Logosul a fost începutul - putere creatoare, atribut al Divinității. Evanghelia după Ioan rânduiește Cuvântul (Logosul) înaintea a toată Firea.
„La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Toate printr-însul s-au făcut și fără de Dânsul nimic nu s-au făcut fără El. Întru Dânsul viața era și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o."
Logosul s-a dezvăluit în discurs, rostiri, scrieri, imagini în lumina cărora s-au alcătuit opere, Cărți de înțelepciune, dintre care Biblia rămâne „Cartea Cărților", operă fundamentală ce marchează modul de gândire, de viață și de percepere a „Lumii". Biblia și-a impus autoritatea spirituală peste milenii mai întâi în redactarea ei originară în limba ebraică, apoi în limbile culturii antice greacă și latină. În Biblie este exprimată unitatea de credință pe care o întruchipează de peste trei milenii cultura poporului evreu.
Pe temelia ei, cu un nou conținut, Isus Hristos Mesia a dăruit lumii o componentă a credinței care de peste două milenii înseamnă Creștinismul, o componentă a culturii, a concepției omului despre viață, despre lume, despre relația sa cu tainele existenței.
Biblia e compusă din zeci de cărți cu conținut istoric, dogmatic, ritual, poetic, filosofico-moral. Vechiul Testament scris înainte de propovăduirea învățăturii Mântuitorului, din operele evangheliștilor și ale apostolilor ce formează Cartea Sacră a religiei poporului evreu.
„Suveranul Ptolemeu Philadelphul (285-246 î.Hr.) a venit în întâmpinarea dorinței influenților lui supuși, a autorizat-o și chiar a sprijinit-o, cerând preoților și învățaților evrei de la Ierusalim păstrători de manuscrise ale Cărților sacre, să le trimită la Alexandria unde au fost preluate de un grup de 70 de învățați, care au săvârșit traducerea lor în grecește.
Așa a apărut celebra Septuaginta, astfel numită după numărul traducătorilor într-o limbă de cultură universală greacă larg răspândită în mediile ecleziastice și intelectuale ale vremii."
Creștinismul ține seamă că Vechiul Testament cunoscut de Isus și apostolii săi, iar învățătura cea nouă, precum însuși Fiul Domnului o afirmă, nu venea să înlăture, „să strice", ci să îndrepte legea printr-o nouă viziune a sensurilor originare. Spre a deosebi părțile ei mari, iudaică și creștină, primei i s-a dat numele de Vechiul Testament, iar celei de a doua Noul Testament.
De la începutul celui de al treilea secol (d.Hr.) datează primele traduceri, fragmente în limba latină denumite Codice - Vetus Latina.
Papa Damasus I (366-384) a fost unul din promotorii culturii ecleziastice în limba latină. A apelat la un învățat al vremii, Ieronim (Eusebius Sofronius Hieronymus), ulterior sanctificat, să traducă integral Biblia în limba latină și să realizeze astfel o versiune unitară în comparație cu altele care circulau.
Ieronim (341-420), călugăr și doctor al Bisericii, s-a născut în localitatea Strido-Aquilea din Dalmația. A primit o educație aleasă de la tatăl său, apoi de la profesorul de Gramatică, Donatus la Roma, unde a studiat și Retorica cu un succes evident în scrierile sale. A petrecut o perioadă de asceză monastică timp de de 5 ani în Siria, unde a învățat limba ebraică.
A studiat la Constantinopol cu Grigore din Nazianz. La Constantinopol, Ieronim a tradus Cronica lui Eusebiu din greacă în latină și predici din Origen. În anul 382 revine la Roma în calitate de secretar al papei Damasus. S-a angajat în traducerea Bibliei în limba latină în forma în care mai târziu avea să fie denumită Biblia Vulgata.
A revizuit și unificat traducerile latine ale Noului Testament după Septuaginta din grecește, iar în jurul anului 405 a tradus Vechiul Testament din ebraică și greacă în limba latină.
În anul 385 a părăsit Roma și s-a stabilit la Betleem, unde și-a petrecut restul vieții studiind, predând și scriind. S-a stins din viață în anul 420 și a fost înmormântat în Biserica Nașterii Domnului. Ulterior trupul neînsuflețit a fost transferat la Biserica Sfânta Maria Mare din Roma.
Prin secolul al XIII-lea operei lui Ieronim i s-a spus pentru întâia dată Vulgata (cea de obște, obișnuință, comună) de către savantul călugăr franciscan Roger Bacon, după alte opinii de către Erasmus de Rotterdam.
Conciliul de la Trento (1545-1563) a acreditat definitiv denumirea Vulgata și caracterul oficial pentru catolicism al traducerii lui Ieronim.
Conform unor hotrărâri ale acestui înalt for ecleziastic roman urma ca, după o revizuire și corectare a lecturilor diverselor manuscrise și ediții tipărite (de Gutenberg la Mainz, 1455, de Erasmus în 1516 și 1519), să se fixeze un text oficial. În 1590 și 1592, prin grija papilor Sixt al V-lea și Clement al VIII-lea a fost tipărită Biblia Sixto-Clementină rămasă până astăzi versiunea oficială, textus receptus al Bisericii Catolice. Edițiile științifice ulterioare nu i-au adus decât modificări de detaliu.
Petru Pavel Aron a continuat munca și activitatea episcopului vizionar și martir Inocențiu Micu-Klein, cel care a ctitorit Blajul, în primăvara anului 1737, când s-a gândit să ridice acolo o cetate de credință și cultură a Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma.
Petru Pavel Aron s-a născut în anul 1709 în Țara Moților, localitatea Bistra, unde tatăl său a fost preot paroh. După clasele elementare de la Roșia Montană continuă cursuri la Colegiul iezuit din Cluj și de filosofie la Târnovia.
Episcopul Inocențiu Micu-Klein l-a trimis la „Colegiul De Propaganda Fide" din Roma, unde a studiat între anii 1734-1742 și a fost hirotonisit preot la Roma, în 30 iulie 1742. Împărăteasa Maria Tereza îl numește episcop la 28 februarie 1752, iar Sfântul Scaun a confirmat alegerea prin Bula din 6 iulie 1752 și hirotonit episcop la 1 septembrie 1752.
Episcopul Petru Pavel Aron a fost o personalitate de excepție, un ascet, teolog, cărturar, educator, creator al primelor școli românești la Blaj în anul 1754, supranumite, vizionar și poetic, „fântânile darurilor", deschise tuturor de toată vârsta, „pentru a se deprinde cu cetania, cântarea și scrisoarea."
