În ținutul Romei erau doi frați care se numeau Paul și Horațiu. Acești frați aveau o evlavie profundă față de Sfânta Fecioară și în fiecare zi ei i se rugau astfel: „Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în necazuri, ci din primejdii ne mântuiește pe noi,Tu, una curată, una binecuvântată".
Odată, niște dușmani de-ai lor le-au săpat casa la temelie și le-au pus praf de pușcă cu piatră de pucioasă, ca prin explozie să le arunce casa în aer și să-i omoare. Fecioara Maria, văzând răutatea acelor potrivnici și credința celor doi frați, i-a salvat de la moarte. Praful de pușcă cu piatra de pucioasă pe care îl puseseră acei dușmani, explodând, a aruncat în lături doar câteva pietre, iar casa a rămas întreagă și în bună pace.
Să alergăm și noi, păcătoșii, pe cărările Maicii Domnului. Să ne ținem cu tărie pe urmele pașilor ei și să nu ne despărțim de ea în rugăciunile noastre, plecându-ne genunchii în fața preasfintei sale icoane, ridicându-ne mintea la chipul cel dintâi, până când vom dobândi milele sale și ajutorul la bună vreme spre moștenirea făgăduinței sale cerești.
