Un nou început pentru ASA Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Dan Alexa a participat joi la prima conferință de presă în fața ziariștilor târgumureșeni, în calitate de antrenor al echipei. „Pe Dan Alexa l-am ales, alături de colegii din conducerea clubului, dintre 3-4 variante. Am insistat pentru el, pentru că am colaborat cu el la Poli Timișoara, acum câțiva ani, dar și la noua echipă a Timișoarei. Un antrenor foarte pasionat, căruia îi prevăd un viitor deosebit. A avut trei sferturi de sezon la Rapid, în condiții foarte grele, dar cu o mare perfomanță, promovarea. Noi aveam nevoie de un om mobilizator și cred că ați văzut o schimbare în bine, încă de la meciul de ieri, cel puțin la nivelul atitudinii jucătorilor. Mai avem însă mult de muncă ", a declarat Daniel Stanciu, director sportiv. „Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Sigur este un moment greu, sunt jucători experimentați, care sunt suspendați sau în urmă cu pregătirea. Victoria de ieri este cu atât mai importantă. Jucătorii tineri au jucat cu foarte multă determinare. Sper să se rezolve situația unor jucători care să fie transferați la ASA. Campionatul a fost început prost, este foarte important să revenim pe linia de plutire. În acest moment mă interesează să aduc toți jucătorii la un nivel cât de cât optim de pregătire. Echipa va arăta altfel. Sunt optimist din fire. Târgu-Mureș este un oraș cu tradiție, ASA este un club de tradiție în fotbalul românesc, foarte iubit în zonă, cu mulți suporteri. Merită să facem toate eforturile pentru a reuși ", a afirmat Dan Alexa, antrenor ASA.

„Mi-am dorit să reintru în circuit"

La conferința de presă de joi a fost prezent și noul jucător al ASA-ului, Romeo Surdu. În vârstă de 32 de ani, Surdu a jucat ultima dată în Rep. Moldova, la Milsami Orhei, cariera sa mai cuprinzând echipe ca FC Brașov, CFR Cluj, Steaua, Rapid sau Apollon Limassol. „Mă bucur că a luat sfârșit așteptarea mea. Au fost câteva discuții cu echipe din străinătate, dar nu s-au concretizat. Până la urmă am ajuns la un numitor comun cu ASA. Mi-am dorit să reintru în circuit. Am vorbit și cu Dan Alexa, care m-a rugat să vin să ajut echipa, mai ales că aici sunt jucători cu experiență alături de care am jucat. Sper ca aportul meu să fie benefic echipei și să ne ridicăm cât mai repede și cât mai sus. Sper ca rezultatele să fie pozitive și atunci și lucrurile se vor rezolva într-o oarecare măsură ", a spus Romeo Surdu, jucător ASA.

Lasă un comentariu