No comment - Doliu regal, chermeze republicane

Nu s-ar spune că, în scurta vacanță de care au beneficiat în miez de august, cetățenii n-au fost ocupați până peste cap: printr-o ciudată „sinergie a faptelor", cum ar spune un fost președinte de republică, măi dragă, evenimentele s-au îmbârligat așa de rău, de nu mai știai încotro s-o apuci cu butonatul pe ecran.

Sâmbătă, care va să zică, a fost zi de doliu național, poruncă de la guvern. Televiziunile au transmis - zi de vară până seară - imagini de la funeraliile regale, cu comentariile de rigoare, din studio, unde analiștii se adunaseră ciopor, în haine cernite și fețe întristate. Din seria „Poate doriți să revedeți", ni

s-au prezentat, până la exasperare, imagini, filme documentare și interviuri pe care le mai văzuserăm de o sută de ori, reluate, re-abordate, re-interpretate și re-întoarse pe toate fețele.

În stradă, pe trotuare, apoi de o parte și de alta a drumului ce leagă Capitala de „Orașul regilor", poporenii (cuprinși, brusc, de adânci simțăminte monarhiste), cu capetele plecate, salutau, pioși, convoiul funerar, oftând și lăcrimând, impresionați de fastul - binișor exagerat - al tristei ceremonii. Bineînțeles, n-au fost uitate aplauzele pentru mort - prost obicei, pe care capii Bisericii ar trebui să-și ia inima în dinți să-l interzică, așa americănesc cum e el.

Reporterii, îmbrăcați și ei adecvat, s-au băgat cu microfoanele în mulțime, să-i întrebe pe participanți ce simt ei cu această tristă ocazie. Intervievații au spus că sunt foarte îndurerați și că monarhia precis ar salva România, deși îl cam încurcau pe Carol I cu Ferdinand și pe Maria cu Elena; oricum, lui Carol al II-lea îi cam plăceau femeile, de asta puteau băga mâna în foc cu toții. Și ce păcat - a zis o tanti - că pe Nicolae l-au tăiat de pe lista regală, că uite ce băiet frumos și cum plânge după bunică-sa.

A doua zi, duminică, efuziunile regaliste s-au mai potolit, ba chiar s-au stins de tot, așa că distracția s-a mutat în cluburi și pe plajele de fițe; reporterii au renunțat și ei la straiele de ciocli și ne-au arătat ce frumos se distrează tinerii, ultima găselniță în materie fiind stropitul cu spumă, dar și înecatul în mare, o duduie fiind categorică în acest sens: „Ce dacă-s valuri? Da'cine-l bagă-n seamă pe salvamar?"

În paralel, ca să nu uităm, totuși, de ce avem zi liberă, au început pregătirile pentru Praznicul Adormirii Maicii Domnului: credincioșii „au luat cu asalt", ca să zicem așa, mănăstirile, bisericile și schiturile, tejghetarii și-au expus iconițele (sfințite, maică!), cruciulițele, cărticelele, bentițele și alte bibiluri făcătoare de minuni, autoritățile publice locale (mai ales primarii aflați la primul mandat) și-au suflecat mânecile și s-au apucat de înfășurat zeci de mii de sarmale, pe grătare au sfârâit micii și fleicile, iar participanții, după ce s-au închinat la icoane de și-au luat de-o grijă, s-au dedat plăcerilor burții, lăsând în urmă tone de gunoaie, în cel mai deplin și autentic spirit republican autohton.

Ca să fie mai cu moț decât concurența, de Sfânta Maria Mare, o televiziune s-a suit pe un vârf de munte, unde a organizat o amplă manifestare cultural-artistică, cu interpreți îndrăgiți ai cântecului popular. Aceștia au interpretat piese îndrăgite din tezaurul folcloric, în rândul cărora s-a numărat (să sperăm că doar din nebăgare de seamă) și îndrăgita piesă „Fir-ai, tu, să fii Mărie!" Îndrăgite ansambluri populare au încins hora-n bătătură și toată lumea a cântat, a jucat și s-a veselit, că doar era „Adormirea…".

Între timp, pe internet, mai multe Marii și mai mulți Marini, vorbindu-se între ei, au ajuns să se confrunte cu următoarea problemă: să-și sărbătorească onomastica pe 15 august, sau să și-o sărbătorească pe 8 septembrie? Adică, la Adormirea Maicii Domnului, sau la Nașterea Maicii Domnului? Unii au zis că la 15 august e o zi oarecum tristă, așa că s-o lăsăm pe 8 septembrie, când e o zi mai veselă, cât de cât. Alții au fost de părere că merge și pe 15 august. O Maricică a anunțat pe facebook cum că ea, oricum, se fixează pe 15 fiindcă atunci îi vine prietenul din Italia, n-are cum să mai amâne, e gata cu pregătirile. Plus că tocmai a ieșit de la coafor. Cineva, în fine, a împăcat și capra și varza, hotărând că mai bine să se serbeze cu toții - Mării și Mărioare, Mărini și Marinici - și în august, și în septembrie, să fie toată lumea mulțumită, și nici să nu păcătuiască, cum ar veni… (Și nici să nu vină omul cela degeaba, taman din Italia.)

…Și uite așa, mai lăcrimând… monarhic, mai înfulecând republican, a trecut mini vacanța, și iată-ne întorși la locurile de muncă, mai buni, mai curați, mai înțelegători, mai iertători și, desigur, mai puțin ipocriți.

 

Lasă un comentariu