În anul 1747, pe când era vicar apostolic, Petru Pavel Aron a înființat la Blaj o tipografie în care Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și alți cărturari ai Blajului au scos din teascurile tipografice o literatură impresionantă, primenind universul cărții românești bisericești și laice. Lucian Blaga ne vorbea despre necesitatea cărturarilor de a umple un gol istoric, de a răscumpăra istoria pierdută: „În Blajul devenit adevărat centru al spiritualității românești, cărturarii ardeleni sunt pătrunși de necesitatea de a umple un gol istoric, de a recupera într-un timp cât mai scurt cu putință tot «ceea ce istoria neglijase vreme de o mie de ani» - având conștiința că pun pârghia ca să înalțe la nivelul de lumină al secolului un masiv de munți cufundat în tenebre. O întreagă lume a spiritului trebuia clădită, la repezeală, ca să răscumpere istoria pierdută."
În lumina acestui deziderat al lui Blaga s-a adeverit faptul că într-un timp de câteva decenii cărțile tipărite la Blaj făceau concurență atât cantitativ, cât și calitativ cu cele tipărite în Principate, iar într-un interval de numai trei decenii s-au realizat cele două traduceri ale Bibliei, Biblia Vulgata (1760/1761) și Biblia de la Blaj, tradusă de Samuil Micu (1795).
Traducerea Bibliei de către Petru Pavel Aron era o provocare tentantă, mai ales pentru faptul că anii fructuoși ai tinereții în institutele catolice și i-a petrecut în prezența Bibliei Vulgata. Prin traducerea Vulgatei occidentale, episcopul resimțea nevoia să umple un gol spiritual în cadrul Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma.
„Aron nu voia însă o concurare a Bibliei de la București din 1688, care își trăia gloria nestingherită de nimeni, ci o dublare a ei prin Vulgata. Esenței orientale a Bisericii Unite îi era suficientă Biblia care se generalizase la toți românii. Rămânea însă necesitatea mereu resimțită de el de a marca și «jumătatea» catolică a confesiunii pe care o păstorea."
Informații cu privire la traducerea Bibliei după Vulgata la 1760 aduce Samuil Micu în ediția latină a Istoriei românilor... din 1778, unde preciza că Petru Pavel Aron „a tradus din limba latină în limba română toată Sfânta Scriptură, după Vulgata latinească". De asemenea, în Cuvântul Către Cetitoriu la Biblia de la Blaj din 1795, spune că „Petru Pavel Aron toată Sfânta Scriptură pre limba românească însuși o au tălmăcit" și că s-au păstrat numai „niște hârtii" din ea, restul s-au pierdut.
Ioan Chindriș demonstrează că aceste afirmații ale lui Samuil Micu sunt neadevărate și arată că Biblia lui Aron s-a păstrat în 11 manuscrise masive, legate în volume în două grupe, pe manuscrise V1 și V2 ce s-au păstrat la Biblioteca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române.
Din analiza manuscriselor V1 se vede clar că la traducere au lucrat cel puțin 7 traducători care se trădează prin grafiile lor diferite.
Traducerea Bibliei s-a făcut în echipă, în fruntea căreia se afla episcopul Petru Pavel Aron, urmat de Grigore Maior, Athanasie Rednic, Gherontie Cotorea, Silvestru Caliani și, în plan secund, Petru Pop de Daia și Ioan Săcădate.
Petru Pop de Daia a fost secretar al episcopului Inochentie, fratele lui, Avram Pop de Daia, la rândul său secretar al episcopului Petru Pavel Aron, iar Ioan Săcădate, cunoscut protopop al Blajului.
Echipa de traducători a lucrat inițial la moșia episcopească din localitatea Cut, după care traducerea a continuat la Blaj, deoarece aceiași oameni (după cum mărturisește Ioan Chindriș), puțini la număr, aveau diverse îndatoriri pastorale, monahale, didactice, administrative și culturale de îndeplinit, dar traducerea a curs fără oprire.
Episcopul Petru Pavel Aron a ales pentru traducere Biblia tipărită la Veneția în 1690, Biblia Sacra, cu frumoasele ei ilustrații ce reconstituie atmosfera imagistică a Vulgatelor din Europa occidentală, unde artiști de renume au ilustrat ediții ale Bibliei. Activitatea de traducere s-a desfășurat într-un ritm alert. Cu debutul primăverii anului 1760, în 25 martie se semnalează traducerea Genezei, doar în 12 zile la moșia din satul Cut.
Manuscrisul 18 din V1 se încheie cu însemnarea „Sfârșitul prefacerii Vechiului Testament care cu mila lui Dumnezeu în martie 12 s-au început și Aceluiași ajutoriu, într-un același an, Dechemvrie 21 s-au săvârșit."
Această însemnare certifică faptul că Vechiul Testament din limba latină a fost tradus în mai puțin de nouă luni (12 martie - 21 decembrie 1760).
Aron s-a bazat pe grupul de intelectuali blăjeni din generația precursoare Școlii Ardelene. Aceștia au desfășurat prin traducerea Vulgatei o operă de pionierat a primei transpuneri în limba română a unui text latin de mari proporții, exceptând sporadicele acte politice sau diplomatice sosite la cancelariile domnești. Ei au fost cei dintâi care au încercat și au reușit în mod admirabil să preia ștafeta „creșterii limbii românești printr-o operă monumentală."
Traducătorii au apelat la limba populară din Transilvania, mai ales că erau originari din părțile ardelene și Nordul Mureșului încât limba traducerii se resimte de coloritul graiului ardelenesc.
„Baza sociologică populară a limbii de la 1760 se alătură unei viziuni ruraliste prezentă în litera Vulgatei românești, dar și în habitudinile personajelor care populează Biblia. Însăși opera Creatorului de plăsmuire a lumii are la blăjenii noștri savoarea meticuloasă a meșteșugitului popular al meșterului migălos și atent cu detaliile muncii sale grație expresiei rustice a celui mai cunoscut pasaj din Biblie, pe care Aron și ai săi îl rezolvă astfel în mod admirabil."
Ioan Chindriș, dar și Niculina Iacob, coordonatoarea filologică a textului, în studiul Limba și stilul Vulgatei de la Blaj (1760-1761) subliniază faptul că traducătorii „Au preluat masiv cuvinte latine și foarte multe din ele s-au validat în timp și se regăsesc astăzi în limba română literară. Acest amestec de românească populară și latină calchiată a dus la o limbă unică în cultura noastră, cu originalități și frumuseți, naivități și poticneli, mai mari sau mai mici, toate însă în limitele unui ansamblu ce definește o capodoperă a literaturii noastre vechi."
(va urma)
