A IV-A EDIȚIE A VÂLTORII MUREȘENE VINE CU PROGRAME NOI ȘI LOCAȚIE NOUĂ

Distribuie pe:

În perioada 24-28 august 2016, Asociația pentru Târgu-Mureș organizează a patra ediție a Vâltorii Mureșene.

De această dată, Vâltoarea se mută într-un nou loc, în Parcul Municipal. „Am semnat protocolul cu Primăria Târgu-Mureș. Rezultatul acestei înțelegeri este că Vâltoarea se va organiza într-o zonă centrală a Târgu-Mureșului, adică în Parcul Municipal și în parcarea din fața Sălii Polivalente. Suntem foarte bucuroși pentru că, în sfârșit, a patra ediție a festivalului poate fi organizată în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureș, acesta fiind cel mai important scop al nostru în ultimii patru ani, și anume să putem ajunge la o colaborare cu autoritatea locală, care pe termen lung reprezintă o garanție că în viitoarele ediții putem deja conta pe aceste locații", a declarat, la conferința de presă, Portik Vilmos, organizatorul principal.

Astfel, în 2016, populația de etnie maghiară din oraș și județ va putea sărbători, în totalitate pe teritoriul municipiului, aniversarea a 400 de ani de la oferirea titlului de oraș liber regesc. Este un mare pas înainte, întrucât, în fiecare an, locul de desfășurare a Vâltorii a fost stabilit pe ultima sută de metri.

Organizatorul principal a anunțat că la evenimentul de deschidere a Vâltorii va ține un discurs și dr. Kövér László, președintele Parlamentului Ungar.

Oaspetele de onoare al acestei ediții este orașul Kecskemét, care va fi reprezentat de o delegație de 80 de persoane. Invitații își vor prezenta orașul, din punct de vedere turistic, cultural, gastronomic și nu numai. Se va prezenta Universitatea din Kecskemét, dar va fi și un târg al produselor tradiționale din regiune, o defilare a portului popular, prezentări de dansuri și cântece populare, teatru de păpuși, prezentări de instrumente muzicale, piese de teatru și, nu în ultimul rând, o prezentare oferită de Studioul Internațional de Ceramică din Kecskemét. Oaspeții nu au uitat nici de cei mici, cărora le pregătesc numeroase programe interesante.

Să nu fie nicio categorie de vârstă care să nu găsească o activitate pe placul său. Molnár Sántha Ágnes a vorbit despre noutățile care vor fi în cadrul programelor dedicate familiilor, iar schimbarea locației este în avantajul acestor activități. Programele dedicate familiilor vor debuta în după-masa zilei de joi, 25 august, și vor dura până duminică seara. Este important că în acest an vor fi programe speciale dedicate tinerilor, de exemplu, la Sfera vor găsi multe activități pe placul lor. Dacă în anii precedenți erau mai puține evenimente atractive pentru această categorie de vârstă, la această ediție se va pune un accent mai mare pe tinerii orașului. „Ne străduim să ne adresăm lor și să organizăm activitățile cu care să-i atragem, să avem evenimente interactive în care pot să participe și cei cu vârste între 13-18 ani". În plus, categoriile de vârstă care deja s-au obișnuit cu evenimentele Vâltorii sunt așteptate să revină și de această dată. Ágnes a adăugat că este un lucru pozitiv faptul că nu numai organizatorii se ocupă de programele de familie, ci s-au alăturat și sponsorii, care se pregătesc cu diferite programe, dar și delegația orașului Kecskemét participă activ în organizare.

În acest an va avea loc a treia ediție a Concursului Verbunk, organizat de Conferința Tinerilor Maghiari (MIET). Birtalan István, președintele MIET, a declarat că este extrem de importantă păstrarea continuității acestui concurs, întrucât tradițiile trebuie nu numai conservate, dar și trăite.

Gáspár Botond a început prezentarea programelor gastronomice printr-o trecere în revistă a edițiilor precedente. Anul trecut s-a organizat, pentru prima oară, Ceaunul Magic, un concurs de gătit între echipe, care s-a bucurat de un succes enorm și astfel va fi reluat și în acest an. Cum în fiecare an programele gastronomice vin cu o noutate, la această ediție va fi organizată prima ediție a Concursului Transilvănean de Pălincă și Distilat, în colaborare cu Ordinul Cavaleresc Pălinca din Transilvania. La acest concurs trebuie aduse mostre de pălincă de casă. Înscrieri se fac până în data de 22 august, iar mostrele trebuie aduse, tot până la acea dată, la biroul Vâltorii (str. Gheorghe Enescu nr. 2/23), care este deschis de luni până vineri, între orele 10-13. Pentru alte informații, cei interesați se pot adresa organizatorilor pe adresa de email erdelyipalinkaverseny@gmail.com sau la numărul de telefon 0742-609.260.

Nu vor lipsi nici deliciile gastronomice. Orașul înfrățit Baja se pregătește cu o prezentare culinară, dar vor fi și degustări de produse făcute după rețete de acum 400 de ani, concurs de mâncat crenvurști pentru copii și adulți, concursul Ceaunul Magic, concursul de cultură GastroQuiz și numeroase alte surprize.

În fotografie, Portik Vilmos, organizatorul principal, Gaspar Botond, responsabil programe gastronomice, Molnar Santha Agnes, responsabil programe pentru familii, și Birtalan Istvan, președintele Conferinței Tinerilor Maghiari (MIET).

 

Lasă un comentariu