Manuscrisul Bibliei Vulgata aflat în Biblioteca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române a fost acoperit de uitare timp de 243 de ani până în anul 2005, când este publicat într-o impresionantă ediţie ştiinţifică în 5 volume ce cuprinde 6.000 de pagini, dintre care 1.700 de pagini de note şi comentarii.
Ediţia academică din anul 2005 a fost realizată sub egida Institutului de Istorie George Bariţ din Cluj-Napoca, director Camil Mureşanu, în colaborare cu Facultatea de litere a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, decan prof. univ. dr. Ion Horia Bârleanu, Institutul de lingvistică şi Istorie literară „Sextil Puşcariu" din Cluj-Napoca, director prof. dr. Ioan Mărin şi Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, director prof. dr. Ioan Chindriş.
Volumul I cuprinde la început un consistent studiu introductiv al prof. dr. Ioan Chindriş, coordonatorul ediţiei, cu titlul Testamentul lui Petru Pavel Aron (p.11-78).
Academicianul prof. Camil Mureşanu semnează un cuvânt de început Tâlcuirea Cuvântului, în care în încheiere arată:
„Unirea religioasă cu Roma a unei părţi a românilor ardeleni (1698-1701) a dus, printre altele, la formarea în rândul acestora a unei elite ecleziastice cunoscătoare de limbă latină, ca urmare a studiilor în instituţii catolice. Dar pe lângă accesul la surse latine mult mai mult se simţea nevoia de cărţi religioase, în care preoţii, şi oamenii din popor să afle comunicarea pe înţeles a Cuvântului, atât de pe amvon, cât şi în scris.
Pe la 1750-1760 Unirea a trecut şi printr-o criză, cu motivaţii multiple, dispute cu puterea imperială vieneză şi cu stările privilegiate din Transilvania, în jurul refuzului acordării drepturilor promise uniţilor, vacanţa scaunului episcopal de la Blaj, datorită exilului forţat la Roma a episcopului Inochentie Micu Clain, răzvrătirile anti-unioniste.
Acestea au fost împrejurările imediate care, suprapunându-se peste o tendinţă de câtăva vreme manifestă în interiorul tuturor confesiunilor creştine, au iscat osârdia episcopului Petru Pavel Aron şi a unor colaboratori ai lui de a purcede la o traducere întreagă a Vulgatei în limba română.
Deşi rămasă în manuscris, însemnătatea ei în biblistica românească este considerabilă. După două secole de încercări, pe fragmente mai importante - de a se apropia de dimensiunea totală a Cărţii Cărţilor, limba română a trecut o probă de virtuozitate, dovedindu-se în stare de reuşita unor asimilări de neaşteptată limpezime şi frumuseţe, într-un veşmânt încă aparent arhaic, dar de un cu atât mai îmbietor farmec pentru cititorii preţuitori ai avatarurilor miraculoasei fiinţei spirituale care este limba unui popor. O izbândă fără seamăn până atunci, prin amploarea, varietatea temelor şi nuanţelor de sensuri ale cuvintelor, toate pregătind expresivitatea neţărmurită a limbii noastre moderne. A fost o împlinire de tradiţie şi un prag de modernitate, alcătuite din afinităţile ancestrale cu tiparele sensibilităţii şi culturii latine, ce aveau să configureze, de atunci până astăzi, conştiinţa definitivă a identităţii neamului românesc şi a credinţei sale creştineşti."
(va urma)
