Chiar dacă vremea nu se arată întotdeauna cea mai potrivită, august este luna de vârf a concediilor. Rolul acestei pauze anuale de la locul de muncă este de recreare, pentru revigorarea capacității creatoare a organismului. Ea nu exclude distracția ca formă de manifestare, dar odihna constituie componenta sa esențială. Adică oamenii merg în concediu în primul rând să se odihnească, iar cei care doresc să se și distreze. Lucrul acesta se întâmplă pretutindeni în lume, numai că la noi, în România, raporturile sunt inversate. Este posibil ca această răsturnare de raporturi să depindă în bună măsură de spiritul nostru latin, dar credem că la noi conceptul de distracție sau de recreare înseamnă cât mai multă gălăgie, cu vocea sau cu mijloacele de amplificare a muzicii, de care dispunem la discreție cu forme de intensitate până la spartul timpanelor. Acesta este motivul pentru care majoritatea cetățenilor români, cu ceva posibilități financiare, preferă să-și petreacă concediul de odihnă în afara granițelor, pentru că niciunde în Europa sau pe mapamond nu se întâmplă ceea ce se întâmplă la noi. Aceeași atitudine o au străinii de calitate care vin la noi în țară pentru prima oară și cu cele mai bune intenții, dar care odată ce iau contactul cu vacarmul pe care-l producem, fie pe litoral sau la munte, se lecuiesc de a repeta această experiență în anii care urmează. Pe deasupra ne mai fac și o reclamă proastă, determinându-i pe alți conaționali de-ai lor să renunțe la un astfel de proiect.
România, una dintre cele mai pitorești țări ale Europei, este recunoscută pentru incapacitatea ei de a pune turismul pe roate, de a-l transforma într-una din cele mai profitabile ramuri ale economiei.
Cauzele ar fi multe, dar ceea ce ne frapează pe noi este tocmai această indiferență a operatorilor de turism față de factorul liniște care stă la baza odihnei, cea care asigură recuperarea capacității de muncă. În schimb, odată ce i-au prins pe turiști în mrejele lor fac tot posibilul să-i obosească, cu tot felul de melodii și manele la intensitate maximă, de dimineața până noaptea, în zori, și lucrul acesta pe întreg parcursul șederii. Conștientizarea acestui fapt îi fac pe mulți oameni din rândul societății civile să reacționeze și chiar dacă acum este vorba de niște voci răzlețe, ele vor trebui să răzbească în cele din urmă, pentru că doar ele ne dau șansa reabilitării noastre. Așadar, una dintre regulile de bază ale bunei creșteri și ale bunului-simț spune că „cel mai urât lucru este să deranjezi". Cuvintele acestea atât de actuale pentru societatea românească aflată într-o criză morală fără precedent, le-am auzit, nu din gura vreunui filosof, ci dintr-a unei distinse profesoare de balet, cu vastă experiență la catedră, adresate, unor prichindei de 4-5 ani, fetițe, ai căror părinți doresc cu tot dinadinsul să le inițieze în tainele baletului. „Supărarea" doamnei profesoare a apărut după câteva încercări nereușite de a introduce ordinea și liniștea, la început de oră, într-un conglomerat de copilași ce strigau fără încetare și se hârjoneau, așa probabil cum sunt obișnuiți la grădiniță. Deși copilașii au reacționat pozitiv, nu știm câți dintre aceștia, la frageda lor vârstă, au reținut cât de cât din profunzimea mesajului, dar, repetat de fiecare dată, atunci când este cazul, cu siguranță el va crea reflexe. Mă gândeam atunci că, cu aceste cuvinte, aproape profetice și cu o mare forță de convingere, dacă ar fi însușite temeinic și ar răzbi prin vocile a sute de mii de cadre didactice, de la toate nivelurile și pe tot parcursul anului, s-ar putea face educație serioasă în școli, în speranța că sloganul însușit la vârstă fragedă și-ar pune amprenta pe comportamentul de mai târziu, ceea ce ar fi foarte important. Pentru că, într-adevăr, lucrul cel mai urât pe lume este să deranjezi semenul, indiferent de forma și intensitatea cu care o faci.
Este bine știut, societatea românească, atât de răvășită de tot felul de convulsii, suferă astăzi enorm din lipsa aportului familiei și al școlii la formarea caracterului și atitudinilor comportamentale sănătoase ale tinerei generații. Lucrul acesta nu este de azi, de ieri, ci de peste două decenii, de când, practic, aproape totul este lăsat hazardului, îndeosebi pe mâna presei și a televiziunii, a diferitelor curente nonconformiste, care, sub paravanul „drepturilor omului" sau al revoluției sexuale, au reușit să distorsioneze conținutul real al educației civice adevărate.
Din aceste motive, românii de azi părem a fi o națiune care ne-am pierdut busola. Aproape că nu mai prea știm nici de respect și nici de bunul-simț, motiv pentru care suferim de un egoism feroce și nesocotim cu mare ușurință, grija față de aproapele nostru, ba chiar simțim cum ne crește „bărbăția" atunci când ne deranjăm semenii.
În primul rând deranjăm, la scară națională, prin puterea vocii, prin modul în care purtăm dialogurile, cu cunoștințele, cu prietenii, cu cei de acasă, lăsând în cele mai multe cazuri proasta impresie că tot timpul ne certăm. Iar atunci când acest lucru se întâmplă cu adevărat, o facem „ca să știe tot satul", pentru că forța de pătrundere a decibelilor nu ține cont nici de grosimea pereților despărțitori ai apartamentelor și nici de puterea de antifonare a termopanelor. Dacă se întâmplă ca două prietene să stea la taclale în dreptul geamului, și mai ales la o oră nepotrivită, s-a dus toată odihna celor dinăuntru. Același lucru se întâmplă și cu tinerii care se adună în găști la ceas de seară. Dacă nu țin treji sau nu scoală din somn un cvartal întreg înseamnă că nu și-au atins scopul.
Am studiat fenomenul acesta, al efectului conversației de-a lungul timpului la mulți europeni, chiar și la guralivii italieni. Nimeni nu ne întrece în vocalize, în arta de a-i deranja pe ceilalți, prin modul propriu de exprimare. Nemților sau austriecilor, englezilor sau francezilor nu le distingi vocea la doi metri de locul conversației, totul pare a se desfășura în taină. La noi, în schimb, poți distinge conținutul discuțiilor din stradă și din balconul de la etajul zece.
Să spunem că „așa-i românul" și că nu-i putem lua și ultima sa plăcere. Dacă deranjul pe care-l incriminăm s-ar reduce doar la atâta s-ar mai putea trăi pe meleagurile mioritice. Numai că, din urmă vin amatorii de distracții în forme organizate sau mai puțin organizate, oficiale sau mai puțin oficiale, cu ale lor dotări tehnice: casetofoane, radiouri (vezi Gaga, FM etc) alte instalații de sonorizare, în frunte cu nimicitoarele boxe, amplasate pe la toate colțurile unităților de alimentație publică, uneori chiar și în copaci. În timp ce la europeni toate acestea sunt de domeniul trecutului (fenomenul întâlnindu-se pe termen scurt doar cu prilejul concertelor și mega concertelor), noi, românii, încă ne mai lăudăm cu aceste relicve ale trecutului civilizației, folosindu-le cu mare succes la proliferarea deranjului, individual și colectiv, la amplificarea nebuniei din societatea românească, lovind cu nonșalanță în dreptul fundamental al cetățeanului la liniște și odihnă. De altfel, nu este vorba de o anume lezare selectivă, individuală, ci de o conturbare în masă a cetățenilor, de către cei care n-au cei șapte ani de acasă și n-au învățat că într-o țară civilizată așa ceva nu se face, că a deranja, prin voce sau zgomot, fie el chiar și muzical, este cel mai urât lucru din lume.
La noi, deranjul prin zgomote este cea mai puternică industrie, dispunând la vedere de o logistică impresionantă, demnă de îndeletniciri mai utile, transformând România într-un vulcan cu erupție continuă. La mare, pe litoral, sunt asurzitoarele discoteci în aer liber, terasele, restaurantelor și grădinile de vară, amplasate strategic în marea masă a hotelurilor. La munte, petreceri private, ad-hoc, a tot felul de găști, care nu țin nici pe departe cont de dorința și nevoia de odihnă a celorlalți, iar pentru ca tabloul infernului să fie complet, pe șoselele patriei, prin orașe și sate, circulă nestingherite, într-un du-te-vino permanent, ziua și noaptea, alături de năbădăioșii motocicliști și mopediști, elegantele limuzine de la bordul cărora boxele cu decibeli împrăștie cu generozitate otrava manelelor pe largi întinderi, fără a se ține cont că deranjează, că supără. De muncit nu prea muncim noi, însă gălăgie, zgomote știm să facem ca nimeni alții, transformându-ne, uneori fără să ne dăm seama, dar de cele mai multe ori voit, în veritabili deranjatori. De altfel, se știe, la nivel european, România nu este doar țara ce dă continentului cei mai mulți cerșetori, ci și patria gunoaielor omniprezente și a zgomotelor infernale. Motive arhisuficiente pentru a ne atrage oprobiul unui continent, pe care trebuie să recunoaștem, îl deranjăm cu isprăvile noastre. Suntem, într-adevăr, națiunea care facem mult zgomot pentru… nimic. Nemaivorbind de nebunia de pe litoral, unde sunt poftiți și se simt bine doar descreierații Europei, de referință în analele istoriei moderne a deranjului rămâne cinismul cu care, cei de la „Sanepidul" Craiovei l-au sfătuit, cu câțiva ani în urmă, pe ÎPS Mitropolitului Olteniei, în calitate de reclamant, dacă dorește să se protejeze, să se odihnească cu geamurile închise pentru că restaurantul e restaurant. Ca să vezi! De altfel, toată țara este sub asediul decibelilor. O târgumureșeancă plecată „la odihnă și tratament" la Băile Felix și-a scurtat sejurul din cauza manelelor ce se propagă în voie pe acolo. Tot ea îmi spunea cum zgomotul muzicii de la un restaurant se auzea puternic și în biserica pe care o frecventa, perturbând enoriașii să se roage și pe preot să-și țină slujba. Ce, mai: ca-n vestul sălbatic! Dacă întrebi o familie onorabilă cum a fost pe litoral în concediu, aceasta nu va uita să menționeze intensitatea poluării fonice la tot pasul, fie pe plajă, într-o grădină de vară, restaurant sau la hotel, pentru că la noi, în România încă se confundă muzica de ambianță cu cea de discotecă.
Nici noi, mureșenii, nu putem spune că suntem scutiți de asemenea excese. Cei din cartierul târgumureșean Aleea Carpați se plâng de ani de zile de deranjul de la discoteca înființată în locul campingului orașului, și care, culmea, aparține tocmai unui consilier municipal. De asemenea, în Târgu-Mureș a apărut un nou poluator fonic redutabil, Darina, care, în zilele cu nunți, botezuri și alte întruniri pe care le organizează, face insuportabilă viața locuitorilor din împrejurimi. Este cazul celor din cartierul Tudor I, din zona Dacia. Consilierii locali ar trebui să i-a serios în discuție acest subiect și să propună măsuri de remediere a situației. Dacă, pe ansamblu, fenomenul nebuniei zgomotoase este mult diminuat pe meleagurile noastre, în comparație cu restul țării, aceasta se datorează faptului că, autoritățile locale, împreună cu părți ale societății civile, stimulați de atenționările ziarului nostru, au acționat, în spiritul legii, pentru diminuarea și descurajarea poluării fonice. S-a militat pentru reducerea substanțială a deranjului prin interzicerea organizării nunților și a altor petreceri pe timp de noapte. De asemenea, a fost redus orarul de funcționare a unităților din industria distractivă. A fost interzisă folosirea în spațiul public a instalațiilor de sonorizare la restaurante, grădini de vară, terase sezoniere. Poliția rutieră a intervenit în trafic pentru pedepsirea, conform Codului Rutier, a celor care poluează fonic cu muzica de la bord, se mai operează și pe la apartamentele gălăgioase și multe altele. La acest capitol al „bunelor maniere" suntem cu mult peste media în țară, dacă nu chiar înaintemergători, dar aceasta nu înseamnă că s-a făcut totul în această direcție. Faptul că am atins un nivel acceptabil al microclimatului de conviețuire, i-a determinat pe mulți dintre cei care au în sarcină asigurarea curățeniei, ordinii și liniștii publice să intre într-un soi de vacanță prelungită, ceea ce nu este deloc bine. Pentru că mai e lung drumul până la a considera că la noi lucrurile s-au așezat cum trebuie, noul Consiliu Local constituit ar trebui să aibă în vedere aceste aspecte civilizatoare, care privesc marea masă a tuturor cetățenilor urbei, indiferent de etnicitatea lor. Pentru că cu toții trebuie să fim de acord că „Cel mai urât lucru este să deranjezi". Cu toate acestea lucrurile sunt departe de a se soluționa. Și pe la noi încă se simte deranjul în toate felurile, fapt sesizat atât de presă cât și de mulți cetățeni.
