De vreo 26 de ani - Aproape aceiași impostori la Putere!

Distribuie pe:

O tristă realitate. Mulți (foarte mulți) din politicienii de azi (miniștri, parlamentari etc., etc.) se află, în anul de grație 2016, în al cincilea, poate chiar al șaselea mandat. S-au creat chiar „familii" de politicieni! Sunt personaje care au intrat în politică în 1990, cocoțate pe valul nemulțumirilor de dinainte de 1989, au dat din coate, au pozat în victime ale regimului comunist, au făcut compromisuri și acolo au rămas. Adică, la Putere! Aceștia - mincinoși și tupeiști de profesie - consideră că li se cuvine totul, că „prostimea" trebuie să-i voteze fără să pună întrebări.

Noi punem, totuși, una: cum au reușit acești impostori (majoritatea, putred de bogați!) să se mențină, ani la rând, la Putere, în Parlament, în guvernele care s-au succedat? Simplu. De vreo 26 de ani, de la prefect până la șeful Gărzii Financiare sau al Poliției, toți au fost numiți pe criterii politice. Schimbarea guvernelor însemna automat un val de destituiri în lanț. Mai întâi a fost pesedizarea, apoi cederizarea, din nou pesedizarea, ulterior, pedelizarea, iar la un moment dat USL-izarea. Acum? Cot la cot cu aceștia au mai fost udemeriștii, care, prin ani, profitând de iresponsabilitatea unor lideri români, și-au „implantat" oameni în aproape toate structurile Puterii.

… Acesta a fost contextul sub care, în cei 26 de ani, s-au dat tunuri de zeci de miliarde de euro (ori dolari), au fost devalizate bănci, au fost vândute la prețuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galți, Romcim, Petrom și multe altele). Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea fără nerușinare a miniștrilor, a oamenilor „de casă" în consiliile de administrație, în consiliile de privatizare și cam în tot ce aducea profit (bani nemunciți) din țara devalizată. Nimeni nu a putut demonstra nimic, atât timp cât Justiția a fost (este, parțial, și acum) înregimentată în slujba politicului. Dovadă și „bătălia" pentru numirea șefilor Parchetelor… Da, pentru că politicienii au devenit niște persoane sacre, intangibile pentru brațul timorat (și bine controlat!) al Justiției. Așa au ajuns ei să acumuleze zeci de milioane de euro, să schimbe „cutiile de chibrit", cum se numeau apartamentele de stat, cu palate sfidătoare, Daciile, cu mașini de ultimul tip. În numele funcțiilor și privilegiilor confundă intenționat soluțiile cu demagogia, responsabilitatea cu scandalurile politice și lupta anticorupție cu propriile interese.

Să nu uităm, deci: aceștia (și reprezentanții lor) ne vor cere, și în toamnă, voturile la „parlamentare". Să deschidem bine ochii, înainte de a vota, întrucât toți cei care ne-au mințit cu nerușinare în ultimii 26 de ani o vor face și în viitor. Pentru că la ei „responsabilitatea" înseamnă tupeu, inconștiență, parvenitism, incompetență, minciună… Atât și nimic mai mult. Ce criză economică? Care criză, câtă vreme ei dispun de bani, în euro… cu lopata! Trist, dar adevărat!

Lasă un comentariu