Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului – 2016 Pentru românii din afara graniţelor: Promisiuni cât duce carul, realizări greu de detectat

Dezbaterile din prima parte a zilei de miercuri, 17 august, din cadrul Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au avut ca ţintă ,,Drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani şi relaţiile bilaterale ale României cu statele de domiciliu - Serbia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Albania, Grecia. Comunităţile româneşti din vecinătate şi din Balcani între afirmare identitară şi deznaţionalizare".

Reuniunea a fost moderată de fostul diplomat basarabean - cu rădăcini în Covasna! - Vlad Cubreacov, preşedintele Asociaţiei Neamul Românesc, care a subliniat că, indiferent de denumirea pe care le-o atribuie oficialităţile din ţara-gazdă, Statul Românesc îi recunoaşte, în totalitate, ca români.

Vlad Cubreacov a făcut o incursiune în situaţia unui grup de aceeaşi etnie cu noi - aromânii, de obicei trecuţi cu vederea când se discută situaţia românilor.

Populaţia cea mai numeroasă de aromâni se află în Grecia, nu doar în Munţii Pindului, cum se vehiculează, ci şi în alte zone din nordul Greciei. Existenţa acestei minorităţi, ca de altfel şi a altora, este negată cu vehemenţă de Grecia, unde sunt recunoscute numai comunităţi religioase! În anul 1905, Imperiul Otoman a recunoscut minoritatea românească, ceea ce nu face guvernul ,,european" al Greciei.

În Albania sunt 300-400 mii de aromâni şi au mult mai multe drepturi decât în Grecia, inclusiv grădiniţe şi o şcoală în limba română. (La o ediţie anterioară a Universităţii am văzut şi un ziar interesant al aromânilor din Albania). În Macedonia aromânii sunt recunoscuţi şi se bucură de unele drepturi, dar denumirea oficială este de ,,vlahi".

Ceva mai redusă este comunitatea aromână din Bulgaria, care, evident, nu beneficiază de mai multe drepturi decât românii, adică, practic, niciunul.

La tema propriu-zisă, ordinea participării la dezbateri a fost în relaţie directă cu numărul românilor trăitori în ţara respectivă. Aşa că, primul a vorbit academicianul Vasile Tărâţeanu, preşedintele Senatului Uniunii Interregionale a Comunităţilor Româneşti din Ucraina, preşedintele Centrului Cultural ,,Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi. Distinsul poet şi om de cultură bucovinean a ţinut să sublinieze, pentru început, că ,,Izvoru Mureşului reprezintă un moment de consolidare a credinţei noastre româneşti".

După declararea independenţei, Ucraina părea un stat european, democratic, iar majoritatea legilor adoptate erau în acest spirit. Atâta doar că aplicarea lor se face cu foarte multă ,,subtilitate", astfel încât drepturile românilor, altfel recunoscuţi oficial - dar în majoritate ca ,,moldoveni", nu români - în loc să sporească, s-au diminuat până spre dispariţie. Cu metode sovietice, de inspiraţie kagebistă, românii sunt loviţi în punctele esenţiale ale păstrării identităţii naţionale: în procesul de învăţământ. Dacă în 1998, când s-a declarat independenţa Ucrainei, existau 91 de şcoli cu predare în limba română, la această oră sunt doar 63.

Anatol Popescu, preşedinte al Asociaţiei Basarabenilor din Sudul Ucrainei a arătat, în completarea celor spuse de dl Tărâţeanu, că situaţia românilor din această zonă este şi mai dramatică, utilizându-se toate metodele pentru descurajarea părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoli cu limba de predare română. În zona respectivă, din 18 şcoli româneşti au mai rămas doar cinci. Aşa se face că, în localităţi cu mii de locuitori, exclusiv români - satul lui Anatol are 4.200 de români - nu există nicio unitate de învăţământ românească!

În Ucraina nu se tipăreşte carte românească, iar atunci când asociaţiile româneşti duc cărţi în limba română, pentru şcoli sau biblioteci, acestea dispar în scurtă vreme.

Această situaţie nu este cunoscută - sau poate e pur şi simplu ignorată - de guvernanţii români, care declară cu seninătate - şi chiar o fac! - că sprijină fără rezerve integrarea europeană a Ucrainei. Fără să ceară nimic pentru românii de acolo!

Preşedintele Iohannis a fost în vizită la Kiev, dar n-a crezut de cuviinţă să se întâlnească cu reprezentanţii celor peste o jumătate milion de români din Ucraina.

Doctorul Predrag Balasevici, preşedintele Partidului Neamul Românesc, din Serbia, spunea cu uşoară şi amară autoironie: ,,Mi-e şi ruşine să expun mereu problemele noastre, de atâtea ori am tot vorbit de ele". Din păcate, în ciuda acestor repetiţii, situaţia românilor din Valea Timocului continuă să fie ignorată de guvernanţii români, iar sârbii, cu toată poziţia ingrată pe care o au pe plan internaţional, îşi urmează politica de deznaţionalizare agresivă. Totuşi, Victor Ponta, în postura de prim-ministru al României, a făcut o vizită în Serbia, soldată cu un final de tipul ,,pupat toţi Piaţa Independenţii", ocazie cu care a declarat: ,,Susţinem necondiţionat demersurile Serbiei de integrare în Uniunea Europeană". Aşadar, n-a cerut nimic pentru românii de pe Valea Timocului!

În timpul acesta, Ungaria a alocat 160 milioane de euro pentru etnicii maghiari din Voivodina, cu scopul dezvoltării agriculturii. S-a ajuns la situaţia tragi-comică când românii din Serbia îşi iau paşaport maghiar, uneori bulgar, pentru a putea călători în Europa.

O imagine dureroasă despre cum evoluează, sau mai degrabă involuează, lucrurile acolo, ne-a oferit-o dl Momir Georgevici, locuitor de pe Valea Timocului: ,,În urmă cu 50 de ani urmam o clasă pregătitoare, ca să învăţăm limba sârbă, căci nu ştiam decât româneşte. Acum nu mai e nevoie de clasă pregătitoare, copiii vorbesc numai limba sârbă!"

Predrag Balasevici a abordat, în continuare, problema retrocedărilor. Sub Imperiul Habsburgic şi chiar în timpul celui Austro-Ungar, românii s-au organizat în asociaţii, au avut bănci, edificii culturale şi de altă natură, alte bunuri pe care regimul comunist le-a confiscat în totalitate şi care n-au fost redate adevăraţilor proprietari nici până azi. Exemplul cel mai cunoscut e ,,Casa Luceafărul" din Vârşeţ.

Este dureros că unele iniţiative, privind Valea Timocului, care au dat rezultate neaşteptat de bune - ca de pildă programul implementat, împreună cu timişorenii, pentru tinerii timoceni, cu sprijinul Guvernului Român şi care a prins foarte puternic „a fost abandonat - adică n-a mai fost finanţat - de Statul Român".

Au fost avansate mai multe idei de ajutorare a românilor timoceni, dar toate implică o angajare pe termen lung a Guvernului României.

Dr. Ivo Gheorghiev, unul din liderii românilor din Bulgaria, a subliniat, printre altele, aproape cu vehemenţă, diferenţa incredibilă între ceea ce asigură Statul Român pentru etnicii bulgari din România, cărora li se asigură anual de la buget 600.000 euro, şi ceea ce li se oferă românilor din Bulgaria - adică zero! Fără şcoli, fără biserici, nerecunoscuţi oficial, românii din Bulgaria sunt condamnaţi la dispariţie, a spus cu tristeţe Ivo Gheorghiev.

Cu toată situaţia precară a românilor de dincolo de Dunăre, Ivo a precizat că, la 31 august, când se sărbătoreşte ,,Ziua Limbii Române", evenimentul va fi marcat printr-o sărbătoare şi la Vidin, localitatea din Bulgaria cu cea mai numeroasă populaţie românească.

Senatorul Viorel Badea, prezent la Izvoru Mureşului în calitate de autor al unor iniţiative legislative în favoarea românilor din afara graniţelor şi fost conducător al Departamentului pentru românii din afara graniţelor, a subliniat că iniţiativele legislative privitoare la românii din afara ţării au avut ca surse de inspiraţie întâlnirile cu românii din diaspora şi dezbaterile de la Universitatea de Vară.

Consideră că neajunsurile care se manifestă în relaţiile cu concetăţenii din afara graniţelor se datorează lipsei de instituţii adecvate ale statului român. Soluţia, evident, constă în crearea unor instituţii corespunzătoare, în primul rând a unui minister al românilor de pretutindeni. Peste un sfert din români trăiesc în afara graniţelor şi atunci e straniu ca, pentru aceste milioane de români, să ai doar ,,un ministru delegat". Aceste instituţii trebuie dotate cu persoane competente şi dăruite pentru o asemenea misiune, nu cu clienţi politici care sunt în stare, la Bălţi sau la Barcelona, să-i dea afară pe românii care merg acolo cu anumite solicitări.

Viorel Badea a mai reliefat un aspect: foarte mulţi români din diaspora, după dânsul cam 60-70 la sută, ar dori să se întoarcă în ţară, dar statul român nu-i sprijină şi nu-i încurajează în niciun fel. Este de părere că ar trebui înfiinţată o instituţie care să se ocupe efectiv cu repatrierea celor plecaţi.

O idee interesantă a vorbitorului a fost aceea a integrării basarabenilor în partidele politice din România, pentru a putea, pe bază de competenţă, să concureze la posturile din care se iau deciziile politice. Proiectele care îi privesc pe românii din afara graniţelor să fie stabilite pe mai mulţi ani, pentru ca, la fiecare schimbare de guvern sau de miniştri, să nu ne aflăm mereu în faţa unui nou început.

***

A doua parte a dezbaterii, din 17 august, s-a referit la asigurarea dreptului de vot a românilor din diaspora. Părerile au fost destul de diverse, în funcţie şi de apartenenţa politică, dar a existat şi o unanimitate: actuala lege este necorespunzătoare, problema cea mai gravă fiind insuficienţa secţiilor de votare.

***

Abordarea cu succes a unor probleme stringente pentru românii atât din afara graniţelor, cât şi pentru cei din ţară, în cadrul Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, a fost făcută prin eforturile organizatorice ale Centrului Cultural Topliţa, Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, Centrului European de Studii Covasna-Harghita cu sprijinul Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Primăriei şi Consiliului Local Voşlobeni.

Lasă un comentariu