ZILELE MUNICIPIULUI TÂRNĂVENI, O MARE SĂRBĂTOARE

Distribuie pe:

Între 19 şi 21 august 2016 (vineri, sâmbătă şi duminică), în organizarea Primăriei şi a Consiliului Local, a avut loc tradiţionala sărbătoare a zilelor municipiului Târnăveni, eveniment important, cultural-sportiv şi de divertisment, primit cu mare interes şi bucurie de către majoritatea locuitorilor municipiului, satelor şi comunelor limitrofe oraşului de pe Târnava Mică.

Această mare sărbătoare a fost precedată de o fericită, inspirată şi excelentă idee: vineri, de la ora 16:30, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu", cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la construcţia şi dezvoltarea Combinatului Chimic, prin unirea celor două mari societăţi industriale „Nitrogen" şi „Mica", a avut loc seminarul intitulat "ISTORIA VIE", remember al importanţei pe care Combinatul chimic din Târnăveni a avut-o în dezvoltarea şi prosperitatea oraşului, dorit şi realizat prin truda celor ce ştiu că municipiul dăinuie prin inimile fiilor săi. Au fost invitaţi foştii angajaţi şi colaboratori ai combinatului, pentru o întâlnire de suflet, amintiri şi vorbe frumoase, vizionarea unui film cuprinzând etapele de evoluţie şi decădere ale simbolului industriei chimice româneşti „Combinatul Chimic Târnăveni", precum şi o proiecţie în timp a şanselor pe care le are industria din Târnăveni, municipiul fiind într-o continuă modernizare.

Cu acest prilej, nostalgii şi emoţii, bucurii şi regrete, nu doar că foştii angajaţi s-au întâlnit,

şi-au adus aminte de vremurile bune, muncă asiduă şi rodnică, au retrăit emoţiile pe care le încercau atunci când eram împreună în marele Combinat, după anul 1989 făcut praf, ca de altfel multe alte mari combinate din ţară, pe seama unui vid legislativ şi legi special făcute pentru şmecheri, căpuşari şi căpuşăreală, de care nici Târnăveniul nu a dus lipsă! Au vorbit despre toate acestea, cu inima şi sufletul strânse, domnii: ing. Popa Octavian, fost primar după anul 1989, care şi-a depănat amintirile, succesele şi insuccesele sale, greutăţile pe care le-a întâmpinat, cauzele care au dus la decăderea oraşului, eforturile depuse pe timpul celor 4 mandate de primar în folosul oamenilor şi comunităţii locale; dr. ing. Vasile Cerghizan a prezentat aspecte importante din Combinat în funcţiile de inginer-şef, director tehnic şi director general Carbid-Fox, evidenţiind oameni, fapte, întâmplări de neuitat; ing. Ioan Muntean, fost şef de secţie Bicromat, care a apreciat calitatea oamenilor, muncitorilor şi meseriaşilor pe care i-a avut în preajmă tot timpul şi care, fără doar şi poate, şi-au adus aportul în dezvoltarea marelui combinat; Lechinţan Petru menţionează transferul de tehnologie din Combinatul chimic Târnăveni în multe ţări ale Orientului Apropiat - Iran, Egipt, Irak, contribuind la dezvoltarea industriei chimice a acestora, furnizarea de cadre şi specialişti de mare valoare în ţară: Oneşti, Borzeşti, Năvodari, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Copşa Mică, Târgu-Mureş, Turnu Măgurele ş.a. Discuţiile au fost emoţionante, prietenoase şi sincere, pe parcurs intervenind în discuţii şi inginerii Popa Ioan, Tătaru Nicolae şi maistrul Călugăr Cornel, care, cu durere în suflet, a menţionat jertfă unor muncitori decedaţi prin accidente de muncă în faţa cuptoarelor de carbid. Aprecieri elogioase, la începutul şi sfârşitul discuţiilor celor prezenţi, le-a avut tânărul primar Sorin Megheşan, optimist, constructiv şi echidistant în ceea ce priveşte perspectivele oraşului, eforturile Primăriei şi ale Consiliului Local, depuse în folosul cetăţenilor şi al comunităţii locale. Primăria le-a acordat diplome celor prezenţi la împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Combinatului chimic Târnăveni, într-o zi plină de emoţii şi amintiri, încheiată la un pahar de vin. Felicitări Primăriei!

În aceeaşi zi, de la ora 18:30, pe ritmuri de fanfară (Armonia), a avut loc parada de deschidere a festivalului cu trupă de majorete Sunshine, pentru ca la ora 19:00 să aibă loc deschiderea oficială a evenimentului la care au participat: cântăreţul de muzică patriotică şi populară Ciprian Istrate, care a intonat cu multă dezinvoltură Imnul Naţional al României „Deşteaptă-te, române!", preotul protopop Sergiu Dumitru, care a binecuvântat această sărbătoare, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ovidiu Dancu, preşedinţii partidelor PNL şi PSD Mureş, secretara Cabinetului prefectural Mureş, toţi cu scurte luări de cuvânt pe seama evenimentului. A urmat discursul primarului Sorin Meghesan care a urat „La mulţi ani!" tuturor locuitorilor municipiului, apreciind şi elogiind copiii minunaţi ai Târnăveniului şi elevii care au luat bacalaureatul cu note foarte mari, inspirând optimism în prosperitatea şi dezvoltarea oraşului în anii următori. În continuare a urmat un program artistic foarte atractiv, precedat de acţiunea „Zece pentru Târnăveni", acordându-se premii celor mai merituoşi elevi ai oraşului, personal de către primar.

Au urcat pe scenă trupa DanceArt, recital Daggu Proiect, recital Next Bend, recital Atmosfera, ziua de vineri încheindu-se cu recitalul extraordinar Mihail. Următoarele zile, sâmbătă şi duminică, au fost deosebit de pline, încărcate cu numeroase evenimente cultural-artistice şi sportive: turul oraşului pe bicicletă, concurs de table, demonstraţii de judo - Judo Club Sparta, vernisajul expoziţiei de fotografie „Târnăveniul meu", Picnic în the park pe malul Tarnavei Mici ş.a. Pe scena din centrul oraşului au evoluat numeroşi artişti, grupuri şi ansambluri artistice de mare valoare, foarte important şi de mare audienţă fiind Festivalul Internaţional de Folclor „Folk Friends Together", Junii Târnavei, Kokenyes, dansuri populare ţigăneşti, maghiare, bulgăreşti, franţuzeşti şi româneşti, trupa dance Bianca Dance, recitaluri Alexandra Puia, trupa Autograf, Guess Who (Leontin Mocanu), „Animo", cântece din Republica Moldova, Mihai Petreuş. Festivalul s-a încheiat cu recitalul iubitului şi talentatului Nelu Şopterean, răsplătit cu un ropot de aplauze, şi un interesant foc de artificii. Nu au lipsit tejghetarii cu mici, grătare şi fleici, bere şi alte bunătăţi. Îmi place să cred că după o asemenea distracţie, de luni, participanţii s-au întors cu toţii la locurile lor de muncă mai buni, mai înţelegători, mai iertători şi, desigur, mai puţin ipocriţi.

Lasă un comentariu