Rezumat al întâlnirii cu businessman-ul preot - brahman
Dragilor, azi avem zi liberă şi net în acelaşi timp, şi profit de ocazie să vă scriu ce am aflat până acum.
Tipul care ne-a plimbat peste tot şi ne-a explicat în lux de amănunte care-i treabă cu afacerile în Bali, a zis că, pentru început, cel mai sigur, simplu şi fără stres ar fi să cumpărăm o bucată de pământ, teren, pe care să construim mici căsuţe pentru balinezi, riscul este minim pentru că terenul e ieftin, materiale şi munca ieftine, stilul de casă simplu, cu 3, 4 pereţi maxim, că aici e cald, şi trebuie aerisire… etc.… profitul ar fi de 3 ori... etc., etc., etc., doar beneficii. Suna cam bizar ca să fie adevărat, în fine, ne întâlnim cu el pe 28, să ne prezinte un nene constructor pentru mai multe detalii, dacă ne interesează.
Pentru început sună bine, poate prea bine ca să fie adevărat, dar suntem curioşi să vedem ce zice nenea constructorul.
Mâine mergem în nord, în Singaraja.
Singaraja este foarte frumos, nepoluat, peisaje naturale deosebite, fără pieţăraia, aglomeraţia şi gălăgia produsă de turişti, pace, natură, verdeaţă, am vizitat cascada GIT-GIT, foarte frumos, două căderi de apă care se unesc... Deosebit.
Cazare la „Taman Sari resort", un peisaj deosebit, plajă şi munte în acelaşi timp, 50 de dolari pe noapte cu mic dejun, masaje, plimbări pe plajă şi admirat apa limpede „ca cristalul" în care se văd peştişori tropicali coloraţi ca la Discovery, chiar aproape de mal..., mulţi turişti îşi pun ochelarii subacvatici şi, după doar câţiva metri, încep să se minuneze de ce se vede sub apă: corali naturali şi grupuri de peştişori care urmează aceeaşi direcţie, şi, dacă-i deranjezi, se strică grupul, dar se regrupează iar, în mai puţin de o secundă. Frumos!
A doua zi dimineaţă am mers în junglă, la Parcul Naţional Bali, unde a fost foarte frumos, doar că pe Putu l-a ciupit ceva, un ţânţar ceva, de gât, la ceafă, şi i-a înroşit pielea şi avea mâncărimi. Gândindu-ne retrospectiv la înţepătura de insectă a lui Putu, şi cum am fost noi la plimbare în junglă în Parcul Naţional, cred că am fost puţin inconştienţi. Cred că, dacă era un ghid mai în vârstă, ne dădea vreo două la fund şi ne trimitea înapoi, să ne îmbrăcăm adecvat... Noi eram în tricouri, mânecă scurtă şi pantaloni 3/4, de parcă mergeam la plimbare prin oraş, prin pădurea aia plină de liane, tufişuri, ierburi, insecte, maimuţe sălbatice şi alte minuni, unde câteodată doar rădăcinile copacilor ajungeau până la brâu!
Dar plimbarea şi experienţă au fost deosebite. Câteodată ghidul se oprea brusc şi ne arăta cu mâna în copac undeva… ceva… zice: „Vedeţi acolo!" Noi: „Unde?" „Acolo, în copac… mişcă ceva." Noi ne uităm cu gâturile întinse după degetul lui, nu vedeam nimic. El: „E o pasăre mică portocalie, nu vedeţi???" Noi: „Nu", nu vedeam unde, aşa că mai făceam un pas... dar până ne uitam, până, vorba aia, până ne puneam ochelarii, zbura pasărea aia, că se speria. Totuşi am reuşit să facem câteva poze!
Pe urmă am dat de nişte maimuţe care găsiseră un pom cu fructe şi se certau care grup să mănânce. Am ocolit urgent, că nu ne simţeam ca în LOST şi ne gândeam ce animale mai întâlnim.
La un moment dat, ghidul zice: „Staţi aici!" Şi se uită prin binoclu, şi merge spre un tufiş, unde stă vreo câteva minute... Noi eram curioşi ce face. Ne gândeam fiecare, eu: „Vezi, poate se îmbracă în costum de animal şi vine prin spate şi ne sperie".
Putu: „Poate s-a dus să facă pipi şi el în boschet".
Saggu: „Ăsta a luat banii înainte de excursie.. şi acu ce face? Ne-a lăsat în mijlocul pădurii?"
Vine ghidul şi aduce o crenguţă cu nişte fructe, ca nişte corcoduşe, şi ne zice că „Uite, nişte fructe de pădure rare, cu nu ştiu ce nume de care n-am auzit. Dacă vrem, putem să mâncăm. Eu: „Nu, nu, mănâncă tu primul! (cine ştie ce or fi, noi fiind orăşeni n-aveam de unde să ştim ce sunt alea şi dacă într-adevăr se mănâncă. Dacă erau măsline de capră mai ştii????.), dar când am văzut că Putu şi ghidul mănâncă fără nicio grijă, am luat şi noi... nişte corcoduşe acre. Ne explică pe urmă ca a întârziat, că în tufişul ăla cu fructe câteodată e posibil să fie animale sau maimuţe, şi de aia nu duce turiştii până acolo, şi se uită şi el bine, cu atenţie, înainte să se aproprie.
Ne-am dezumflat (28 februarie)
Ne-am dezumflat. Ne-am întâlnit cu un nene constructor care ne-a explicat în scris, negru pe alb, cum stă treaba cu terenul cu case. Fără 300 mii dolari nu merită să începem să ne agităm. Şi cu 300 mii de dolari pornirea, la vânzare obţii 420 mii, dacă totul merge bine, şi toţi sunt corecţi, profitul e 120 mii dolari. Deci... după părerea lui, ori strângem 300 mii, ori o lăsăm baltă, că pentru sume mai mici nu merită agitaţia.
Judecata (de Apoi) (29 februarie)
Se pare că era să fim păcăliţi de indivizii ăştia.
Stând strâmb şi judecând drept, se pare că individul-preot care ne plimba peste tot a schimbat datele problemei.
Unde, înainte, era posibil să cumpărăm şi cu sume mici, pe la 10 mii euro, acuma nu mai era posibil decât de la 300 mii euro în sus.
Plus că popa ne tot bătea la cap, că el, dacă ar fi în locul nostru, şi dacă ar trebui să cumpere ceva, şi nu ar avea bani, ar suna imediat prietenii lui, să se împrumute de la ei. A zis chestia asta de vreo 3, 4 ori, deci e clar că se aşteapta că Saggu să-şi sune cunoştinţele japoneze şi să-i convingă să bage bani în chestia asta (haha!)
Plus că, pe urmă, Saggu şi-a amintit de preţurile de care vorbise preotul prima dată, comparate cu preţul unei case/vilă normală gen 12- 15 mii de euro construită deja cu toate facilităţile, pe care o vizitasem în prima zi, şi s-a gândit că ei ne cereau de vreo „n" ori mai mult, pentru 5 sau 6 căsuţe pentru oamenii muncii (!)
Pe urmă îi tot trăgea că din punct de vedere contractual MOU, agreementul o să fie doar în indonesiana, ca aşa e obiceiul local, iar eu pe net am impresia că am găsit că scria clar că orice contract trebuie să fie bilingv. Eu am obiectat la faza asta, că nu semnam ceva ce nu înţelegem, dar popa dădea asigurări că e ok, că e în regulă, că nu e nicio problemă.
Oricum, pentru noi a fost o experienţă de viaţă, o lecţie, şi ceva din care să învăţăm despre diferite caractere, să nu ne lăsăm influenţaţi de poveşti cu superstiţii şi bazaconii... Că tipul ăla ne-a povestit cum a reuşit el să atingă statuia lui Budha la Borobudur, că nu e posibil de oricine, ci doar de oamenii cu inima curată, că indiferent cine încearcă să o atingă, doar aia cu inima curată reuşesc.. Şi tot felul de alte bazaconii. Eu i-am cam tăiat macaroana şi l-am întrebat cât de lungă are mâna, şi dacă e posibil să mişte cineva statuia aia. Pe urmă am zis să tac din gură, ca Saggu îmi zicea la ureche să nu mai comentez, că ăştia chiar cred în superstiţii din astea, şi cel puţin să nu-i contrazic în faţă. Pe urmă am primit e-mail de la Ioana şi Marius, care a zis că, din caza cutremurelor, statuia aia s-a deplasat cumva, şi este interzis să te apropii de ea, că au pus cordoane de protecţie, şi, mă rog, dacă treci de cordonul ăla, poţi să-l şi pupi pe Budha, că nu e imposibil de atins de orice muritor, dar auzit asta din gura unui preot, probabil suna spiritual.
Ne uităm cum l-a prostit pe Putu... Şi acuma Putu chiar crede că nu o să-i meargă bine în ziua aia, ca a călcat pe o şopârlă, că i-a zis ăsta care se crede vrăjitor.
Judecând toate astea, ne aşteptăm ca peste vreo 3-4 săptămâni să primim un e-mail de la ei, cu o ofertă mai aproape de realitate, ceva gen, „hai, că, uite, am găsit şi mai ieftin dar trebuie acum repede să trimiteţi banii... şi facem noi hârtiile după aia."
Dar Saggu deja e secat ca a pierdut timp din vacanţă de relaxare cu indivizii ăştia şi nu mai vrea să audă de ei, indiferent cu ce idee de „afaceri" mai vin.
Ultima zi, plecarea
A fost ok azi, doar că dimineaţa Putu avea o ciupitură mare şi roşie de insectă pe gât de la plimbarea în junglă din Parcul Naţional, l-am dus la medicul hotelului, deşi el insistă că e ok, nu avea febră sau ceva. I- au dat un unguent şi după o oră el a zis că nu-l mai ustură şi se micşorase roşeala.
O mică paranteză despre serviciile medicale aici la cabinetul hotelului. Lent, încet, abia mişcat... completează datele în calculator cu 2 degete, în ritm de melc... În fine, trecem la consultaţia propriu-zisă. I-a zis să se întindă pe pat, şi Putu s-a întins (ca omu) şi, pe urmă, asistenta şi doctoriţa nu puteau să vadă bine pata de la gât, fiindcă omul stătea culcat, aşa ca l-au pus să stea în patru labe pe pat (!!!!), ca ele să se uite la gulerul cămăşii, să vadă ce pata e. Mi s-a părut penibil că l-au pus pe băiat să stea în patru labe în pat, ca să vadă o problemă la gât (!!!), când puteau să-l lase pe scaunul pe care era şi să mişte puţin gulerul cămăşii. Pe urmă, oroare!!! Doctoriţa a început să atingă pata roşie cu aceeaşi mâna cu care mai înainte tastase la calculator datele lui, şi mai înainte de asta verificase mobilul... (!!!) şi când a vrut să-i pună cremă cu mâna, fără să se spele,
m-am crizat, am oprit-o, şi i-am zis să se spele pe mâini, şi să pună mănuşi de plastic, înainte să pună cremă pe bubă, că înainte a atins calculatorul, şi ăla e murdar. A făcut ochii mari şi s-a conformat. Ăsta fiind la un cabinet de lux, la hotel, unde consultaţia a costat 20 dolari şi medicamentele vreo 13 dolari. Nu vreau să mă gândesc ce o fi la clinicile locale... E bine că am avut şi această experienţă, ca să nu ne facem iluzii că am putea trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi în paradis.
În fine, bine că nu a păţit Putu nimic, că ne am fi simţit prost să fi luat vreo boală tropicală de la plimbarea noastră prin junglă, că el e singurul care câştigă bani în familia aia cu trei fiice şi o nevastă casnică. Închid paranteza.
Sosirea acasă
Am ajuns la Tokyo. Totul, ok.
Oricum, suntem mulţumiţi şi a fost o experienţă de viaţă din care am învăţat multe, suntem mulţumiţi că am înţeles cum stă treaba cu Bali, că nu tot ce zboară se mănâncă, e bine că i-am întâlnit pe oamenii ăştia, ca să vedem adevărata faţă a lucrurilor, ne pare bine că nu am pierdut decât câteva ore de discuţii de „afaceri" şi, în costul unor cafele, am învăţat ceva foarte important.
Oricum, am avut o vacanţă foarte frumoasă şi interesantă, am văzut locuri deosebite, am învăţat multe, am văzut şi cealaltă parte a insulei N-V, care nu e aglomerată şi gălăgioasă, plină de turişti.
(Sfârşit)
