Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului - Critici la adresa autorităților române, aduse de reprezentanții românilor din comunitățile istorice românești și din Diaspora

Distribuie pe:

Reprezentanții comunităților istorice din afara granițelor și ai Diaspora au adus o serie de critici la adresa autorităților statului român, luni, în cadrul Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, și cer decidenților politici să treacă de la vorbe la fapte. Ei sunt nemulțumiți că, și la ediția din acest an a Universității, se discută aceleași probleme ca în anii precedenți.

Criticile au venit în cadrul dezbaterii „Necesitatea definitivării politicilor publice în relația statului român cu comunitățile românești din vecinătatea României și de pretutindeni; Se respectă strategiile statului în domeniu?"

„Noi suntem, astăzi, singuri lăsați, suntem lăsați de România"

Astfel, Pedrag Balasevici, președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia și vicepreședintele Asociației Pentru Cultura Româno-Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum", a spus, în intervenția sa, că și-a pierdut speranța că lucrurile se vor schimba pentru românii din Timoc: „Vin din Valea Timocului, din Serbia, și când se vorbește de strategia României față de comunitățile istorice și respectarea drepturilor românilor din jurul României eu vă pot spune că românii din Serbia de răsărit, din Timoc, astăzi nu au niciun drept: sunt fără școli, fără biserici, fără media. Și mă întreb ce face România ca să sprijine această comunitate, care niciodată în istoria românilor din Timoc nu au fost sprijiniți, și mă întreb de ce? Sincer să vă spun, am pierdut și speranța - că s-a vorbit și de speranță - că lucrurile se vor schimba", a afirmat Pedrag Balasaveci.

Acesta a mai spus că s-a întâlnit la Izvoru Mureșului, dar și în București, și în Timoc, cu președinți, premieri, miniștri, care au făcut mari promisiuni, „dar vă pot spune că nu s-a făcut nimic. Nu că nu s-a făcut nimic, chiar, dimpotrivă, lucrurile le-au încurcat și diplomații români, care sunt trimiși în Serbia să facă o treabă bună, să ne sprijine, să ne ajute". Pedrag Balasaveci a spus că, de doi ani de zile, atrage atenția asupra acestor diplomați: „Vă rog, luați-i acasă din Serbia, pentru că acești oameni ne-au făcut mult rău nouă. Și au făcut mult rău și României", a precizat acesta. „Timpul trece foarte repede. Noi, românii, fără școli în Timoc, fără Biserică Ortodoxă Română, noi nu putem să rezistăm, să ne păstrăm limba, cultura, identitatea noastră de acolo. Cum am reușit să o păstrăm sute de ani, asta este un miracol, și este, poate, ciudat pentru unii. Dar, astăzi, în globalizarea asta în care suntem, în era limbii engleze, având în vedere că tinerii pleacă din Serbia, unde se trăiește foarte greu, există un foarte mare pericol, și poate, nu atât de curând, dar într-o perioadă mai lungă, nu știu dacă o să mai vorbim despre românii din Timoc. Noi suntem, astăzi, singuri lăsați, suntem lăsați de România. Noi nu mai sperăm nimic", a spus vicepreședintele Asociației pentru Cultura Româno-Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum".

Reprezentantul românilor din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, a spus că situația de acum nu se deosebește de cea de anul trecut: „Poate n-o să le placă unora ce spun, poate alții or să mă aplaude, dar, în general, în ceea ce privește românii din Bulgaria, și situația mai nou creată, nu se deosebește cine știe ce de anul trecut. Noi continuăm să fim în stare de comă pentru un stat european. În ciuda faptelor și forța cu care s-a acționat, și din partea asociațiilor noastre, și din partea statului român, situația din Bulgaria rămâne aproape de neclintit. Din nou nu avem școli, din nou se abate problema cu școlile, ceea ce înseamnă că nu noi suntem de vină, ci cei care decid, care taie pâinea", a afirmat Ivo Gheorghiev.

Acesta precizat, totuși, că de la Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, „în acest an noi am primit o finanțare, care de fapt urmează să vină, pentru susținerea claselor-pilot cu predare în limba română, și aici vreau să închei și să vă spun: avem o singură problemă - să reușim să oprim acest proces de asimilare, pe care noi îl suferim deja de zeci de ani de democrație", a spus reprezentantul românilor în Bulgaria.

Critici dure au fost aduse și de Constantin Codreanu, reprezentantul Blocului Unității Naționale, o coaliție de 20 de ONG-uri de la Chișinău, care pledează pentru unire; Vasile Tărâțeanu și Anatol Popescu (ambii reprezentanți ai comunităților românești din Ucraina).

Pe de altă parte, și președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa, Daniel Țecu, a arătat că nu s-a schimbat nimic de la ultima ediție a Universității, dimpotrivă, problemele s-au înmulțit: „Am venit și anul trecut și, dacă vă amintiți, anul trecut discutam despre faptul că ne întâlnim în fiecare an, și plecăm, și ne gândim: s-o fi schimbat ceva, s-o schimba ceva? De fiecare dată avem speranțe că, față de numărul problemelor pe care le avem, vom avea mai puține probleme. În problematica pe care o cunosc, dacă ar fi să fac  o statistică, pot spune că, față de anul trecut, la aceeași dată, avem mai multe probleme decât aveam". Acesta a spus că, de anul trecut până anul acesta, s-a promulgat o lege electorală „proastă", care face în așa fel încât foarte mulți români din afara granițelor să nu poată vota. „Drept urmare, Guvernul actual trebuie să caute soluții să schimbe ceea ce Parlamentul României a făcut prost și, cu iertare, președintele României a promulgat-o".

În cadrul dezbaterilor, numeroase critici au fost aduse și Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Ministrul de resort susține că soluții există

La dezbateri a fost prezent și ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor. Întrebată în legătură cu criticile aduse statului român, aceasta a spus că ea le vede ca „probleme care s-au acumulat în timp și au nevoie de soluții de rezolvat". „Dacă lucrăm în acest sens, să adunăm acele chestiuni concrete de care ne putem ocupa, vom găsi și soluțiile respective. Aceasta este ceea ce eu preiau de la această întâlnire: o serie de probleme pe care oamenii le-au spus - și probleme reale, fără doar și poate - și trebuie să le găsim rezolvare".

Ministrul de resort a afirmat că sunt și soluții concrete: „De pildă, în ceea ce privește profesionalizarea Departamentului (pentru Românii de Pretutindeni), trecem, în momentul de față, printr-un concurs, care va avea ca rezultat o așezare pe bază permanentă a echipei departamentului. Iar a doua chestiune de care ne putem ocupa în lunile următoare este schimbarea procedurilor. Simplificarea procedurilor astfel încât finanțarea prin intermediul departamentului să fie mai simplă, mai ușoară", a conchis ministrul pentru Românii de Pretutindeni.

 

Șt

Lasă un comentariu