Interesul oamenilor s-a îndreptat, cu precădere în timpurile recente, tot mai mult spre obiceiurile folclorice. Dintre toate manifestările noastre spontane, obiceiurile se dovedesc a fi cele mai rezistente în timp. Obiceiurile sunt, fără îndoială, pentru cei care le privesc din afară, pitorești manifestări folclorice, mari spectacole. Însă dincolo de aceasta, ele încifrează înțelesuri profunde asupra relațiilor omului cu lumea înconjurătoare, cu natura, asupra relațiilor interumane, asupra mersului normal al vieții sociale și asupra soluțiilor pe care, într-o evoluție de multe ori milenară, omenirea le-a găsit pentru a face ca lucrurile să reintre în normal atunci când rânduiala lumii a fost, dintr-o pricină sau alta, stricată. Obiceiurile exprimă viața socială a comunităților umane, diversele aspecte ale rânduielii ei. Le exprimă și, totodată, contribuie la realizarea lor. Sunt expresii ale vieții sociale și mecanisme prin care viața socială funcționează.
Interesul pentru obiceiurile populare s-a accentuat în ultimii ani la cei care se ocupă cu organizarea spectacolelor folclorice. El a început să se potențeze și la publicul din mediile urbane unde, alături de obiceiurile spontane cu funcții sociale complexe, apar obiceiurile organizate sub formă de spectacol. Transpunerea obiceiurilor populare în spectacole folclorice pune celor care realizează aceste spectacole un număr de probleme. În primul rând, necesitatea de a înțelege sensul obiceiurilor tradiționale. Această necesitate derivă direct din faptul că, pentru ca spectacolele folclorice să vorbească spectatorilor, sensurile străvechi trebuie să capete valențe contemporane. Situația contemporană a obiceiurilor nu poate fi tratată în afara situației folclorului în ansamblu, deși în realitate obiceiurile, sistem bine închegat, prezintă astăzi diferențe funcționale clare față de cântece, povestiri și dansuri, de exemplu. Se povestește tot mai puțin și se cântă tot mai puțin la sate. În orice caz, se creează tot mai puțin variante noi de basme și cântece. În schimb, se ascultă tot mai mult cântecele transmise prin mijloace moderne de comunicare în masă și chiar și basmele au început să fie transmise la radio, imprimate pe discuri sau prezentate pe ecranele televiziunii. Cântecele și dansurile pe care le vedem în spectacole, pe ecranele televiziunilor sau le auzim la radio ori în concerte, nu sunt produse, ca altădată, numai pentru necesitățile celor care le dansează sau le cântă, ci, mai cu seamă, pentru spectatorii sau auditorii din afară. Ele sunt, din ce în ce mai mult, rezultatul unei activități artizanale sau profesionale. Această schimbare în statutul cântecelor și al jocurilor se datorează, firește, schimbărilor socio-culturale prin care trec nu numai mediile urbane, ci și cele cu viață folclorică tradițională.
Societatea rurală românească începe să devină și ea o societate de consum. Așa cum, din punct de vedere economic, sătenii trec la producții specializate și consumă tot mai multe bunuri produse la oraș, tot așa ei consumă literatura pe care le-o oferă orașul prin cărți, spectacolele pe care le oferă filmul și televiziunea, cântecele pe care le oferă discurile sau radioul. Dar schimbările care au intervenit în structura economică și demografică a țării s-au repercutat și asupra situației folclorului în mediile urbane. Dansul și cântecul popular se mută treptat de la sat la oraș, atât în starea lui de fapt cultural spontan, cât, mai cu seamă, sub formă de piesă de concert sau spectacol. Transformarea societății rurale într-o societate de consum asemănătoare celei urbane și schimbările demografice intervenite în societatea urbană schimbă deci coordonatele analizei referitoare la obiceiuri. Opoziția rural-urban nu mai este caracterizantă pentru statutul cântecului și al dansului popular. Ceea ce caracterizează statutul lor actual este că, în noile contexte socio-culturale, ele sunt performate profesional de către marile ansambluri și de către cântăreți profesioniști sau artizanal de către artiștii amatori și sunt consumate în spectacole și concerte atât de orășeni, cât și de săteni. Este necesar să ținem seama de opoziția dintre creația spontană și cea profesională, dintre modurile de receptare tradițională a acestei creații și modurile de receptare contemporană. Dar, dacă pentru cântece și dansuri aceste opoziții operează din ce în ce mai mult, situația nu este aceeași pentru obiceiuri.
Obiceiurile, fiind parte integrantă permanentă a modului de trai al oamenilor, făcând parte dintr-un sistem de viață care nu a fost până acum schimbat, continuă să-și păstreze, în mare parte, funcțiile și formele vechi. Realități culturale complexe, în care modul de expresie artistic este doar o parte a întregului lor sincretic, ele nu sunt atât de expuse procesului de trecere spre bunuri de consum, pe care l-am constatat la cântece și dansuri în special.
Astăzi, când cântecele și dansurile se creează tot mai puțin în mediile rurale, dar se performează tot mai mult în spectacole și concerte, devenind bunuri de consum cultural, obiceiurile, dând dovadă de o mare tenacitate, continuă să trăiască cu rosturi și cu forme tradiționale. Mai mult chiar, în unele locuri și în anumite situații trec printr-o etapă de înflorire deosebită, explicabilă prin noile conotații pe care le capătă și prin potențarea caracterului lor ceremonial.
Apoi, alături de obiceiurile tradiționale apar obiceiuri noi, care răspund noilor condiții de viață, necesității socio-culturale ale societății contemporane. Față de obiceiurile tradiționale, noile obiceiuri, pe cale să devină și ele tradiționale, transformă lexicul obiceiurilor vechi, plasându-l în noi scenarii și, ca atare, schimbându-i funcția. Prin schimbarea de funcție ele răspund viziunii omului de azi despre lume și viață, necesității conviețuirii contemporane între diferitele grupuri sociale.
Obiceiurile, ca parte care păstrează cel mai bine viața folclorică tradițională, oferă formațiilor profesioniste și de amatori posibilități continue de a îmbogăți repertoriul spectacolelor. În realizarea acestor spectacole este imperios necesară respectarea principiului fidelității față de tradiție, de autentic. Spectacolele contemporane trebuie neapărat să respecte obiceiul tradițional autentic românesc, pentru că numai așa se poate să avem o identitate corectă a elementului arhaic românesc.
