Mănăstirea Socolu de Câmpie îşi va prăznui hramul

Distribuie pe:

Luni, 29 august 2016, cu prilejul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, când este şi zi de post, Sfânta Mănăstire Socolu de Câmpie îşi va sărbători hramul, prilej de rugăciune profundă, de meditaţie şi de înălţare duhovnicească.

Programul sfintelor slujbe va începe din seara zilei de duminică, 28 august 2016, de la ora 19,00, prin săvârşirea Vecerniei cu Litie, urmată de slujba Utreniei.

Luni, 29 august 2016, programul slujbelor va fi următorul: ora 7,00 - Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul; ora 9,00 - Primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba-Iuliei; ora 9,30 - Sfânta Liturghie Arhierească; ora 11,30 - Cuvânt de învăţătură.

Vă aşteptăm cu mare drag la hramul Sfintei Mănăstiri Socolu de Câmpie, pentru a participa la sfintele slujbe şi pentru a ne înălţa duhovniceşte.

Lasă un comentariu