„Oamenii care se nevoiesc să cunoască pe Dumnezeu trebuie să-şi păstreze cugetarea (mintea) pururea netulburată, pentru a putea deosebi gândurile ce trec prin ea, pe cele bune şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările amintirii, iar pe cele întunecoase şi diavoleşti să le arunce afară din jitniţile firii. Căci atunci când marea e liniştită, pescarii văd până în adâncuri, încât nu le scapă aproape niciunul din peştii care mişună acolo. Dar când e turburată de vânturi, ascunde în negura turburării ceea ce lasă cu prisosinţă să fie văzut când e liniştit şi limpede. Meşteşugul celor ce pun la cale vicleşugurile pescăreşti nu mai are atunci nicio putere. Aceasta se întâmplă să o păţească şi mintea care cugetă (contemplă), mai ales atunci când dintr-o mânie nedreaptă se turbură adâncul sufletului".
Sfântul DIADOCH AL FOTICEEI
„FILOCALIA" vol. I, pag. 343
***
„Numai prin Duhul Sfânt se poate curăţi mintea. Căci de nu va intra Duhul lui Dumnezeu puternic să dezarmeze şi să lege pe tâlharul diavol (păcat), nu se va slobozi nicidecum prada (să dispară păcatul). Deci se cade ca prin toate şi mai ales prin pacea sufletului să dăm odihnă Duhului Sfânt în noi, ca să avem sfeşnicul cunoştinţii luminând în noi totdeauna. Căci răspândindu-şi el neîncetat lumina în cămările sufletului, nu numai că se fac arătate în minte acele mici şi întunecate atacuri ale diavolilor, ci se şi slăbesc, fiind date pe faţă de lumina aceea sfântă şi slăvită. De aceea, Apostolul spune: «Duhul să nu-l stingeţi» (I Tesaloniceni 5, 15), adică nu lucraţi sau nu gândiţi cele rele, ca să nu întristaţi bunătatea Duhului Sfânt".
Ibidem, pag. 344
***
„Simţirea minţii în toată plenitudinea constă în gustarea precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută. Căci precum prin simţul gustului trupesc, când se află în stare de sănătate, deosebim fără greşeală cele bune de cele rele şi DORIM CELE BUNE, tot aşa mintea noastră, când începe să se mişte în deplină sănătate şi fără griji, poate să simtă din belşug mângâierea dumnezeiască şi să nu mai fie răpită niciodată de contrariul aceleia. Şi precum trupul, gustând din dulceţurile pământeşti, experiază fără greşeală simţirea lor, aşa şi mintea, când se află deasupra cugetului trupesc, poate să guste fără să se înşele mângâierea Duhului Sfânt şi să păstreze amintirea gustării neuitată prin lucrarea dragostei, încât să-şi poată da seama fără greşeală de cele ce-i sunt de folos".
Ibidem, pag. 345
P.S. Să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi nici ziua nici ceasul..." şi „Cerul şi pământul vor trec, dar cuvintele mele nu vor trece".
„COMORI FILOCALICE" vol. II
