Eroii români ai Primului Război Mondial, comemorați la Reghin

Distribuie pe:

Se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Guvernul român de atunci, conștient de marea răspundere ce-i revenea și văzând că intrarea României în război remediază situația militară a Antantei, la 4/17 august 1916 a încheiat cu reprezentanții Franței, Angliei, Rusiei și Italiei un Tratat de Alianță și o Convenție Militară, prin care țara se obliga să intre în război împotriva Austro-Ungariei, nu mai târziu de 15/28 august 1916, cu scopul explicit și recunoscut ferm de aliați de a readuce României provinciile românești din monarhia dualistă. La 14/27 august, ministrul român la Viena, Edgar Mavrocordat, a înmânat ministrului afacerilor străine al Austro-Ungariei declarația de război a României. În noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916, trupele române, într-o uriașă explozie de entuziasm popular, au trecut Carpații prin toate trecătorile în Transilvania, spre a elibera pe frații lor de sub jugul nemilos al oligarhiei ungare. Prețul eliberării va fi scump, suferințele vor fi enorme. În timpul luptelor de pe fronturile Primului Război Mondial, s-au jertfit un număr mare de eroi români. A-i cinsti și a-i comemora e un lucru binecuvântat.

Municipiul Reghin în colaborare cu Instituția Prefectului - Județul Mureș, Garnizoana Târgu-Mureș și Consiliul Județean Mureș, au marcat 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, aducând un omagiu eroilor români care au luptat și s-au jertfit în slujba Patriei, vineri, 26 august 2016, de la ora 10,00, la Reghin, la monumentul de la intersecția străzilor Iernuțeni cu Gurghiului.

În memoria eroilor a fost organizată o ceremonie militară și religioasă, cu participarea reprezentanților Parlamentului României, Instituției Prefectului - Județului Mureș, Consiliului Județean Mureș, Municipiului Reghin, Ministerului Apărării Naționale, Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „HOREA" Mureș, Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Mureș. Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015.

Comemorarea eroilor de la Reghin, de vineri, 26 august 2016, a cuprins următoarele momente: Instalarea gărzii de onoare la monument; Slujbă de pomenire oficiată de preoții: Vasile Chiorean, Florin Boitoș, Claudiu-Dorin Chiorean, Vasile-Cătălin Chiorean; Moment de reculegere pe semnalul trompetului „Stingerea"; Citirea unui documentar și a listei cu eroi; Intonarea Imnului Eroilor; Depuneri de flori și aprinderea de lumânări și candele.

A fost un eveniment cu o profundă încărcătură emoțională. Aducem un sincer și profund cuvânt de felicitare tuturor instituțiilor Statului și tuturor persoanelor care au organizat și și-au adus aportul la reușita acestui eveniment de suflet și de intensă și vibrantă trăire românească.

Eroii căzuți pe toate câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, indiferent din ce colț de țară proveneau, toți împreună formează acea sfântă cunună de eroi martiri ai neamului românesc, care și-au dat viața pentru neam și pentru țară. Toți acești eroi au urcat „golgota" neamului lor, purtând povara chinurilor și a umilințelor, la care, secole de-a rândul, neamul românesc a fost supus. Acești eroi sunt modele de luptători pentru neam și țară. Eroii români, eroii de pe acest sfânt pământ românesc al Transilvaniei, eroii de pe aceste binecuvântate meleaguri mureșene și din toate părțile țării s-au jertfit pentru țară și pentru glia strămoșească. Au fost răstigniți pe altarul de jertfă al neamului românesc și pironiți pe crucea de suferință a gliei lor strămoșești.

Noi cinstim pe toți aceia care au intrat cu sufletul în Marele sanctuar al națiunii române, iar sângele lor s-a amestecat cu glia străbună. Așadar, trebuie să fim treji, să ne apărăm identitatea noastră și Patria pentru a avea liniștea cugetului și unitatea de simțiri, fiindcă - așa cum suna și deviza pașoptistă - „Națiunea este sufletul unui popor, iar unitatea este chezășia lui". Fiecare dintre cei căzuți în Primul Război Mondial a îmbrăcat veșmântul eroului și cununa martirului. Prin rolul lor istoric, acești eroi și-au câștigat laurii nemuririi. Pentru vrednicia faptelor lor, suntem obligați să le purtăm o veșnică și pioasă amintire, să înălțăm către cer, pentru ei, rugăciunile noastre, se cuvine să le aducem cinstea, lauda și recunoștința noastră a urmașilor, a celor ce simțim românește, a celor ce ne iubim țara și credința strămoșească și ne prețuim istoria.

GLORIE ETERNĂ

EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC!

 VEȘNICĂ SĂ FIE POMENIREA LOR DIN NEAM ÎN NEAM!

Lasă un comentariu