Diferențele dar și asemănările dintre presa franceză și cea românească, felul în care atacurile teroriste au fost relatate de jurnaliștii români, dar și care sunt provocările din viața unui ziarist, sunt câteva din temele atinse în interviul realizat cu Iulia Badea Guéritée, ziarist al publicației franceze Courrier International, aflată pentru a doua oară la Festivalul Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți „SIMFEST" de la Târgu-Mureș, în calitate de trainer al Școlii de Vară.
Monitorizând presa românească, cum s-au văzut, în Franța, relatările din România referitoare la actele teroriste din ultima perioadă?
Presa românească este reputată ca fiind francofonă, românii ca având o empatie cu tot ce se întâmplă, bine, bănuiesc că în mare parte și din cauza diasporei, care este importantă în Franța, Italia, Spania, dar românii continuă să considere că tot ceea ce se întâmplă cu adevărat important în Franța este la Paris. Este foarte atentă, și nu doar la politica din Franța. Observ adeseori articole în România despre nuanțe ale politicii franceze pe care nu le vezi în Ungaria, de exemplu. Am văzut că presa din România vorbește despre Ministrul Finanțelor Emmanuel Macron, care ar putea fi un viitor președinte și presa românească vorbește despre acest lucru. Presa românească este atentă și la ceea ce numim la rentrée littéraire, adică acel moment din septembrie când apar noile romane. Ziarele culturale și chiar ziarele de opinie acordă spațiu mult acestor articole. Ce am văzut că preia foarte mult presa din România? Este foarte atentă la moda din Franța, la sport, și din cauza lui Zlatan și din cauză că există Roland-Garros, este atentă la Cannes, la Salonul de Carte de la Paris, este foarte atentă și noi ne bucurăm, pentru că înseamnă că suntem citiți.
- Care ar fi diferențele majore dintre jurnaliștii francezi și cei români, din punctul dvs. de vedere?
Aș începe prin a spune că există o mare asemănare, și e bine să se știe acest lucru, între presa din România și presa din Franța. Și presa din Franța este condusă de patroni de presă care nu sunt ziariști și care au interesele lor personale, deci și presa din Franța este foarte divizată, există ziare care sunt mai credibile, care sunt mai puțin credibile, ziare de stânga, ziare de dreapta, ziare conduse de patroni ruși. Aceasta ar fi asemănarea: și presa din Franța este partizană. În al doilea rând, o mare diferență constă în faptul că presa din Franța este foarte, nu știu dacă cuvântul este vanitos, dar este vanitoasă, se consideră a fi o presă foarte bună și de aceea este foarte atentă la cum scrie. Știe că este citită de foarte multă lume și inclusiv de persoane care nu locuiesc în Franța și de aceea articolele sunt foarte mari, largi, cu foarte multe detalii, explicații. Cred că spre deosebire de majoritatea presei din România, în Franța încă se mai face un jurnalism de calitate. O altă mare diferență este că în Franța au apărut foarte multe ziare dar și site-uri cu plată, iar în România acest sistem nu există.
- Cum funcționează acest sistem cu plată?
Atât în România, cât și în Franța, piața publicității a căzut foarte mult, cei din publicitate nu mai dau atât de mulți bani în presă, preferă să își facă propriile campanii de publicitate. Soluția găsită de Franța este să ceară cititorilor să plătească ziarul sau site-ul. Ziarul într-adevăr se cumpără în chioșc, deci prețul lui a crescut, în momentul acesta un ziar costă în jur de 2 euro. În schimb site-urile sunt clar diversificate, există site-uri care sunt încă gratuite, din ce în ce mai puține, există site-uri care sunt parțial gratuite, adică primele două, trei, patru articole pe care le citești sunt gratuite, în momentul în care vrei să citești un articol în plus, îl plătești. Sau anumite articole considerate de mai puțină importanță sunt gratuite, în momentul în care vrei să citești un interviu cu Angela Merkel, de exemplu, îl plătești. Un euro, doi euro, trei euro… există și site-uri total închise, total cu cheie, pe care nu le poți citi dacă nu plătești. Fie plătești la bucată, un euro un articol, fie un abonament lunar care este 7 euro pe lună. Majoritatea publicațiilor din Franța sunt totuși pe sistemul Dilema Veche, care cred că este singura publicație din România care este jumătate cu plată pe internet și acesta este și modelul adoptat de francezi, ca să aibă venituri pentru plata ziariștilor, pentru întreținerea site-ului.
- Cum înțeleg oamenii acest lucru? Este nevoia de informare a francezilor mai mare decât a românilor?
Aceste site-uri despre care vă vorbeam, Mediapart, care este singurul care are beneficii din acest sistem de plată totală este cumpărat mai ales de profesioniștii din presă, care cumpără o informație pe care o consideră viabilă, secretă, importantă și care o pot folosi și pe mai departe. Majoritatea cititorilor au preferat însă să nu mai citească, și ce fac? Citesc ziarele gratuite. În Franța avem 2-3 ziare gratuite pe care le găsim dimineața în stațiile de autobuz, metrou, în tren, fie se uită la televiziunile de știri, avem două canale care funcționează încontinuu și pe care le putem urmări pe telefon, oriunde am fi. Mai există foarte multe site-uri gratuite de fotojurnalism, o fotografie, două și foarte puțin text. Există bineînțeles și persoanele conservatoare, mai ales cele în vârstă care continuă să aibă abonamente la Le Monde, la Le Figaro, la Ouest France. Bine, există și un fel de înțelegere tacită între noi ziariști, noi știm că dacă nu ai un abonament la un ziar nu ești considerat un ziarist informat. La rândul meu, eu am un abonament la un ziar. O altă soluție este revista, L'Express, Le Nouvel Observateur, o specie pe care voi în România nu o aveți. Aveți Q Magazine, mi se pare, cred că este singura revistă de știri și reportaje gen L'Express, adică o revistă care are coperți frumoase, care e lăcuită.
- Ce sfat le-ați dat tinerilor care doresc să urmeze o carieră în jurnalism?
Eu cred că a fi ziarist este cea mai frumoasă meserie din lume pentru că întâlnești mulți oameni, multe situații de viață, călătorești mult, ești o persoană curioasă, generoasă și bună prin definiție. Le-aș spune că dacă nu le place să scrie, să citească și nu acceptă faptul că a fi ziarist înseamnă că nu ai vacanță niciodată, să nu se apuce de meserie. A fi ziarist înseamnă pentru mine și a accepta faptul că de multe ori scrii din plăcere, nu întotdeauna pentru plată și aș mai zice că a fi ziarist înseamnă că trebuie să admiți că trebuie să faci sacrificii, poate în viața personală. Dacă nu ești o persoană curioasă, care vorbește mai multe limbi străine, dacă nu ești familiarizată cu multe din zona internetului, să știi să faci fotografii, un film, să știi să îl postezi, pe internet, să tai un text, să traduci un text, dacă nu ști să faci un interviu, dacă ești o persoană comodă, atunci mai bine nu te apuca de presă. Altfel, este un domeniu în care este bine să lucrezi și în care concurența este foarte mare, foarte mare.
