Revoluția" din Decembrie 1989, furată de bișnițari și politicieni de două lulele, a adus multă sărăcie și tristețe românilor. De pildă, s-a renunțat prea ușor la Viticultură, un sector horticol care a asigurat României medalii de aur, valută și prestigiu, mai mult decât toate olimpiadele.
Viticultura are o tradiție milenară la noi în țară, dovadă stau mărturiile istorice care spun că îndeletnicirea de a cultiva viță de vie și producerea vinurilor a fost una de bază pentru vechii locuitori din actualul spațiu românesc. Geograful antic Strabo (66 î. Hr.- 24 e.n.) ne lasă prima mărturie scrisă despre viticultura dacilor, amintind despre ordinul regelui Burebista de defrișare a viilor și de obiceiul dacilor, bărbați și femei deopotrivă, de a bea vinul din corn, fără a-l îndoi cu apă. De-a lungul timpului, România a rămas o țară viticolă, fiind membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) din anul 1927. Pe plan mondial viticultura este o ramură horticolă generatoare de profit și locuri de muncă sigure pe aproape întreaga perioadă a anului. Dacă se are în vedere faptul că, consumul mondial de vin este de peste 240 milioane de hectolitri anual, cât și calitatea deosebită a vinului românesc, înseamnă că și pe viitor viticultura reprezintă o activitate generatoare de profit pentru români. De reținut și faptul că, prin etapa a doua a Programului Național de Sprijin pentru sectorul viticol 2014-2018, se acordă un sprijin financiar în valoare de 238,5 milioane de euro pentru viticultorii români, prin cele cinci măsuri de sprijin din partea Uniunii Europene. Programul amintit a demarat în 2014, odată cu adoptarea HG nr. 578 privind modul de acordare a sprijinului financiar, prin măsurile: promovarea vinurilor; restructurarea și reconversia podgoriilor; asigurarea recoltei; realizarea de investiții; distilarea subproduselor. Pentru mureșeni, având în vedere că, din suprafața totală de viță-de-vie pe rod de 964 ha, soiuri altoite nobile sunt doar pe o suprafață de 690 ha, iar 274 ha cu viță-de-vie hibridă, programul de restructurare /reconversie estre cel mai atractiv. Acest program reprezintă un ansamblu de măsuri eligibile ce poate conduce la creșterea competitivități producătorilor de vin prin adaptarea producției la cererea pieței. Măsura poate accesa subvenții europene pentru: reconversia soiurilor; reamplasarea parcelelor și modernizarea exploatațiilor viticole. Spuneam că „revoluția" furată a adus sărăcie în România prin abandonarea unor tradiții valoroase. Concret, să avem în vedere numai dezastrul produs în județul Mureș prin lichidarea plantațiilor viticole cu sprijinul politicienilor. Din renumitele plantații de pe Târnava Mică administrate de Asociațiile Viticole, au mai rămas doar câteva hectare în Gănești și Călimănești. La Mica, un investitor italian a înființat o plantație cu Fetească neagră, cu fonduri europene. Viile renumite de la fosta IAS Zagăr, IAS Seuca, amplasate pe agroterase mecanizabile, au devenit o amintire tristă. La Band-Mădăraș s-a ras de pe fața pământului ultimul butuc cu viță nobilă. Au rămas, circa 50 ha, la Culpiu - Câmpenița - viile fostului IAS Sâncrai, administrate în prezent de un om de afaceri brașovean. În paralel au fost desființate, lichidate de pe fața pământului cramele de la Băgaci, Vin-Alcool Târgu-Mureș, Târnăveni, pivnițele săsești de la Zagăr. Au mai rămas la Gănești crama „Butoiul Sasului" și la Mica, crama italianului, cu vin roșu. Doamne, cu ce a păcătuit neamul românesc de a ajuns să fie condus de niște neputincioși, hoți și corupți, puși pe jaf și distrugere!
Dintotdeauna, vinul a fost considerat licoarea zeilor. Vinul din Transilvania era renumit în toată Europa. Au mai rămas pe hârtie regiunile viticole cu marcă înregistrată, chiar dacă nu mai dețin un hectar cu viță-de-vie. Sunt cunoscute mărcile: Podgoriile Târnave, Alba, Sebeș-Apold, Aiud și Lechința. Vinul de Culpiu se vinde sub marca Lechința, deși viile din această localitate a fost desființate. În Regiunea Podișul Târnavelor se obțin în special vinuri albe, de la cele de consum curent, până la cele de marcă demidulci și dulci. Sunt cunoscute în țară și peste hotare vinurile spumante de tipul Jidvei-Alba. Din nefericire, sunt slabe speranțe să vedem prea curând o revigorare a viticulturii mureșene. O dată, sprijinul financiar european a venit târziu, abia după ce s-a distrus un patrimoniu valoros. Apoi, nu prea mai există tineri români pasionați de o meserie nobilă, cei de Doamne ajută au plecat pe alte meleaguri, slugi la străini, iar cei rămași pe acasă supraviețuiesc prin baruri cu bere de larg consum și „albituri" contrafăcute din spirt. Afirm aceasta, în calitate de „rebut agricol" (cum mă consideră un distins cititor), cetățean român dezamăgit care a investit muncă multă, bani și timp, într-o plantație viticolă cu 400 de butuci, obligat să o abandoneze din cauza trecerii timpului peste un trup obosit. Când merg la via din grădina părintească, mă uit cum cresc burienile și îmi vine să jelesc: „ Strânge omul ca furnica, iar când moare nu ia nimica…"
(Aveți dreptate, domnule Costache Enea, dacă acesta vă este numele real, fiindcă afacerea mea din agricultură a fost un rebut.)
