Bună ziua, tuturor, din Tokio!

Distribuie pe:

Mă numesc Adriana Stoica, sunt profesoară de limba română la Universitatea Waseda și la centrul cultural Asahi din Tokyo, Japonia, autoare de manuale și materiale de studiu pentru studenții japonezi și fondatoarea unui grup de prietenie și schimb cultural romano-japonez, numit Rumania Fureai-Shitsu (www.rumaniafureaishitsu.com). Asociația Rumania Fureai-shitsu organizează cursuri de limba română pentru participanți de diferite vârste și nivele, activități culturale, precum prezentarea muzicii românești, a tradițiilor de Crăciun, Paște, Dragobete etc., prezentarea de mâncăruri specifice (uneori cursul se ține într-un restaurant românesc), degustări de vin, invitați speciali din România, serate muzicale tematice, activități legate de artă și fotografie, precum și expoziții și activități de prezentare a potențialului turistic.

Această rubrică, deschisă prin amabilitatea doamnei Mariana Cristescu, își propune să aducă mai aproape cele două țări, prezentându-vă câteva aspecte ale activităților de mai sus, gândurile studenților mei de la lecțiile de limba română și impresiile lor despre vizitele în România. De notat, totuși, că studenții mei sunt în general profesori de alte discipline, care studiază limba română în timpul liber, ca hobby. Vă prezentăm o fotografie de la o lecție și diverse texte scrise de studenții japonezi vor fi publicate în continuare.

În ultimii ani există un interes în creștere pentru România, în special în domeniile: limbă, gramatică, cultură (artă, picturi pe sticlă, teatru, muzică, film, macramé), artă culinară, turism, dar nu numai. Aproape săptămânal apar noi persoane interesate care au văzut sau auzit despre un anumit aspect, de exemplu, încondeierea ouălor de Paști, și vor să știe mai mult despre aceasta. În măsura posibilităților, încercăm să oferim activitățile cerute de participanți.

Cum am început

Aceste activități au început în regim de voluntariat, în anul 2006, când am venit în Japonia cu o bursă de studiu oferită de Guvernul Japoniei. Împreună cu domnul profesor Iimori Nobuya (un om extraordinar, care a învățat limba română singur până la nivel de nativ, fluent) am început să predau limba română ca voluntar, întâi la centrul de prietenie Kichijouji-Brasov, în prezent la una din cele mai mari universități din Tokyo și Asahi Culture Center.

Planuri de viitor

Îmi propun să găsesc colaboratori pentru a extinde aceste activități la scară mai mare, de exemplu la nivelul unui eveniment public unde să putem invita un grup de Călușari sau alți artiști valoroși. Un alt obiectiv este obținerea de finanțări pentru a continua aceste activități.

Persoanele interesate să colaboreze și să sprijine aceste proiecte mă pot contacta personal la adriana.e.stoica@gmail.com.

Lasă un comentariu