SATULE, BURIC DE LUME

Dacă m-aș fi aflat sub cupola Academiei Române, ascultând neasemuite discursuri despre satul românesc, buricul cel de lume care ne-a încântat multora copilăria, cu siguranță că aș fi fost la fel de impresionat ca și la SEARA DE POEZIE, punc din proectul ,,VAIDACUTA - SATUL MEU'' 2016, desfășurat în această locație în ziua de 25.08.2016.

S-au adunat aici, ca să petreacă câteva ore de trăire și înălțare sufletească, fii ai satului, oameni cu doctorate luate în străinătate, profesori universitari, medici, ingineri, ofițeri superiori, toți încă în activitate, ca și poeții din Tg.-Mureș, Sighișoara, Târnăveni, invitați fiind de ing. IOAN SITA, fiul al satului, trăitor în Târnăveni, sponsorul principal de mai mulți ani al acestui unic festival, omul care a renovat biserica, casa muzeu a satului, alte câteva clădiri, pentru a nu se ruina.

În această localitate, de o frumusețe aparte, încremenită în timpul ei vechi, în care mai trăesc doar 3 familii și vreo câteva văduve, fără școală, fără preot, înconjurată de păduri, având cel mai pur și mai curat aer din țară (dovedit prin probe de laborator) în care nu se poate pătrunde cu mașina decât pe vreme bună, o mână de inimoși fii ai satului se străduiesc, de ani buni, să mențină viu și nealterat spiritul satului lor, cel dădător de frumusețe morală și spirituală, de datini și obiceiuri învechite de timp, toate cuibărite și ținute ca sfinte moaște într-o țandără de gând ca neșterse amintiri.

Toate acestea au fost subiectul poeziilor ce s-au recitat aici, pornite din fântâna sufletului nostru, într-o întoarcere în timpul clipei neasemuite a purității copilăriei fiecăruia. Aici, în acest mirific loc, la lumina lămpașelor și a focului de tabără s-a cântat, s-au depănat amintiri de către localnici, s-au făcut propuneri pentru a menține cât mai mult posibil acest sat în starea lui naturală, pură, nealterată, el trebuind să rămână izvorul cel dădător de apă vie, de putere, de bucurie, în această mincinoasă lume seacă, searbădă, dezumanizantă.

Eu, ca fiu al satului meu dintr-o altă lume și un alt timp, încep a mă teme că nepoții noștri și cei care vor veni după ei nu vor mai avea nici o simțire, nici o tresărire, nici un fior atuncea când, întâmplător, pașii lor vor călca însfințita urmă a unui car cu boi ce a trecut cândva pe aici, ducând în dricul lui spre uitare toate poveștile, datinile și obiceiurile unei lumi dădătoare de curat, frumos, demnitate, cinste și onoare. Ziua ceea ne va rupe de trecut, de strămoși, de tot ceea ce a ținut acest neam jertfelnic pe cărarea veșnicitului timp.

Amânați voi, cei de azi, cât puteți sosirea acestei nedorite clipe!

Lasă un comentariu