100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Distribuie pe:

„Treceţi, batalioane române, Carpaţii!"

Se împlinesc o sută de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, când regele Ferdinand I, Întregitorul, dădea celebrul Ordin de zi Oştirii Române, celor pătrunşi de focul sacru al credinţei străbune, al limbii şi al iubirii de neam. Atunci, în noaptea de 14/15 august 1916, de Sfânta Maria, regele României, spunea, în Consiliul de Coroană, adresându-se românilor şi ostaşilor, rupând neutralitatea de până atunci: „Români, Războiul care, de doi ani, a încins, tot mai strâns, hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a invederat că, pentru viitor, numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a popoarelor. Pentru neamul nostru, el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţă naţională: ziua unirii lui (…). De noi atârnă astăzi să-i scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul de veci. În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă putinţa de a reda dreptul ca o Românie întregită şi liberă, de la Tisa până la Mare, să propăşească în pace, potrivit datinilor şi aspiraţiilor noastre (…).

Ostaşi, V-am chemat să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii noştri vă aşteptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde… Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i îndurăm însă greutăţile şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă, deci, demni de gloria străbună! De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi!"

Acesta era Ordinul de zi al celui care, la 15 octombrie 1922, după Te Deum-ul din Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, îşi aşeza pe cap coroana de oţel, făurită dintr-un tun de la Plevna, din timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), regele românilor, pe care Vilhelm al II-lea l-a şters din evidenţele familiei, i-a luat gradele militare şi decoraţiile, fiind excomunicat de Papa, deoarece şi-a botezat copiii în credinţa noastră ortodoxă, strămoşească, pentru că refuza să fie alături de ţări potrivnice, care declara: „Dinastia mea este română!".

Bravii bărbaţi ai Oştirii Române au pus stăpânire pe trecătorile munţilor, pătrunzând în Transilvania, fluturând Tricolorul, cântând „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!", pentru a-şi elibera fraţii de sub îndelungata, apăsătoarea stăpânire străină austro-ungară. Iar când P.P. Carp îi reproşa, indignat, pentru acest Ordin de zi, ţinând să-i amintească regelui Ferdinand I că „totuşi, el este un Hohenzollern", acesta, având în vedere că interesele României nu merg alături de cele ale Austro-Ungariei şi, în consecinţă, cu cele ale Germaniei", i-a răspuns tăios: „Domnule Carp, ştiu foarte bine că sunt un Hohenzollern, nu era nevoie să-mi aminteşti dumneata! Dacă interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României, n-aş ezita să adopt opiniile dumneavoastră (…) A trebuit să-i impun inimii mele tăcere, asta nu a fost uşor, cu sufletul torturat, am luat hotărârea faţă de poporul român, ale cărui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea că decizia acestei zile este singura care concordă cu destinul ţării mele." Iar în „Proclamaţia către ţară", semnată de rege şi de membrii guvernului, se spunea: „Înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin unirea Principatelor, prin Războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru recunoaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să îmbogăţim opera lor, închegând, pentru totdeauna, ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit pentru o clipă: Unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor!".

Au urmat „victoriile iniţiale în Transilvania", apoi înfrângerea din toamna anului 1916, retragerea în Moldova, cu luptele crâncene, hotărâtoare, de acolo. În calitate de comandant al trupelor române, după reorganizarea armatei şi bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Valea Şuşiţei, Răzoare, Râpa Roşie, Soveja, Măgura Casinului, Târgu Ocna, Cireşoaia, Coşna, pe unde ostaşii generalilor Grigorescu şi Prezan, ai mareşalului Averescu au decretat: „Pe aici nu se trece!", Ferdinand a elogiat eroismul ostaşilor români din vara anului 1917: „Cu mândrie mă uit la voi şi vă aduc mulţumirile mele călduroase şi recunoştinţa mea - spunea în Ordinul de zi din 12/25 august 1917 - ofiţerilor şi trupei care v-aţi purtat atât de brav!".

Ei, ostaşii românii, soldaţii neamului, ştiind că „Al nostru e pământ din vechi pământ / Şi sânge din latinul nostru sânge, / E trup şi os din osul nostru frânt…", au luptat, cu acea specifică îndârjire românească, pentru ca, la 1 Decembrie 1918, să fie înfăptuită Unirea dorită şi România Mare! Ostaşi ai adevărului etern biruitor, ei au luptat ca faptele lor de vitejie să fie săpate în acel trainic bronz al nemuririi. Pentru că, într-adevăr, „binecuvântată a fost clipa!". Ei au biruit prin moarte! Acelor „mucenici ai horei de obuze", muşcaţi de arsura glonţului, aflaţi sub foc şi plumb în „clipa triumfală", celor trecuţi „în lumea milostivă", animaţi de un singur gând - ŢARA -, biruitori prin moarte, celor pe buze cu cântecul-îndemn „Treceţi, batalioane române, Carpaţii / La arme cu frunze şi flori, / V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii / Cu inima la trecători… / Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă, / Nădejdea e numai în noi, / Sărută-ţi, copile, părinţii şi fraţii / Şi-apoi să mergem la război… / 'Nainte, 'nainte spre marea Unire, / Hotarul nedrept să-l zdrobim, / Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul, / De-ar fi să ne-ngropăm de vii!", adânca noastră recunoştinţă. Elie Miron Cristea, primul Patriarh al României, lor le-a închinat cuvintele de neuitat, dăltuite, pentru veşnicie, pe soclul monumentului de la Gura Secului - Topliţa, închinat eroilor căzuţi acolo, în primul Război Mondial. Locul în care, în acea lună august 1916 şi după aceea, s-au dat crâncene lupte pentru eliberarea Transilvaniei, în urma acelui Ordin de zi al regelui Ferdinand (despre care, din august 1944 până în decembrie 1989, nu s-a pomenit, nu era voie, să nu supere, cumva, pe cineva!). Luptele de la Ţibleş şi Budac, Muntele Rotund, Creanga, Bilbor, Făget, Cerbu, Gura Secului, Runcu Mare, Răchitiş, Pietrele Roşii, Mermezeu, Gudea, Valea Uzului, în zona munţilor Gurghiu (repere fiind Lăpuşna, Toaca, Ibăneşti, Orşua, Dubişte, Solovăstru, Jabeniţa), locuri unde ostaşii Armatei Române au luptat, au suferit, au căzut, sfinţind pământul şi numele Patriei Române. Pe acel soclu al monumentului de la Gura Secului sunt scrise, aşa cum aminteam, cuvintele primului Patriarh al României - Elie Miron Cristea: „Ostaşi eroi din Vechiul Regat! Binecuvântată a fost clipa în care aţi trecut în Ardealul fraţilor voştri, dezrobindu-l prin jertfa voastră de mucenici. Recunoştinţa tuturor v-a aşezat, spre veşnică odihnă, în acest loc de cinste, drept neuitate pilde ale iubirii de neam şi de ţară, pentru cei de azi şi din viitor. Ardealul vi se-nchină!".

I-au cântat poeţii pe bravii eroi! O făcea Mircea Dem. Rădulescu, în acel marş eroic „Fiţi gata!": „Ostaşi viteji, cu piepturi de granit, / Să fim uniţi ca-n ceasul cel mai mare, / Să ne păzim pământul întregit, / Fiţi gata toţi, de strajă la hotare!". Tot el închină versuri memorabile ostaşului anonim: „E lung steagul vostru, ostaşi fără de nume, / Chemaţi de idealul spre care năzuiam, / Pădure secerată de moarte, ram cu ram, / Ce-aţi suferit cum nimeni n-a suferit pe lume, / Martiri ce-aţi dat, prin moarte, viaţă-acestui neam!". Prin poezia „Eroica", Ovid Densuşianu înălţa un imn de slavă celor căzuţi în bătălii: „Spre înălţarea noastră şi-a altora, voi, toţi, / Ce-aţi căzut acolo, viteji ca în poveşti, / Slăviţi veţi fi de-a pururi, slăviţi în lumea-ntreagă, / Mausoleul vostru e-n mii de amintiri - Eroi din Mărăşeşti."

Vitejiei celor căzuţi în „triunghiul de foc" din vara speranţelor anului 1917, luptători pentru reîntregirea neamului, versuri le-a închinat Octavian Goga, prin „Cântecul generalului Dragalina", comandantul Armatei I, căzut la datorie, adevărată legendă a Primului Război Mondial. Eroi şi patrioţi, căzuţi în marile încleştări, coborâţi sub glie, să ţină, pe piepturile lor, o Românie Mare, întreagă pentru totdeauna, pentru a înlătura, cum scria Octavian Goga, acel „hotar de-odinioară, / Brâu împletit din lacrimi şi din sânge", ajungând la vremea când „Veriga ta de foc nu mă mai strânge / Şi lanţul tău a încetat să doară."

În poezia „Eroului necunoscut", Vasile Militaru închina luptătorului anonim versurile: „Să ştii, că deşi peste piatra ce-acoperă al tău cavou / Nu-i niciun chip şi niciun nume, / Eşti cel mai necunoscut Erou / Din câţi Eroi au fost pe lume." O floare a recunoştinţei urmaşilor închină şi Aurelian Păunescu celor căzuţi pe câmpul de onoare: „Dormiţi, dormiţi în pace, viteji nemuritori!.../ Din jertfa vieţii voastre va naşte viaţă nouă, / Căci picurii de sânge - ca picurii de rouă - / Înviora-vor Neamul ce v-a crescut pe voi, / Viteji căzuţi în lupte, nepieritori eroi…", rugându-i pe cei care vin după noi: „Opriţi-vă, o clipă, urmaşilor voioşi, / Trecutul vă recheamă spre morţii glorioşi (…) Opriţi-vă, o clipă, sunt morţii din război, / Feciorii ce căzură alături cu părinţii, / Punând pe fruntea Ţării cununa biruinţii… / Sunt mii şi mii de oase sub zările albastre, / Ce-aşteaptă deşteptarea recunoştinţei voastre. // Purtaţi-le pe umeri în sfinte cimitire, / Şi vă-ngropaţi acolo divinele comori / Sub albe cruci de piatră, sub maldăre de flori, / Slăviţi-le amintirea - plecaţi peste morminte - / Şi sărutaţi ţărâna ce-i ţine, luaţi aminte, / Ce-aşteaptă îndurarea recunoştinţei noastre."

Îndemn la neuitarea eroilor, a celor căzuţi pentru Patrie, ne-a lăsat şi marele istoric al neamului nostru - Nicolae Iorga, în poezia „Nu ne uitaţi!": „Noi suntem mulţi: e codrul plin. / De noi e plin muntele tot, / În şiruri crucile se ţin / Pe gropi ce nu se mai socot. // Noi suntem mulţi: de vrei să ştii, / Pofteşte-n sate pe la noi, / Unde o spuză de copii / Rămasu-ne-au flămânzi şi goi //…// Dar cum suntem, din moşi strămoşi, / Deprinşi toţi cu-aceleaşi sorţi, /Ne-am dus la moarte bucuroşi / Şi nu mai cerem alte morţi. // Români am fost, când am luptat, / Până la urmă neclintit, / Creştini suntem, căci am iertat, / Dormind acuma liniştiţi. // Şi, după câte

le-am făcut, / Noi mai simţim un singur dor / Al celor care s-au trecut / Şi n-au văzut isprava lor. // Şi fiindc-am fost tot ce v-am fost, / Când ne-am făcut al vieţii rost, / În bucuria voastră, fraţi, / Nu ne uitaţi!".

Neam cu un adânc cult al eroilor, născut creştin, primul în Europa, cu îndelungate şi profunde tradiţii, românii nu i-au uitat pe cei căzuţi pentru Patria şi neamul românesc, sub steagul sfânt al limbii şi al dăinuirii noastre. Lăudabil, de aplaudat este gândul îndreptat spre memoria veşnică a celor care au plătit, cu sânge şi suferinţe, dreptul unui neam la o ţară unitară, apărată cu arma în mână, care, într-adevăr, au văzut „steagul ţării, şi steagul ţării l-au apărat". Ministerul Apărării Naţionale a organizat, vineri, în premieră în România, ceremonii de „Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial" şi slujbe religioase la cimitire şi monumente de pe întreg teritoriul ţării. Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, militari răniţi în teatrele de operaţii, precum şi cetăţeni români au dat citire listelor cu nume de eroi. În Piaţa Tricolorului, din faţa palatului Cercului Militar Naţional, a avut loc un concert de cântece patriotice, susţinut de Muzica Brigăzii 30 - Gardă „Mihai Viteazul", împreună cu Corala Patriarhiei, precum şi recitalul naistului Nicolae Voiculeţ, o expoziţie cu obiecte de patrimoniu şi fotografii, organizată de Muzeul Militar Naţional şi Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. După semnalul unui trompet şi ţinerea unui moment de reculegere, a urmat rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, în memoria celor peste 330.000 de militari morţi în urma primei conflagraţii mondiale, a celor 70.000 rămaşi invalizi, la care se adaugă victimele numeroase din rândul populaţiei civile, români răpuşi de boli, de foame sau executaţi de trupele de ocupaţie.

Sâmbătă, 27 august 2016, ostaşii români, ca şi în august 1916, au pus stăpânire pe trecătorile munţilor, în acordurile cântecului-îndemn: „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!". O solemnitate a avut loc şi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Bucureşti. Totul, dominat de gândul lui Nicolae Iorga: „Cine uită nu merită!". Sau „Cine îşi uită istoria merită s-o retrăiască."

 

Lasă un comentariu