EVENIMENTELE INTERNAŢIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANŞAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ŞI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAŢIE (VII)

Distribuie pe:

Atacul înspre Bazargic, unde se aflau trupele Diviziei 19, s-a dat în acelaşi timp cu primele atacuri asupra Turtucaiei. În această direcţie a fost îndreptată de comandantul suprem român şi bună parte din forţele ruseşti sosite în ajutor, prin Dobrogea. Toate aceste forţe au respins cu mari pierderi duşmanul trecut la nord de Bazargic, dar, mai apoi, după 24 august, adică după căderea Turtucaiei, au fost şi ele nevoite să se retragă spre Caraomer, intrând în legătură cu trupele Diviziei 9 de la Silistra.

Înfrângerea de la Turtucaia, precum şi înaintarea trupelor duşmane înspre Silistra şi apoi înspre Dobrogea a obligat comandamentul superior român să oprească înaintarea victorioasă a trupelor noastre în Transilvania, şi luând forţe din această parte, le-a direcţionat în Dobrogea pentru a opri deplasarea prea rapidă a inamicului asupra liniei Cernavodă - Constanţa. Primele trupe române ce sunt trimise drept ajutor în Dobrogea, luate de la armatele ce operau înspre Transilvania, au fost: diviziile 2, 5, 12 şi 15 pe lângă alte unităţi mai mici luate de la diferite alte divizii. Acestea împreună cu diviziile 9 şi 19 române şi cu trei divizii ruseşti, una ceho-sârbă şi una de cavalerie rusă, au alcătuit armata de Dobrogea sub comandamentul unui general rus, care era pus însă sub ordinele superioare ale comandamentului Armatei a III-a română. Acest comandament se întindea, acum, de la gura Oltului până la mare. Armatele I, II şi IV, deşi foarte mult reduse prin luarea rezervelor, şi-au păstrat pe mai departe denumirea şi însărcinările prime avute.

În viziunea Marelui Stat Major, transpusă în planul de campanie al armatei române, numit şi „Ipoteza Z", dar şi în mentalul ofiţerilor de comandă exista convingerea că bulgarii sunt nepregătiţi pentru război. Locotenent colonelul Sterea Costescu afirma în privinţa botezului focului pentru compania sa care era parte a Diviziei 19 Infanterie, comandată de generalul de brigadă Nicolae Arghirescu, dispusă în Dobrogea, între Bazargic şi Marea Neagră: «Un singur rezultat pozitiv se poate zice că s-a obţinut. Contrar de cele ce ne spunea comandantul diviziei, că avem în faţă numai bande de comitagii (bulgari, n.n.), ofiţerii noştri erau convinşi, din contră, că avem în faţa noastră trupe bulgare organizate, dotate suficient şi cu artileria necesară. După câte ştiu, şi de data aceasta comandantul diviziei tot neconvins rămâne. Drept este că e foarte uşor a face critici după răsboiu, dar ca unul care am luat parte la această luptă, convingerea aceasta pe care am avut-o atunci o păstrez şi astăzi.»

Aliatul rus, în loc de 50.000 de soldaţi promişi prin Convenţia militară a alocat maxim 30.000, o divizie de cavalerie cazacă cu efectiv incomplet, o alta de infanterie deja sleită de puteri şi una sârbă alcătuită din prizonieri austro-ungari, care însă se va dovedi redutabilă în luptă. La starea de tensiune existentă contribuia şi comandantul Corpului XLVII, generalul Andrei Zaioncikovski care încercase din răsputeri să se opună numirii sale în această funcţie considerând că „e ca şi cum ai cere unui măgar să danseze un menuet" şi totodată a refuzat să se supună comandamentului român explicându-i superiorului său - generalul Mihail Alekseev - că nu intenţionează „să scoată din foc castanele româneşti". Adevărata lovitură a Puterilor Centrale în est s-a produs odată cu răsturnarea regimului ţarist în februarie 1917, care a precipitat retragerea Rusiei din război. În martie 1918, Tratatul de la Brest - Litovsk a pus capăt războiului cu Rusia, permiţându-i Germaniei să-şi concentreze forţele în vest.

George Topîrceanu, participant la aceste lupte, a consemnat în memoriile sale: „Mă vei întreba, poate, care a fost pricina înfrângerii noastre de la Turtucaia?

(va urma)

Lasă un comentariu