Într-un context al reîntâlnirii cu fiii satului Vaidacuta, componenta culturală a fost cea care a adus o tonalitate în plus semnalului de alarmă tras pentru a salva satul românesc, ameninţat în multe locuri cu dispariţia, în altele cu reducerea alarmantă a populaţiei, cu îmbătrânirea şi sărăcirea ei.
Vaidacuta era cândva un sat înfloritor. Acum, aici, din peste 200 de locuitori mai trăiesc sub 20!
Multe case sunt uitate de foştii stăpâni ori de copiii lor.
A rămas frumuseţea rustică şi nostalgiile.
Ioan Sita este unul dintre cei care mai încearcă să dea o gură de oxigen satului său natal. Proiectele măreţe, în contextul bătăliei pentru „Târgu-Mureş, Capitală a Culturii Europene" sunt aproape uitate. Campaniile electorale vin şi trec, declaraţiile politicienilor se aprind şi se sting repede. Mai rămân inimoşii, cei pentru care speranţa nu moare ultima, şi nu moare niciodată.
La propunerea lui Ioan Sita, am sunat din goarnă şi „ostaşii" poeziei, ai culturii din judeţul Mureş au venit la Vaidacuta, de la Târgu-Mureş, Sighişoara, Târnăveni, dar şi din alte zări ale ţării.
A fost o zi în care Vaidacuta a fost Capitala Europeană a Culturii, cu evocări, cu poezii, cu recitaluri de muzică, cu gânduri despre locul veşniciei, satul, aşa cum aprecia Lucian Blaga.
A fost o zi, începută sub semnul rugăciunii, încheiată în ceas târziu de noapte la un foc de tabără, în jurul căruia ne-am simţit cu toţii fii ai satului - ai Vaidacutei, ai satului fiecăruia din inima sa.
