Asociaţia literară „Creneluri Sighişorene" a participat în 25 august 2016, la o SEARĂ DE POEZIE orga-nizată în cadrul Festivalului „Vaidacuta, satul meu". Cel mai pitoresc sat din jud. Mureş, Vaidacuta, se întinde pe 800 ha de pământ. Aşezarea se află pe dealurile Cucerdea-Cerghid şi nu mai trăiesc aici decât vreo 20 de suflete.
Alături de Piroska Hanea, Traian Comşa şi Dudaş Dănuţ, am pornit de la Sighişoara la Vaidacuta, fără să ştim unde ne îndreptăm (fiind prima dată). Am fost impresionaţi de mirajul naturii pe tot parcursul drumului de la Acăţari, ne-am temut însă de drumul căruţelor, dar am ajuns cu bine într-un loc pe care nu credeam că-l vom vedea.
Câteva femei din Vaidacuta, care făceau curat în biserică, printre care doamna Zolog, ne-au primit fericite şi zâmbitoare, povestind cu bucurie şi descriindu-ne activitatea pe care o pregătesc pentru sărbătoarea „Fiii satului" în aşteptare.
Prima casă cu poarta sculptată adăposteşte muzeul, casa tradiţională cu toate acareturile, care are în păstrare, prin grija domnului Ioan Sita, mobilă veche şi laghiţe, cuverturi şi perini imense aşezate pe pat, masa cu feţe ţesute, cu busuioc în glastră alături de care se află NOUL TESTAMENT cu inscripţia „Alba-Iulia 1648-1998", costume populare femeieşti şi bărbăteşti, un gherghef de ţesut ştergare, obiecte de uz casnic şi gospodăresc folosite în trecut, lămpaşe vechi în care ardea feştila să lumineze odăile.
Am consemnat în cartea de onoare a muzeului câteva din impresiile mele, amintindu-mi de casa bunicilor mei.
Rând pe rând au venit pentru seara literară, de la Târgu-Mureş, domnul drd. Nicolae Băciuţ, prof. Tripon Avram, Mircea Dorin Istrate, Şuteu Virgil - localnic -, prof. Istrate Petru, Drăgan Eugen din Focşani, preotul din Cerghizelul Mare, Aurel Sârbu, Răzvan Ducan de la Târnăveni, însoţit de preotul Aurel Hancu Dumitru, D. Silitră, Petru Lechinţan, sculptorul Ioan Astăluş, domnul Bărbuleţ Valentin de la TV AS Mureş, Suciu Anisia din Maramureş şi alţii.
Pe platoul vis-a-vis de biserica din Vaidacuta, am aşezat băncile în cerc şi, la propunerea domnului Băciuţ, ne-am exprimat liber fiecare, unii din creaţiile personale, alţii cu istoria locului şi am rămas surprinsă să aflu de la domnul Ioan Astăluş despre tabăra, care a existat aici în urmă cu 100 de ani, „Izvorul voievodului".
Prof. Tripon Avram, care a achiziţionat o casă la Vaidacuta şi pe care Ioan Astăluş a scris cu drujba „Casa bucuriei", a povestit despre proiectul intreprins alături de Ioan Sita în acest loc mirific, spunând că: „Numele unui loc poate să atragă, poate deveni un pol de atracţie turistică, un vis care poate deveni realitate".
Preotul Hancu s-a numit „fiu al satului" pentru că s-a născut la sat, locul unde cerul e mai aproape de pământ, amintindu-şi de copilăria în care alerga până la gâfâit pe dealul satului natal să prindă marginea cerului cu mâna. A recitat poemul din volumul „Acasă", acel acasă care e teluric şi celest, dar intră perfect în spaţiul poeziei. Făcând o aluzie la sfârşitul vremurilor, domnul Nicolae Băciuţ a adăugat: „Când se-nierbează cărarea dintre vecini, atunci vine sfârşitul lumii".
Prof. Istrate Petru îşi aminteşte de Vaidacuta tinereţii sale, când circula aici un tren pentru navetişti, de brazii de lângă pădure, fumul caselor, cirezile de vite, viaţa activă din Vaidacuta. Populaţia era de sută la sută români păstrători, dar şi purtători ai straiului popular. Pământul plin de cernoziom era foarte roditor, erau multe soiuri de pomi fructiferi, iar pe coasta Tirimiei erau mulţi butuci de viţă-de-vie. Crede cu tărie că datorită domnului Ioan Sita, acest loc va prinde viaţă din nou.
Prof. Costel Neacşu ne-a dăruit tuturor cărţile „Şoapte cu aripi de înger" şi „Omul la înfricoşătoarea Judecată", povestind plin de emoţie despre planurile pe care le gândeşte cu privire la satul românesc, recitând din creaţiile proprii cu o înălţătoare modestie. Domnul Nicolae Băciuţ a pus întrebări preotului Aurel Sârb despre cum se vede satul din biserică şi cum participă enoriaşii la viaţa satului. Preotul Sârb, plin de emoţie, a spus că, rând pe rând, enoriaşii vin la biserică, dar vin cu toţii, apoi a recitat cu putere şi emoţie, cu ecou peste vale, poemul lui George Coşbuc „Trei Doamne... şi toţi trei".
Răzvan Ducan, emoţionat şi reţinut, nu a dorit să recite, deoarece în drumul său spre Vaidacuta, din pricina unui accident rutier, Viorica Şutu a suferit leziuni, iar Viorica Feierdan a rămas la locul faptei, două poete valoroase ale Târnăveniului, care ar fi dorit să ne stea alături la această seară literară din Vaidacuta.
A cântat la chitară Traian Comşa, cântece pe versurile poeţilor prezenţi şi a poeţilor consacraţi. A încheiat domnul Petru Lechinţan cu aprecieri şi bucurie pentru momentul trăit aici. Gazdele ne-au ospătat cu bucate tradiţionale, iar seara literară s-a încheiat la lumina câtorva lămpaşe, liniştea satului fiind umplută de ecoul poeziei şi cântecului.
Satul Vaidacuta, liniştit şi cu puţini localnici, unde nu e gaz sau lumină nici semnal la telefon, te rupe de lumea secolului XXI de ţi se rupe inima gândind la cât de bine ne era la ţară alături de bunici. Peisajul mirific, pitoresc, aerul curat, apa din fântână şi mâncarea făcută la ceaun, ne-a strecurat o lacrimă sub gene la plecare.
L-am îmbrăţişat cu sufeltul pe Ioan Sita, care trebuie sprijinit cu tot ce se poate pentru reînvierea satului românesc, mai ales la Vaidacuta.
