„Roş-albaştrii" tot la minus şase după şase etape. F.C. Botoşani - ASA Tg.-Mureş 4-2

Distribuie pe:

ASA Târgu-Mureş a pierdut şi meciul din etapa a VI-a a Ligii 1 Orange, 2-4, la Botoşani. Din păcate, înfrângerea este cu atât mai dureroasă cu cât, roş-albaştrii au condus cu 2-0, până la ultima fază a primei reprize. Mai mult, golurile adversarilor au venit în urma greşelilor din defensiva mureşenilor, adevărate cadouri de care Botoşani a profitat la maximum. Gazdele au pornit în forţă partida de pe terenul propriu, cu ASA Târgu-Mureş. Viciu a fost pus la grele încercări în primele minute, la şuturile lui Astafei, Matulevicius şi Mihai Roman. Însă, echipa care a reuşit să deschidă scorul a fost ASA Târgu-Mureş. Surdu a prins mingea în marginea careului, a reluat în faţa porţii, acolo unde Zicu, înălţat, trimite în plasă, în colţul opus. Cu cinci minute înainte finalul primei reprize, Gabi Matei reuşeşte să majoreze scorul pe tabela de marcaj, după ce din interiorul careului, nimereşte bara din dreapta porţii, balonul ricoşând direct în poartă. La ultima fază a reprizei, în urma unei lovituri libere, Bordeianu primeşte la 25 de metri şi spre surprinderea lui Viciu, şutează puternic la poartă. Mingea trece printre degetele goalkeeper-ului şi scorul este 1-2. La reluare, Marius Constantin le pune nervii la încercare gazdelor şi respinge puternic peste tribune, la marginea terenului. Matulevicius repune rapid mingea în joc, îi centrează lui Willie care reia la poartă. Viciu, ieşit, respinge, mingea se îndepărtează şi ajunge la Golofca. Jucătorul Botoşaniului trimite peste goalkeeper şi restabileşte egalitatea pe tabela de marcaj. Urmează un atac continuu la poarta oaspeţilor, în care Matulevicius are nevoie de doar 15 minute să stabilească rezultatul final. Primul său gol vine după centrarea lui Herghelegiu, când lituanianul reia cu capul în poarta lui Viciu. Cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar, Matulevicius profită de greşeala lui Cordoş, care nu reuşeşte să prindă mingea la mijlocul terenului, se desprinde de apărător şi îl învinge pe Viciu. Din păcate, un insucces amar pentru ASA, iar de etapa viitoare mureşenii trec în partea a doua a returului, fără să scape de minusul de 6 puncte. Pentru ASA au jucat: Viciu - Belu, Dobrosavlevici (75-Deaconu), Cordoş, M. Constantin, G. Matei - Zicu, R. Costin (75-Ciolacu), Mureşan, Surdu - Kuku (67-Feketics). Alte rezultate consemnate în runda a VI-a, Liga 1 Orange: Concordia Chiajna - CSM Poli Iaşi 0-0, Dinamo Bucureşti - Gaz Metan Mediaş 1-1, ACS Poli Timişoara - CFR Cluj 1-1, Pandurii Tg. Jiu - Steaua Bucureşti 0-1, CS U Craiova - FC Viitorul 2-1, Astra Giurgiu - FC Voluntari 1-1.

* Echipă penalizată cu 6 puncte

** Echipă penalizată cu 6 puncte

*** Echipă penalizată cu 14 puncte 

Lasă un comentariu