Din numeroase puncte de vedere, organizatorii Vâltorii au încheiat cea mai reușită ediție a festivalului. Conform estimărilor, cele 367 de evenimente au atras 90.000 de vizitatori, cei mai mulți participanți fiind înregistrați la concertele de seară, de fiecare dată, spațiul din fața Sălii Sporturilor devenind neîncăpător.
Printre altele, succesul evenimentului se datorează și noii locații, întrucât organizatorii s-au confruntat cu mai puține probleme de infrastructură. Această nouă locație, Parcul Municipal, a fost și printre cele mai vizitate, aici fiind organizate activitățile dedicate familiilor și copiilor, aici fiind Colțul Civil, Vâltoarea Sănătății, târgul de meșteșugari, respectiv evenimentele muzicale s-au desfășurat în Parc sau în fața Sălii Sporturilor.
Parcul s-a dovedit locația ideală pentru activitățile dedicate familiilor și copiilor, spațiul umbros și terenul de joacă s-au potrivit evenimentelor de acest gen, poate și acestui lucru se datorează faptul că, față de anul trecut, numărul copiilor s-a triplat. Toate activitățile dedicate lor s-au bucurat de mare interes și poate cel mai căutat a fost cortul de artizanat, unde tot timpul a fost mare agitație.
În acest an, invitatul de onoare al Vâltorii a fost orașul Kecskemét. Circa 90 de persoane au sosit din acest oraș, iar delegația a avut poate cele mai colorate și diversificate programe cu care au adus plus de valoare ofertei din acest an Vâltorii Mureșene.
Sfera a fost, desigur, locul preferat al tinerei generații și locul artei contemporane care a prins viață în curtea Cocoșului de Aur. Aici am numărat 2.000 de participanți. Printre programele organizate aici, cel mai popular a fost campionatul de slam-poetry, dar s-a bucurat de un interes mare și atelierul organizat de Vinterio Furniture, iar la concertul de duminică al celor de la Riddim Colony spațiul Sfera s-a umplut până la refuz.
Și curtea de vinotecă a fost organizată într-o locație nouă. În acest spațiu primitor cinci vinoteci și două magazine de specialitate și-au prezentat oferta, iar printre cele 50 de vinuri, fiecare a găsit unul pe placul lui. De-a lungul celor 4 zile s-au vândut 2.082 de pahare, cele mai căutate fiind vinurile albe, 60% dintre vizitatori au ales aceste vinuri, iar vinurile roze și roșii au fost preferate de 20-20% dintre vizitatori.
Întâlnirea mondială a târgumureșenilor a chemat acasă, pentru a patra oară, târgumureșenii plecați din țară. La picnicul de dimineață, respectiv la gala de seară, au participat 1.500 de persoane, multe din Târgu-Mureș și Ungaria, dar au fost persoane care au sosit din Danemarca, Suedia, Israel sau de peste ocean, din Statele Unite ale Americii.
Pe durata Vâltorii și Palatul Culturii s-a umplut, miercuri, la gala de deschidere, joi, la gala de operetă, vineri, la spectacolul lui Csányi Sándor, sâmbătă, la întâlnirea mondială, iar, duminică, atât la concursul de bărbunc, cât și la seara de romanțe.
Printre noutăți, putem aminti de prima ediție a Concursului de Pălincă și Distilat, la care 30 de producători au trimis peste 100 de mostre. Juriul format din membrii Ordinului Cavalerilor Pălincii din Transilvania, după jurizarea prin degustare anonimă, au oferit 17 medalii de aur, 27 medalii de argint și 21 medalii de bronz. Marele Câștigător, Pălinca Vâltorii 2016 a fost aleasă din cele 17 mostre medaliate cu aur, prin regustare. Mare câștigător al primei ediții a fost Ambrus Levente din Dealu, pentru o pălincă de pere Vilmos, iar titlul de Pălinca Vâltorii 2016 a fost oferit lui Mátyás József din Odorheiu Secuiesc pentru pălinca din coacăze negre.
Pe lângă locațiile deja amintite, cei interesați au putut vizita și celelalte locații care au găzduit piese de teatru, expoziții, plimbări tematice, lansări de carte, respectiv conferința economică.
A fost primul an în care mentorul evenimentului a fost dr. Kövér László, președintele Parlamentului Ungar, care a anunțat că și la ediția viitoare acceptă această titulatură.
Cine nu a fost acolo, dar este curios să afle informații de la diferitele evenimente ale Vâltorii din acest an, poate vizita site-ul evenimentului www.forgatag.ro, secțiunea în limba română, sau pagina de Facebook a Vâltorii Mureșene.