Discurs în Amurg pe un Pământ și Cer Vechi (II) - Amintindu-ne de TUDOR BALTEȘ - Jurnal intim

Distribuie pe:

După ce a fost dat afară, din motive politice, de la revista VATRA, Tudor Balteș rămâne fără suport financiar, continuând, sub o formă mascată, colaborarea la „negru" - cum afirmă Dan Culcer. În această situație jenantă, în care se afla, am intervenit, pentru angajare, la directorul „Liceului Industrial nr. 3 - Târgu-Mureș", pentru un post de pedagog, director fiind Adrian Moisoiu - un renumit conducător, care a reușit să aducă acest liceu pe locul II în județ, după Liceul Papiu Ilarian. Este angajat în această funcție, unde dormea și lua masa gratuit.

Eu, fiind profesor de specialitate, aveam un birou atașat cabinetului tehnic în care predam elevilor, birou în care Puiu (cum îi ziceam între prieteni) stătea și petrecea confortabil la masa de scris în orele dinafara programului de internat. A fost cea mai ușoară și plăcută funcție din viața lui, dar și ultima. Așa se face că l-am cunoscut sub toate aspectele vieții lui zbuciumate și creative, în timpul orelor de curs ale elevilor, când era liber, iar eu eram în „ferestre" (pauză între orele de predare), mergeam cu el la Cafeneaua București, situată în centrul orașului, cafenea în care se întâlnea cu Romulus Guga, care, în drum spre redacție, se oprea la o „cafeluță". În acele vremuri era un ritual al petrecerii scriitorilor prin cafenele, numit „boemă literară". Alteori, ne întâlneam cu Lazăr Lădariu la restaurantul Predeal, unde, inimosul Lazăr plătea, întotdeauna, consumația. Printre cei foarte apropiați la astfel de întâlniri era și poetul, mustind de har, Soril Miavoe, pe care Polimnia (muza poeziei lirice și a elocinței) l-a concediat în mod absurd. N-o să i-o iert niciodată. Mă ia cu frisoane numai la gândul ce ar fi putut deveni, Soril, dacă rămânea consecvent scrisului, după anul 1990, când s-a așternut „tăcerea". Iată un argument: cam prin anul 1974, în Ajunul Crăciunului, Soril era oaspetele meu pentru câteva ore; seara, el trebuia să ajungă în Cucerdea lui natală, iar eu, lângă Mediaș, la părinți. Aici, învăluiți în oniric, de Sfânta Naștere, a compus, pe loc, poezia COLIND, cu ușurința prin care, Mircea Dorin Istrate ne minunează astăzi, semn că Dumnezeu, încă nu ne-a părăsit. Colindul lui Soril a rămas la mine în manuscris, pe care o să-l caut în „arhiva" mea personală. Redau, din memorie, prima strofă: „Suntem mulți, dar suntem pașnici; colindăm, cinstite gazdă?/ De treizeci de ani încoace stăm și plângem în comun,/ Cu picioarele-nvelite în cearceafuri de zăpadă/ Așteptăm să creadă Unul că e noapte de Crăciun."

Tineretul, de astăzi, să știe că Sfânta Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului, Boboteaza, Paștile... nu erau oficializate de regimul ateu, iar Unul din poezie era Nicolae Ceaușescu.

Pe înserate am ieșit din casă, îndreptându-ne spre autogară. Minune! Ningea cu fulgi mari și rari peste pământul negru, iar noi, parcă pluteam. Ningea, ningea, ningea mereu, „pe cuvânt de onoare că ningea și-n sufletul meu."

În acest context trebuie înțeleasă viața lui Tudor Balteș. El ne-a părăsit la 40 de ani, Romulus Guga la 44.

„Tristul privilegiu de-a rămâne veșnic tânăr.".

(sfârșit)

Lasă un comentariu