O mână „murdărește" pe alta și amândouă, „obrazul" orașului

Distribuie pe:

La ultima ședință de Consiliu Local Sighișoara, reprezentanții UIPS (Uniunea Independentă pentru Sighișoara), printr-o adresă motivată, au solicitat închirierea unui spațiu adecvat ca sediu local al partidului. Supus la vot, proiectul a fost boicotat de ceilalți consilieri, ai altor partide, neîntrunind necesarul de voturi aprobării lui. Deși legea 334/2006, privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată cu modificările și completările ulterioare, prevede o astfel de posibilitate prin care autoritățile administrației publice locale pot asigura spații, la cererea motivată a acestor partide, urmând calea regimului juridic prevăzut pentru închirierea acestor spații cu destinație de locuință. De aici, doar un mic pas spre alte și alte șicane ce și le vor face consilierii, unii-altora, la următoarele ședințe. După cum se constată, nicio nădejde în bine, decât un preambul sumbru, anunțând noi și noi obstrucționări pe seama unor viitoare proiecte de hotărâri supuse aprobărilor unde, pe prim-plan, nu va sta interesul comunității, ci mai degrabă „datul la glezne", un sport, din păcate, neadecvat unor principii altruiste în care la loc de cinste ar trebui să stea tot mai binele întregii obști.

Lasă un comentariu