Pentru executarea trecerii s-au destinat cinci divizii, iar locul de trecere s-a ales a fi la Flămânda, între Turtucaia și Rusciuc. Apoi, de aici, această armată avea a se îndrepta în marșuri forțate înspre Dobrogea pentru a cădea complet în spatele forțelor inamice.
Trecerea începe a se executa în seara de 17/18 septembrie, odată cu începerea construirii podului de vase. Până în dimineața zilei de 19, podul era gata, iar infanteria Diviziei 10 era deja trecută pe țărmul drept al Dunării; în cursul zilei au trecut încă trupe din alte 2 divizii. Aceste forțe, abia trecute, se desfășoară cu repeziciune, și ocupă poziții prielnice pentru a asigura sosirea celorlalte forțe din urmă. Micile unități de trupe dușmane, întâlnite în cale, sunt distruse. Inamicul începuse a fi foarte îngrijorat de această mișcare a noastră, cu totul neașteptată. Primele piedici, însă, ne sunt trimise în cale: 1) monitoarele austriece care, negăsind în calea lor nici un obstacol, nici mine, nici artilerie puternică pe malul nostru, s-au apropiat de pod bombardându-l; 2) aeroplanele germano-austro-ungare aruncau sute de proiectile în lunca de la Flămânda, unde erau trupele noastre grupate în așteptarea momentului de trecere, fără a fi împiedicate de nimic; 3) mine-torpile, care sunt lăsate să meargă cu apa și care, lovindu-se de pod, îl aruncă în aer, rupându-l, la un moment dat, în 5 locuri.
Situația era critică deoarece secretul nu mai era păstrat: flotele austriece fluviale și aeriene împiedicau orice mișcare pe pod ziua, precum și orice aglomerație de forțe pe un mal sau pe altul; inamicul începu să se arate în forță în Transilvania, reușind a respinge trupele noastre până la frontieră, ba chiar amenință forțarea trecerii frontierei. În aceste condiții s-a renunțat la terminarea executării planului pentru operațiile de la sud, și s-au dat ordine ca trupele de pe malul drept al Dunării să se retragă pe malul stâng și podul să fie strâns. Forțele, pe măsură ce erau retrase, erau trimise în cea mai mare iuțeală cu trenul, spre frontiera de nord, muntoasă, în ajutorul Armatei a II-a, în special la Câmpulung și pe valea Prahovei la Predeal, unde presiunea inamicului devenise periculoasă.
Și astfel s-a renunțat la un plan de operație, care dacă ar fi fost executat cu 10 zile mai devreme, și dacă ar fi fost pregătit complet în toate amănuntele și dus, apoi, cu energie până la capăt, ar fi dat rezultate din cele mai bune, prin distrugerea întregii armate inamice din Dobrogea.
(va urma)
