Așezat la întâlnirea colinelor Călimanilor - scrie Maria Protase, în monografia „Petru Maior", apărută în colecția „Universitas" a Editurii „Minerva" -, orășelul de pe Mureș era format dintr-o vatră săsească (Reghinul Săsesc, închis altor neamuri) și dintr-o întinsă suburbie, locuită de unguri și români, la marginea căreia se zidise, în 1744, o mică biserică de lemn, în stil moldovenesc, la care va sluji Petru Maior în perioada de mucenicie reghineană.
La Reghin, Petru Maior, aproape un sfert de secol, între 1785-1809, va trudi între amvon și lupta națională, având, cum consemnează exegeza, când rolul de Aufklarer, când acela de tribun. Greutățile unui mare protopopiat - Reghinul era capitala Comitatului Turda - cereau prezența unui om de excepție, răzbătător prin credință și inițiativă, prin vrednicie și îndrăzneală „în acele vremi când și de aceia se hirotonea preoți care nici a ceti nu știa cum se cuvine", după mărturia cărturarului în „Răspunsul la Cârtirea care s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior". „Slujba" era grea, românii „risipiți", pe când cel rânduit să le fie protopop „în toate părțile priveghea și apăra (...)
într-o mână ținând condeiul și molitvelnicul, ca să slujească parohiei și protopopiatului, în ceialaltă, zicând așa, sapa, ca să se hrănească". Cu autoritate morală și exigență, propagă, la Reghin, ideea că biserica e nucleu al fortificării vieții românești, preocupat de răspândirea luminii prin altarele bisericuțelor din protopopiat, pe care le dorea înmulțite, cu credința că vor îndrepta minți, izbăvind satul românesc de urâta neștiință. Este ilustrativă, pentru idealul său spiritual, strădania de a edifica în Reghinul Săsesc o biserică românească, luptând cu obstrucția patriciatului săsesc, care interzicea pătrunderea în cetate a altor neamuri. Trecând peste ostilități, își împlinește gândul, ridicând, între 1785-1805, Biserica dorită, simbol al tăriei spirituale românești, Petru Maior dovedindu-se un adevărat apărător al cauzelor naționale supreme. Inteligența și vigoarea spirituală îl vor impune „ca personalitate de mare stimă", cu un viu simț al dreptății, „neînduplecat în fața injustiției". Universitarul clujean Maria Protase, în monografia citată, consemnează date din ceea ce numim mucenicia lui Petru Maior la Reghin: „Când încălcările de drepturi sau umilințele suferite de preoțimea din district din partea nemeșimii locale deveneau chestiuni litigioase, de competența scaunului episcopal, scrisorile lui Maior se vor fi îndreptat spre Blajul lui Bob încărcate de o sfântă mânie și revoltă." Prestigiul incontestabil al cărturarului nu l-a apărat însă de aroganța și brutalitatea nemeșilor, care căutau prilejuri să-l umilească. În 1788, când, la inițiativa Blajului, face recensământul populației românești din proptopopiat, contele Ladislau Bethlen, vicecomitele Comitatului de Turda, îl mustră pentru îndrăzneala de a face recensământul, îi confiscă „fragmentele" recensământului, acuzându-l că a vrut să reînvie revolta lui Horea. De fapt, la sosirea lui Maior la Reghin, urmele Răscoalei din 1784 nu se stinseseră, preoți și țărani români fiind în temnițele varmeghiei, nobilii neuitând pericolul revoltei. Reghinul însemna pentru Petru Maior, așadar, o piatră de încercare, griji, neodihnă, dar hotărârea tenace „să schimbe fața lucrurilor și să biruie orice opreliște". La Reghin, preotul era mucenicul și educatorul, ctitorul de cultură și propagatorul ideilor salutare, astfel că „purtatea lui cea bună și trează, hărnicia și nevoința în toată țara l-au făcut vestit".
Când cititorii „Cuvântului liber" refac acest itinerar de spiritualitate, Petru Maior la Reghin, la Biblioteca „Petru Maior" din Reghin are loc a doua ediție a Conferinței Naționale „Petru Maior", cu participarea Universității „1 Decembrie 1918" din Alba-Iulia, alături de distinși oameni de cultură ai județului Mureș. Pe când proliferează pseudo-disciplinele, controlate de elite malefice, ducând la mecanisme umane robotizate, superficiale, cum argumentează acad. Ioan Aurel Pop, în discursul „Meseria de istoric la începutul mileniului al treilea", susținut la prima ediție a Congresului Național al Istoricilor Români din 25 august a.c., vin atitudinile ferme, lucide, de atenuare a trendului contemporan de ignorare a valorilor, a „strategiilor" și experiențelor de viață, mai ales a celor naționale. Conferința de la Reghin este o dovadă, restituind biografia lui Petru Maior ca pe opera aperta.
