„NIMENI NU SE POATE RUGA CURAT până e stăpânit de patima iubirii de frumusețe și a iubirii de cinste. Căci poftele (afecțiunile) și gândurile deșertăciunii, mișcându-se cu familiaritate în jurul acestora, îl înfășoară ca niște funii, trăgând, ca pe o vrabie legată, mintea ce încearcă să zboare la vremea rugăciunii. Este cu neputință minții să aibă pace în vremea rugăciunii, dacă nu și-a făcut prietene înfrânarea și dragostea. Căci cea dintâi luptă să risipească dușmănia trupului împotriva sufletului, iar cea de-a doua, cea împotriva aproapelui, de dragul lui Dumnezeu. PACEA CARE COVÂRȘEȘTE ORICE MINTE A FĂGĂDUIT SĂ-ȘI FACĂ LOCAȘ ÎN CEL CE A FĂCUT PACE ÎN SINE".
Sfântul ILIE ECDICUL
„FILOCALIA" vol. IV, pag. 318
***
„Pământul care nu dăruiește plugarului (agricultorului) sămânța înmulțită, nu-l poate face pe acesta bogat, dându-i numai sămânța, sau și un mic adaos. La fel pe făptuitor nu-l poate face drept lucrul făcut, dacă nu-i va fi sârguința către Dumnezeu mai mare decât voia. Nu toți cei ce nu iubesc pe aproapele îl pot și urî; nici cei ce nu-l urăsc îl pot iubi. Și altceva este a pizmui sporul aceluia, și altceva a-i împiedica sporirea. Dar cea mai de pe urmă a păcatului stă în a nu fi numai mușcat de darurile aceluia, ci în a cleveti însușirile lui bune, că n-ar fi așa".
Ibidem, pag. 319
***
„Mulți au dezbrăcat toate hainele de piele. Dar pe cea din urmă, cea a SLAVEI DEȘARTE (mândriei ), numai cei ce au disprețuit pe maica ei, adică dorința de a-și plăcea lor. Cel ce respinge și nu primește lauda oamenilor și odihna trupului, s-a dezbrăcat și de ultima haină a mândriei sau slavei deșarte. Acesta s-a învrednicit să se îmbrace încă de aici în strălucirea locuinței din cer, căutată cu multe suspine. FERICIT ESTE SUFLETUL CARE AȘTEPTÂND PE DOMNUL SĂU SĂ VINĂ MÂINE NU IA ÎN SEAMĂ OSTENEALA ZILEI, NICI A NOPȚII, ȘTIIND CĂ DIMINEAȚA I SE VA ARĂTA".
Ibidem, pag. 319
P.S. Să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „PRIVEGHEAȚI ȘI VĂ RUGAȚI, CĂ NU ȘTIȚI NICI ZIUA NICI CEASUL..." și „CERUL ȘI PĂMÂNTUL VOR TRECE DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE".
„COMORI FILOCALICE" vol. II
