În luna octombrie, CONCURSURI PENTRU DIRECTORII DE ȘCOLI

Distribuie pe:

Mircea Dumitru, ministrul Educației, a anunțat că, în luna octombrie 2016, vor fi organizate concursuri pentru funcțiile de directori în toate unitățile de învățământ, de la grădiniță la liceu.

„Una dintre componente va fi o probă scrisă națională, iar cealaltă componentă, cea județeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. În felul acesta vom respecta în integralitate și spiritul, și litera legii. Vor fi trimiși observatori care să se asigure de desfășurarea în condiții de intransigență și corectitudine a acestor concursuri.

Am aprobat deja în minister metodologia de concurs. Mesajul trebuie să fie acesta: după 10 ani de intruziune politică în școală, credem că este momentul pentru reprofesionalizarea învățământului școlar.

Concursul se va desfășura începând cu 12 octombrie - data probei scrise, organizată la nivel național. Proba de evaluare a CV-ului și interviul vor avea loc în perioada 13 octombrie - 11 noiembrie.

Din cauza numeroaselor sesizări și plângeri pe care le-am primit pe facebook, pe messenger, pe e-mail sau direct prin scrisori oficiale adresate ministerului, am decis ca săptămâna viitoare să înceapă și evaluările inspectorilor școlari generali pe diferite componente: asigurarea calității, respectarea legalității. Echipe mixte din Ministerul Educației vor face aceste evaluări, la finalul cărora, și intervalul nu va fi foarte lung, voi lua toate măsurile legale care se impun.

Vreau să atrag atenția că am cerut ca evaluarea să fie obiectivă și intransigentă, în așa fel încât măsurile pe care le vom lua să fie foarte bine documentate și să nu fie rezultatul unor decizii arbitrare", a declarat ministrul Educației, citat de Agerpres. 

Lasă un comentariu