Finanțări nerambursabile pentru construcția de grădinițe!

Distribuie pe:

Ministerul Economiei intenționează să sprijine firmele care vor înființa grădinițe cu program prelungit pentru copiii angajaților cu fonduri nerambursabile de la stat de până la 50% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 200.000 de euro fiecare.

Potrivit economica.net, deocamdată, ideea a fost anunțată de Ministerul Economiei după cea mai recentă dezbatere din cadrul proiectului „România Competitivă", o dezbatere privind direcțiile de dezvoltare a României pentru următorii patru ani.

„În fața situației dezastruoase din învățământul preșcolar, guvernul va acorda finanțări nerambursabile firmelor care fac grădinițe private cu program prelungit pentru copiii angajaților.

Numărul grădinițelor de stat a scăzut dramatic, iar privații nu au reușit să suplinească acest declin. În 1999 în România funcționau 12.831 de grădinițe, dintre care 12.761 de stat și 70 private, potrivit Institutului Național de Statistică.

În anul 2014, mai erau, la nivel național, doar 1.205 grădinițe, dintre care 850 de stat și 355 private. Așadar, numărul de grădinițe de stat, care asigurau acum 15 ani servicii pentru marea majoritate a părinților cu copii preșcolari, a scăzut de 15 ori, iar creșterea de cinci ori a numărului de grădinițe private nu a reușit să compenseze declinul.

Situația este de-a dreptul dramatică în mediul rural: numărul grădinițelor a scăzut de 100 de ori în ultimii 15 ani. Dacă în 1999 funcționau 9.574 de grădinițe, în 2014 mai erau deschise doar 94. Asta în condițiile în care 40% din populația României trăiește încă în mediul rural.

Suma totală de bani care va fi alocată de stat acestui program se ridică la 180 de milioane de lei, deci aproximativ 40 de milioane de euro, în fiecare an, aceasta acoperind construcția a 200 de grădinițe pe an, dacă fiecare beneficiar ar primi suma maximă de bani", se arată în analiza economica.net.

Lasă un comentariu