Leontina Pop - recital folcloric memorabil, la Deda

Distribuie pe:

Sâmbătă, 3 septembrie 2016, în cadrul evenimentului intitulat „Ziua Comunei Deda", în cadrul programului cultural-artistic ce a avut loc cu acest prilej, îndrăgita interpretă a cântecului popular românesc, Leontina Pop, a susținut un memorabil recital de muzică populară, care a încântat numerosul public de la Deda, care a aplaudat-o la scenă deschisă pe această regină a folclorului mureșean. Și de data aceasta doamna Leontina Pop a creat un spectacol magistral, ducând, cu glasul său inegalabil, cântecul popular românesc, la sufletele celor prezenți, cărora le-a încălzit inimile, aducându-le clipe unice, clipe de bucurie, de frumos, de autentic, de valoare.

Pe oriunde pășește, doamna Leontina Pop, duce cu sine frumusețea și valoarea satului natal, Hodacul său drag. Duce cu sine toate valorile Văii Gurghiului. Valea Gurghiului reprezintă o vatră a românismului, a creștinismului curat și sănătos, a respectului față de semeni, a dragostei față de înaintași și a legăturii puternice care există între toți cei care simt românește. Valea Gurghiului, această zonă mirifică și binecuvântată de Dumnezeu cu atâtea frumuseți, este situată în zona în care Munții Gurghiului străjuiesc de-o viață și supraveghează, de la semeția înălțimii lor, văzduhurile înconjurătoare și dau mărturie parcă despre faptele minunate ale celor de demult, care au trăit pe aceste meleaguri.

Hodacul, pe care îl cântă atât de frumos doamna Leontina Pop, se impune printr-o viață folclorică deosebit de intensă, evidențiază apoi fenomene și procese folclorice mai slab reprezentate în alte părți, după cum situarea lui geografică i-a imprimat o fizionomie proprie, caracteristică zonelor folclorice intense. Hodacul este integrat organic în folclorul Transilvaniei. Se poate spune că zona Hodacului e o „zonă carpatică".

Hodacul Leontinei Pop rămâne o vatră folclorică bogată, cu personalitate proprie, care a conservat obiceiuri, creații folclorice, care sunt surprinse pe viu. Din acest motiv, putem spune că este o zonă de interes atât pentru cercetători cât și pentru amatori. Folclorul Hodacul și a Văii Gurghiului, se va înveșnici în istoria acestor meleaguri, în istoria Transilvaniei și a țării întregi, pentru că în rândul oamenilor de pe aceste meleaguri, există oameni talentați. Omul iubește frumosul și simte nevoia de a-și exprima gândurile, ideile, sentimentele, prin creații cu o formă aleasă. Un astfel de om talentat este doamna Leontina Pop, care ridică cântecul popular românesc la rang de virtute.

Iată ce spunea Gruia Stoia, etnomuzicolog și redactor, Secția folclor Radio București (Radiodifuziunea Română), despre Leontina Pop, în octombrie 2007, când dânsa își lansa un nou album: „Prin bogăția selecției muzicale, surprinzătoare ca varietate și expresivitate și sugerând existența unor izvoare nesecate de cântec în tradițiile Văii Gurghiului, și prin universul bogat al trăirilor poetice, într-o sonoritate generală sărbătorească ea însăși, prin căldura și expresivitatea vocală, Leontina Pop a reușit să contureze acest album ca o jerbă de lumini împrejurul unor icoane de ieri și de azi, la care, aceia care nu și-au uitat rădăcinile, se mai închină încă… un compact disc jubiliar care marchează un moment de maturitate în cariera Leontinei Pop și o vară a creației, prevestind roadele și mai bogate care vor urma".

Într-adevăr, roadele muncii doamnei Leontina Pop, desfășurată pe parcursul a aproape patru decenii, se văd, sunt bogate roadele muncii sale, și de acestea se poate bucura publicul cel însetat de cântec popular autentic românesc.

Și publicul de la Deda s-a bucurat în ziua de sâmbătă, 3 septembrie 2016, de cântecul minunat, plin de farmec și de încântare al doamnei Leontina Pop, care, totdeauna, prin urcarea pe scenă a domniei sale, aduce bucurie în suflete, emoție, sensibilitate, nostalgie, atât prin prezența scenică a sa, cât și prin vigoarea cântecelor sale și prin mesajele de suflet pe care le transmit acestea.

În peisajul folcloric românesc, doamna Leontina Pop - „o româncă de la munte", cum o denumea atât de frumos Gruia Stoia - se distinge prin originalitatea cântecului său, prin emoția pe care o transmit versurile cântecelor sale, prin fervoarea talentului său inegalabil, dar și prin nostalgia pentru locurile natale, prin dragostea față de Dumnezeu, de Biserică și de oameni.

Lasă un comentariu