b) Defensiva
Trupele Armatei a II-a - 6 divizii: 3, 4, 6, 10, 21 și 22, istovite - se întindeau de la Buzău, ocupând Crasna, Tabla Buței, și apoi prin Bratocea, Predeluș, culmea între cele două Doftane, Predeal, Caraiman, valea Dâmbovicioarei cu vama Strunga.
Sfârșitul lui septembrie este caracterizat prin acțiuni puternice ale inamicului îndreptate spre regiunea Buzăului și vama Strunga unde are și oarecare succese, dar curând situația se restabilește și frontul se asigură prin intervenția trupelor noastre. Tot acum pătrund primele patrule inamice în țara noastră.
Atacurile noastre date în regiunea Buzăului reușesc să respingă dușmanul și să reocupe punctele pierdute; din rândurile inamicului au fost făcuți mulți prizonieri și a fost capturat mult material.
La Clăbucet inamicul este zdrobit; la Argeș și râul Târgului a fost pus pe fugă; la Predeal s-a rezistat cu succes, în timp ce la Câmpulung, la 14 octombrie, este spulberată o coloană dușmană ce se încumetase să meargă prea departe, și luați 400-500 prizonieri, vreo 20 mitraliere, 2 tunuri și 2 mortiere de tranșee - sunt rezultatul primei zile a acestei lupte; lupta a continuat și a doua zi adaugându-se câștigurile în prizonieri și în materiale.
Atacurile neîntrerupte ale dușmanului asupra regiunii văii Predealului, ne lasă să bănuim intenția de a pătrunde pe aici în țară. Contraatacurile noastre, cu ajutorul forțelor proaspete, nu-i dau răgaz și îl fac să aibă pierderi neînchipuit de mari, fără a avea vreun câștig important.
La 4 noiembrie trupele noastre, refăcute și odihnite puțin, pornesc la ofensivă, în regiunea Câmpulungului, între Argeșel și Bratia. Inamicul este surprins de atacul puternic al soldaților noștri și este curând dat peste cap. Aceia care caută să mai reziste, sunt uciși pe loc. Se iau peste 300 de prizonieri, câteva mitraliere, un tun de 53 și câteva sute de arme. Poziția puternic întărită de ei, la Cândești, le este smulsă din mâini. În ziua de 5 noiembrie, ofensiva continuă cu același succes, sporindu-se mult numărul capturilor în oameni și materiale.
Până la 16 noiembrie, pozițiile Armatei a II-a, deși necontenit atacate, au fost mereu păstrate, cu mici modificări față de cele avute la începutul lunii octombrie. Din dimineața de 17 noiembrie, s-a început retragerea aripii stângi a acestei armate în fața presiunii mari exercitate de inamic asupra Armatei I din Oltenia, care începuse să se retragă în mod forțat.
Pe frontul Armatei I s-au dat luptele cele mai crâncene și în special pe frontul muntos, cuprins între izvoarele Argeșului inclusiv și Orșova la Dunăre, în timp ce pe frontul dunărean, dintre gura Oltului și Orșova, acțiunile au fost mult mai reduse.
Reamintim că frontul păzit de Armata I se întindea de la izvoarele Argeșului, pe munți, până la Orșova, trecând pe la Câineni, și apoi pe frontiera muntoasă a Gorjului și Mehedințiului intrând în multe puncte în teritoriul ocupat de dușmani; la Dunăre, de la Orșova până la gura Oltului. Acest front, în linie dreaptă măsura peste 522 km, iar forțele care apărau acest front, spre sfârșitul lunii septembrie erau diviziile: 1, 11, 13, 20 și 23. Este de remarcat că din acestea numai Divizia 1 de la Cerna era unitate de prim-ordin; diviziile 11 și 13 de ordinul al doilea; iar 20 și 23 de ordinul trei, și constituite după decretarea mobilizării cu batalioanele luate din diferite regimente și chiar cu batalioane de miliții.
După retragerea corpului de Olt (div. 13 și 23) de la sud de Sibiu, în urma sângeroaselor lupte din zilele de 13-16 septembrie, aceste unități, foarte mult încercate și foarte mult uzate - personalul sub aspect fizic și moral, dar și a materialelor și armamentului intens utilizate - s-au oprit pe înălțimile de la est și vest de Olt, chiar la frontieră, întinzându-se la răsărit până în apropiere de izvoarele Argeșului, iar la vest de Olt, pe plaiurile ce separă valea Lotrului și cea a Sadului, cam pe drumurile pe care a înaintat corpul alpin în mișcarea sa de întoarcere ce a făcut-o în spatele Corpului de Olt.
Generalul David Praporgescu a fost trimis aici să ajute la redeschiderea liniei de comunicație a trupelor de la nord de munți; a preluat apoi comanda tuturor acestor trupe și le-a transmis ca de la suflet la suflet cuvinte încurajatoare, deși era el însuși destul de abătut. Prin exemplul lui, prin sacrificiul persoanei sale, pe care niciodată nu o precupețea, prin ordinele înțelepte date și prin strășnicia cu care s-a impus, a reușit ca, în câteva zile, să pună ordine și să mărească disciplina mult scăzută în trupele de la Olt.
Încercările inamicului de a pătrunde mai departe în țară, urmărind a continua victorios așa cum începuse la sud de Sibiu, au căzut toate respinse de trupele noastre, repede refăcute.
Nenorocirea însă, pândea - într-una din zile, spre sfârșitul lui septembrie, pe când generalul Praporgescu își inspecta grănicerii așezați la Coți, sus pe frontieră. Un obuz rătăcit, într-o zi relativ liniștită, l-a ucis pe acest erou care dădea tuturora multe speranțe. Toți soldații lui l-au plâns, toată Armata l-a plâns!
(va urma)
