„Universul în memoria timpului" Pictură și grafică - Rodica Olteanu

Distribuie pe:

Din dorința de a se autodepăși, omul trăiește prin muncă, se dedică muncii, iar atunci când rezultatele încep să aducă roade, satisfacția este pe măsura muncii depuse. În artă, satisfacțiile încep să apară după ani de muncă, după ani în care artistul dăruiește din prea-plinul sufletului său.

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu" Cluj-Napoca, artista Rodica Olteanu a avut o activitate multiplă, a realizat scenografia costumelor pentru cinematografie și pentru seriale de televiziune, a lucrat cu mari regizori și actori ai scenei românești. Este mureșeancă, născută în orașul Luduș, din județul Mureș, iar după câțiva ani de profesorat, în anul 1978, intră prin concurs la Studioul Cinematografic București. A participat la expoziții de grup naționale și la târguri de artă cu lucrări de pictură și grafică, afirmându-se în București și în alte centre de cultură din țară, prin expoziții personale care au fost apreciate atât pentru compoziția lucrărilor, dar și pentru armonia cu care îmbină culorile. Portretistica, genul cel mai pretențios al plasticii, pe care îl folosește cu îndemânare și talent, este partea cea mai interesantă a creației artistei. Portretele realizate, atent selecționate, portrete ale unor personalități din lumea artei, îngăduie o introspecție spirituală prin rafinamentul cu care sunt realizate.

Artista Rodica Olteanu a participat la numeroase expoziții colective: în anul 1973 la Expoziția colectivă din Cluj-Napoca, în anul 1974 la Salonul de toamnă din Satu Mare, în anul 1975 la Cenaclul Tineretului și la Salonul Județean de Arte Plastice din Târgu-Mureș, în anul 1976 la Expoziția Județeană de Pictură din Târgu-Mureș și Expoziția Națională a profesorilor de desen din București, în anul 1977 la Salon Național de Arte Plastice din Târgu-Mureș și la Expoziția de grup de la Sovata, în anul 1978 la Salonul Județean de Toamnă și Plastica feminină în arta contemporană din Târgu-Mureș, în anul 1993 la Expoziția de grup la Galeria Orizont din București, iar în anul 1996 la Bienala de arte plastice din Târgoviște. A avut și numeroase expoziții personale: în anul 1976 Expoziție de pictură la Galeria Apollo din Târgu-Mureș, în anul 1979 pictură, grafică la Galeria de artă din Sibiu, în anul 1989 pictură, grafică, desen la Tetrul Mic din București, în anul 1993 pictură și grafică la Sala Galateea din București, în anul 1995 pictură, grafică la Salonul de artă din Bistrița-Năsăud, în anul 1995 pictură, grafică, desen la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț și Casa Franței din Piatra-Neamț, în anul 1997 pictură, grafică la Cercul Militar din București, în anul 1997 expoziții de pictură la Muzeul de Istorie din Târgoviște, în anul 1998 la Galeriile de Artă din Giurgiu și la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în anul 1999 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în anul 2000 la Palatul Șuțu din București, în anul 2001 la Muzeul Cotroceni din București, în anul 2002 la Palatul Culturii și la Galeriile de Artă din Târgu-Mureș, iar în anul 2002 la Galeriile de artă din București. Cu o activitate intensă, cu multă muncă și pasiune pentru artă, artista Rodica Olteanu transmite bucuria, fericirea ce-o simte, atunci când creează, ne încântă cu creațiile dânsei.

Ziua de 30 august 2016, zi dedicată vernisajului „Universul în memoria timpului" pictură-grafică, a fost o zi deosebită pentru artista Rodica Oltean deoarece, aici, între mureșeni, la Galeria de Artă „Unirea" domnul Ilarie Gheorghe Opriș, președinte al Asociației Artiștilor Plastici Mureș, doamna Mariana Cristescu, șef de secție și redactor al cotidianului „Cuvântul liber" din Târgu-Mureș, domnul Vasile Mureșan, muzeograf expert și profesor, și doamna profesor Ana Pandrea au apreciat com pozițiile născute din prea-plinul sufletului dânsei. Au apreciat felul cum artista se joacă cu tonul și curcubeul cromatic de pe simeze. Prin limbajul plastic, artista Rodica Olteanu „a deschis larg fereastra sufletului său", ne explica domnul Vasile Mureșan, dezvăluind, într-o manieră proprie, portrete ca: zâna primăverii, tinerețea, iar portretul mamei, sobru, cu profunzimea nobleții firii, încununează modul coloristic de exprimare și stilul utilizat.

Arta mureșeană are artiști cu care se poate mândri, și chiar dacă unii artiști dăruiesc tării întregi, ne bucurăm că o parte din sufletul lor rămâne acolo unde își au rădăcinile. Expoziția de pictură și grafică de la Galeria „Unirea" din Târgu-Mureș, donația de 20 de lucrări Casei de Cultură a orașului Luduș, al cărei Cetățean de Onoare este, arată dragostea artistei Rodica Olteanu pentru plaiurile mureșene și pentru locul natal. Expoziția își așteaptă admiratorii până în data de 10.09.2016 la Galeria de Artă „Unirea". Felicitări!!!

 

Lasă un comentariu