Foarte simplu, pentru că liderii comuniști români au considerat că performanța sportivă la nivel internațional oferă prestigiu, nu doar lor, personal, dar și țării. De asemenea, sportul era un mijloc eficient și la îndemâna lor, prin care să demonstreze superioritatea „lagărului socialist" față de „blocul capitalist", nu doar în ochii românilor, ci ai lumii întregi. De aceea, atât guvernele din timpul lui Gheorghiu-Dej, cât, mai ales, acela din timpul lui Ceaușescu au elaborat și au pus în practică o strategie națională de dezvoltare a sportului românesc. Înainte de 1989 existau mai multe instituții și ministere care aveau atribuții în domeniul mișcării sportive: UTC, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Învățământului, Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport (CNEFS). Iar șeful CNEFS a fost, pentru vreme îndelungată, generalul Dragnea, în fața căruia tremurau toți. Spre deosebire de ce se întâmpla atunci, politicienii noștri postdecembriști, toți, fără excepție, au considerat sportul ca „a cincea roată de la căruță", l-au lăsat să zacă într-o subfinanțare cronică și au socotit că rezultatele vor veni de la sine, din inerție.
Pe de altă parte, reprezentanții vechiului regim au acordat o atenție deosebită sportului de masă și celui juvenil. Pe vremuri, orice club din România, care se respecta cât de cât, era obligat să aibă, în cadrul său, grupe de copii, cadeți și juniori. Prin anii '70-'80 erau foarte puternice Cluburile Sportive Școlare (CSȘ). De asemenea, tot pe atunci au fost create bazele sportive pentru pregătirea centralizată a juniorilor. Fotbalul avea două centre „Luceafărul", gimnastica avea centrele de la Deva și de la Onești, canotajul dispunea de bazele nautice de la Snagov, Orșova, Calafat sau Dorobanț, lângă Iași. Și încă ceva: toate aceste locuri ofereau copiilor nu doar condiții de antrenament, dar și, foarte important, masă, cazare și școală (toate gratis), pentru ca și copiii săraci, dar talentați, să-și pună în valoare abilitățile sportive. Ce s-a întâmplat însă astăzi cu asemenea centre? Cele mai multe au fost desființate, pentru că au fost dorite, vânate și falimentate de rechinii imobiliari, așa încât trebuie să o luăm de la capăt. De exemplu, baza nautică de lângă Iași nu mai există, în schimb pe malul lacului Dorobanț s-au înălțat, ca ciupercile după ploaie, vilele potentaților zilei.
Iar dacă liderii noștri politici actuali doresc să vadă modele pozitive de urmat n-au decât să se uite la Clubul „Viitorul" Constanța, condus și finanțat de Gheorghe Hagi. Crescut el însuși la Centrul „Luceafărul", Hagi a construit o echipă de fotbal frumoasă, așezată pe o bază solidă și sănătoasă. După cum, putem privi cu toții spre Ungaria, pentru că, în ultimii 20 de ani, maghiarii au investit foarte serios în sport. În Ungaria există, astăzi, zeci de săli noi de sport și sute de bazine de dimensiuni olimpice, iar rezultatele s-au văzut anul acesta la Rio, unde ungurii au obținut 15 medalii din care 8 de aur, 3 de argint și 4 de bronz! Bravo lor! Jos pălăria! Sau vorba lui Szepsi Gyõrgy: „Și acum să curgă vinul, să cânte muzica!". Până la urmă o medalie olimpică de aur este mai valoroasă decât acea victorie fotbalistică istorică și irepetabilă, Ungaria - Germania: 8-2, în grupele C.M. de fotbal din Elveția, din 1954! Asta în timp ce Marian Oprea al nostru țopăia prin groapă, de parcă nisipul i-ar fi ars tălpile. Iar explicația de după concurs a fost halucinantă: „Am prins o zi proastă!". E un altfel de a spune, „asta-i fata, dacă-ți place, alta mama nu mai face!". Penibil!
În al treilea rând, pe vremea tinereții mele, în România exista o întrecere sportivă internă, serioasă și adevărată. Existau „Daciada" (astăzi atât de hulită), competiții la nivel de cartier, de școală, interșcolare, interjudețene. Se desfășurau „Cupa Cutezătorii", „Cupa Pionierului", „Cupa Prichindelul", concursuri sportive studențești „Cupa Gaudeamus". Astăzi, competițiile sportive sunt organizate de ONG-uri, iar tinerii noștri aleargă doar după pokemani!
În sfârșit, dar nu în ultimul rând, o competiție serioasă și puternică oferă posibilități și pentru o selecție riguroasă și adevărată. Selecție nu doar în rândul sportivilor, dar și al antrenorilor. Numai cei mai buni dintre cei buni trebuie să facă pasul spre loturile naționale sau spre cele olimpice. Să terminăm cu pilele și șpaga și să promovăm doar competența, munca și talentul.
A venit momentul ca sportul românesc să fie reformat din temelii, altfel România își va trimite, în continuare, reprezentanți la Olimpiadă (cea de la Tokyo, urmează peste 4 ani), unde vom face ce-am făcut la Rio. Vom pierde cu brio!
Surse: Lazăr Lădariu: „Olimpicii români la Rio!", în „Cuvântul liber" din 26.08.2016.
