„MAI GÂNDITI ȘI CU PICIOARELE, LĂSAȚI CAPUL SĂ SE ODIHNEASCĂ!"

Stai și te minunezi și nu-ți vine să crezi cum mintea o ia de-a-ndoaselea de la cine nici nu te aștepți și când nici nu te aștepți. La început, în grabă, crezi că „problema" de rezolvat este la mintea cocoșului, dar, când vezi soluția dată, te miri și îți pui întrebarea - oare în gândirea „mintalului" este ceva care ne scapă nouă, ceva tainic? În cele din urmă pricepi că soluționarea problemei este o inepție și te întrebi dacă nu ar fi fost mai bine ca „matrapaslâcarul" să tranșeze problema gândind cu picioarele, pentru că mintea-i sfârâie și indicat ar fi s-o lase să se odihnească.

Iată câteva exemple:

Unii afaceriști refuză să angajeze în posturile de conducere oameni capabili și, culmea, așteptă rezultate bune.

Alți afaceriști plătesc bine și foarte bine pe cei nepregătiți profesional și-i retribuie prost pe cei capabili, pe merituoși silindu-i să emigreze, în loc să procedeze invers.

Omul cu conducerea se prostește și se înșală atunci când dă afară din serviciu un salariat știutor, care i-a cerut mărirea retribuției, și angajează în locul lui doi nepricepuți.

Prostia îmbogățitului, care nu știe să facă nimic, este să cumpere pământ de la stat cu preț mic și să-l vândă interesatului cu preț cvadruplu. Până aici este șiretlic. În cele din urmă prostia învinge și, când se trezește lefter, pehlivanul nostru rămâne țuț și constată filozofic „unde a dat și unde a crăpat".

Stupizenia amenințătoare, nocivă, de pe la noi este meteahna omului care nu știe să facă nimic, numai să-și prindă tricolorul la reverul hainei, să se declare naționalist și iubitor de țară și să vândă străinilor „pe șest" stațiunile balneo-climaterice, băncile și întreprinderile vitale pentru economia țării.

Imprudența și orgoliul omului cu bani de a investi câștigul „furat" în mașini de lux scumpe și în vile cu 20 de camere se numește inepție. El bagă banul în ceva pe care, la un moment dat, nu-l mai poate gestiona. Mai târziu, când apare în viața lui un fapt neașteptat, neprevăzut, o „înamorată" și vrea să divorțeze, nu poate săvârși partajul, pentru că nu poate vinde vila. Prețul gazului metan pune pe oricine în expectativă.

„Lăsați să-l cumpere, să cumpere tot pământul, că nu-l duce peste hotare!" zice lozinca atotștiutorului bățos, îngâmfat, școlit la „întuneric".

Este o mare tâmpenie a admite că înstrăinarea pământului nu este o problemă. Argumentul că pământul vândut străinilor nu este mutat în altă țară, lansat de gânditorii „tele-staționari" ciudați, atotștiutori și fandosiți, este o mare prostie. Raționamentul este valabil în Texas, nu la Poplaca. Omul cu argumentul nu știe că de-a lungul timpului cei care s-au făcut stăpâni pe pământurile noastre, producătorii „independenți, autonomi" ne-au făcut și serbi și iobagi, adică sclavi. Cel cu pământul în posesie dictează și celui care-l lucrează și destinația bunurilor. Greu ne-am redobândit libertatea. Noroc cu Neamțul pe care prusacii l-au exclus din arborele genealogic al familiei lui, pentru lipsă de loialitate față de ei. Dar, nouă, prezența lui la conducerea țării, și demnitatea lui, a fost salutară pentru că a condus țara strict după interesele poporului pe care-l păstorea.

Dio Cassius a fost primul istoric care a relatat despre construcța podului peste Dunăre de către Apolodor din Damasc. Istoriograful nu ne spune cât timp i-a trebuit constructorului să termine lucrarea de mai mult de un km, dar știm că împăratului Traian îi „ardeau" tălpile și buzunarele s-ajungă la Roșia Montană. Ar fi interesant de știut durata construcției podului, făcând comparația cu timpul necesar construcției autostrăzilor de pe la noi. Istoricul nu ne spune dacă au fost mai mulți ofertanți, un consorțiu, mai multe societăți care s-au contestat una pe alta în justiție, dacă studiile de fezabilitate au fost anulate de mai multe ori. În cazul autostrăzilor, știm noi cum și de ce s-au lăsat cu tărăgăneli la vedere, pe tarabă, și cu escrocherii dosite sub tarabă. Ar fi interesant de aflat dacă, în final, împăratul, în cârdășie cu Apolodor, și-a făcut vile de agrement pe la Capua sau Capri din materiale destinate podului, sustrase în taină. Dacă da, dacă și acolo a fost corupție, efectul s-a cumulat și după patru sute de ani a înlesnit disoluția imperiului.

Suma sumarum, Apolodor din Damasc a săvârșit o lucrare grandioasă, dovadă că austriecii, după două mii de ani, au coborât de la Schönbrunn la Turnu Severin și au sustras din Dunăre un pilon al podului ca să-și însușească patentul mortarului.

Nu știm dacă Apolodor a contribuit și la construcția termelor din imediata apropiere a podului, dar știm că urmele acestor băi publice se văd și astăzi. Traian știa că numai curățenia este mama sănătății și el avea nevoie de soldați sănătoși. Năravul de a opta pentru curățenia străzilor încă nu a ajuns până la noi.

Astăzi, ca să ajungi la pilonul de pod rămas, trebuie să faci slalom uriaș printre gunoaie. Ce o fi așa de greu primarului să ceară celor care primesc lunar ajutoare sociale, care sunt obligați prin lege la zile de muncă în interes public local, în folosul obștii, să salubrizeze zona? Și, în final, să planteze două-trei coșuri pentru resturi netrebuincioase aruncate de compatrioții lipsiți de bun-simț, de bună creștere. Atunci, cei lipsiți de bună-cuviință n-ar mai avea scuză să arunce gunoiul pe unde apucă. Lipsa coșurilor de gunoi scuză într-o oarecare măsură atitudinea nesimțitului. Cu ce parte a corpului trebuie să gândească primarul, mi-am zis, ca să dispară rușinea aleii insalubre? Sigur i-ar reuși igienizarea zonei, în câteva ore, cu datornicii primăriei și cu o acțiune heirupistă, dacă edilul ar apela la organul gândirii.

Vară de vară, pe litoral și în capitală, și nu numai, ani de zile, la nunți, petreceri, în restaurante și în tabere de copii, salmonella și E coli enterotoxigenă își fac de cap și pun în pericol viața copiilor, vilegiaturiștilor, petrecăreților la nunți și la aniversări și, și..

Prea se repetă de necurmat, an de an, la aceiași culpabili, ca să nu-ți pui întrebarea: de ce? cum vine aiasta? Pe vremuri, la noi în mocănime, când încă nu se inventaseră biocidele HexiPharma și nici Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), cu săpun și apă, cu fierul de călcat și apa clocotită, nu se întâmpla așa ceva, asemenea „minuni", asemenea boli cauzate de igienă precară și consum de alimente contaminate cu microorganisme patogene.

La endemia stârnită, autoritatea intră în alertă, în vrie, și se pornește în iureș, imediat la controale și la amenzi care anulează pe loc vinovăția culpabilului sau a culpabililor.

Este ușor să observi că vinovații, la încheierea procesului verbal, nu sunt stresați de valoarea amenzii, pentru că în acea seară sau în cel mai rău caz a doua zi, prin mici „cosmetizări" la gramaj își scot rapid paguba, plătită, de facto, de consumatori.

Întrucât lucrurile se repetă an de an, îți pui întrebarea dacă vinovații sunt sau nu așa de culpabili. Sunt ei știutori sau neștiutori în ale igienei? Știu ei ce este săpunul, la ce se folosește, cum se folosește? Știu ei ce este spălatul pe mâini, cu ce se spală mâinile și de ce trebuiesc mâinile spălate la timp și din timp în timp, înaintea fiecărei lucrări? Poate că ei nu știu de ce se face la vedere controlul săptămânal al unghiilor. Poate că ei nu știu că anumite alimente se alterează și de ce. Poate că ei se conduc după zicala „decât alimente aruncate, mai bine mațe stricate". Ar fi interesant de știut cum gândesc acești iresponsabili care pun în pericol viața oamenilor.

Dacă ei sunt neștiutori, sunt nevinovați. Nu-i mai amendați. Vreți eficiență și bani? Înființați cursuri de intendență, de igienă și protecție. Înființați cursuri cu plată, de două-trei săptămâni, obligatorii pentru tot personalul din comerțul de stat și particular și din alimentația publică. Înființați cursuri la care, leatul „inocent" și necunoscător, ce are în gestiune alimente, ca să știe ce-i săpunul, trebuie să plătească.

În timpul Democrației Populare se încropeau comisii de medici care controlau din punct de vedere medical întreprinderile cu potențial patogen și nu numai. Se prelevau lunar, trimestrial, bianual, de pe mâini și de pe echipamentul de protecție, probe biologice la personalul din sănătate și din industria alimentară. Era obligatorie recoltarea bianuală a examenului copro-parazitologic. Era obligatoriu controlul pulmonar anual al cadrelor didactice și supravegherea epidemiologică a colectivităților de copii. Deci, nu amenzi, ci cursuri de igienă și protecție, cu plată, obligatorii, de la „vlădică până la opincă". Nu mai dați vina în exclusivitate pe „diluții", sistemul este bolnav și în capul sistemului stă omul. Valoarea și capabilitatea lui se situează de mult timp pe o curbă exponențială descendentă și ca să o faci ascendentă trebuie abandonat gânditul și soluționarea problemelor cu picioarele. Folosiți organul gândirii, lăsați picioarele pe seama reumatologilor.

 

Lasă un comentariu