Ne scriu cititorii - Mai mult respect față de cetățean și problemele lui!

Distribuie pe:

Înainte de orice speculație sau interpretare cu caracter tendențios, privind titlul acestui articol, vreau să atenționez cititorii, și, în primul rând, pe domnul primar, dr. Dorin Florea, că am apreciat și apreciez toate acțiunile pe care le întreprinde pentru prosperitatea și binele cetățeanului târgumureșean!

Mi-am exprimat în scris - atât cât am putut de bine și în mod real - aprecierile la fața schimbătoare în bine, zi de zi, a municipiului Târgu-Mureș. Amintesc aici doar articolul „Adio, Katanga!", în care făceam o comparație a fostului și actualului cartier Mureșeni, precum și schimbările care s-au produs în urma vastelor lucrări și modernizări de infrastructuri ale parcurilor și blocurilor, prin implicarea strânsă dintre tandemul A.D.P. (Administrația Domeniului Public) din Primărie și colaborarea cu Asociațiile de Proprietari.

În acest tandem armonios s-au realizat multe lucrări care au schimbat fața cartierului.

Dar, într-o zi se trece la o altă etapă de finalizare a lucrărilor - „Parcările acoperite", pe str. Hunedoarei, blocurile 13 și 11.

Toate bune și frumoase! M-am implicat și eu în această acțiune, în calitate de vicepreședinte. Și când au început lucrările de amplasare a parcărilor, în acea perioadă am supravegheat și lucrările instalării unui branșament electric, astfel că nu puteam să observ, pe moment, că măsurătorile celor de la A.D.P. s-a făcut în mod greșit! Adică, din 7 locuri de parcare existente, ne-am trezit cu 4 locuri.

Am încercat să contestăm această eroare, adresându-ne, verbal și în scris, domnilor de la A.D.P. S-a prezentat o echipă în teren, dar degeaba! Nu se mai poate corecta nimic!

„Așa este și așa v-a rămâne!", se răstește la mine, în mod amenințător, un angajat al A.D.P.-ului!

Ba, mai mult, îmi găsește diferite inadvertențe în tabelele nominale, drept pentru care eu cer cadrul legal la care face dumnealui referire. Adică, Legea!

Nu mi-a arătat-o. În schimb, m-au trimis la plimbare cu precizarea fermă: „Aici tu nu mai ai ce căuta! Să vină președintele!".

A fost președintele. Mai nimic. A intrat pe ușă cu ideile noastre și a ieșit cu ideile lor!

Aici fac o precizare. Nici până în momentul de față nu pricep aplicarea legii la care face vorbire, domnul de la A.D.P., prin ce „procedură!". Chiar și din blocul 11 (locatarii cu chirie de la Primărie) au dreptul la garaje, în schimb chiriașii noștri nu au dreptul?! Greu de priceput. Atât de greu cât este și incidentul cu amplasarea indicatoarelor de circulație! Dar asta, ceva mai încolo!

Și a venit clipa când, în preajma alegerilor locale, la întâlnirea locuitorilor cartierului Mureșeni cu dumneavoastră, domnule primar, v-am expus în mod „telegrafic" în mulțimea de simpatizanți, printre care mă număram și eu, v-am expus pe îndelete, ce și cum stă situația cu această lucrare a garajelor.

M-ați ascultat, și printr-o călduroasă strângere de mână și un zâmbet poate „fabricat" sau poate sincer, m-ați promis că totul se va rezolva.

Au trecut alegerile! V-am votat și eu, de data asta plin de emoție, încărcat cu un motiv în plus, cu promisiunea dumneavoastră.

Au trecut zilele, și iată-ne în prag de toamnă, când frunzele toamnei și ale uitării se aștern, una câte una, peste promisiunile de o clipă, față de un umil cetățean, care a dorit să se facă „ecoul" transformat în faptele pe care le întreprindeți în folosul cetățeanului.

Aceste frunze se mai aștern, una câte una, și peste lucrarea oribilă, executată, parcă, în bătaie de joc, care tronează ca un monument al „fușerelii" (cum bine vă exprimați la televiziune), al lucrului făcut cu o însemnată doză de iresponsabilitate.

Mă consolez, totuși, cu gândul că nu este singurul „monument" al incompetenței A.D.P., pentru că, nu cu mult timp în urmă, circula în „târg" o știre prin care aflam că pentru amplasarea greșită a unor indicatoare de circulație, de către același A.D.P., domnul primar ar fi devenit pieton, cam de 60 de zile?!

Acest „zvon" nu mă bucură, domnule primar, dar îmi confirmă, încă o dată, că acel A.D.P., lăudat cu ani în urmă, s-a degradat și perimat din punct de vedere al calității.

Acestor incompetenți le amintesc un verset din Biblie, care afirmă, cu dreptate: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor".

Neprocedând așa, vedeți cum roata vieții se mai învârte și în dreptul oropsitului de contribuabil.

Iar dumneavoastră, domnule primar, vă doresc cât mai multe realizări, un mandat plin de succese și dacă ați apela la prerogativele de bun conducător, sper ca posturile ale acestor câțiva „tovarăși" din A.D.P, în cel mult o săptămână să fie doar o „amintire"! Mai ales că toamna se numără bobocii!

Lasă un comentariu