Dialog inutil cu Salubriserv

Distribuie pe:

Din când în când, cei de la Salubriserv uită să ridice gunoiul de pe strada Petrila. Motivul? Superficialitatea sau poate… amnezia celor care ar trebui să-și facă datoria. Am vorbit de multe ori cu secretara, conducerea, e drept, promisiuni au fost, atât, și nimic mai mult! Dacă ar fi numai atât s-ar putea trece cu vederea. Numai că dânșii nu binevoiesc să asigure nici curățenia zonei „Predeal", nici a celei de lângă gimnaziul „Bernady".

Cum o fi în alte zone ale orașului nu știu, e drept, am auzit multe, dar ce contează nemulțumirile cetățenilor într-un oraș care se pretinde curat, civilizat?

Prețul facturii a crescut, în plus, ești pedepsit să mergi la sediu să plătești factura în cazul în care angajatul lor, care ți-o aduce acasă, are nuntă sau înmormântare în familie, că de, se întâmplă, mi s-a întâmplat și mie…

Dacă uiți să plătești ești penalizat. În plus, ești obligat să mergi la sediul lor, destul de departe, căci ei n-au binevoit să facă demersurile pentru a se putea plăti la câteva bănci importante. Ei preferă un sistem „medieval" cu angajați care sună la poartă, la ușă, uneori sună insistent, căci ei îți fac programul.

Dacă ai norocul să fii acasă și să nu ai alte probleme atunci e bine!

La data de 6 septembrie anul curent, am așteptat degeaba să vină să-mi ridice gunoiul. Fiind vară și neputând suporta mirosul am dus cei doi saci cu deșeuri lângă un coș de gunoi de pe strada Predeal, în speranța că seara când vor mătura strada vor duce și gunoiul. Nimic! Și azi sacii aceia se află în stradă.

După numeroase telefoane inutile, căci suni degeaba, după o vreme am găsit-o pe secretară.

- Bună ziua, sunt… aș dori să vorbesc cu domnul director.

- Nu este…

- Atunci cu directorul adjunct.

- Nu e aici…

- Atunci cu cineva din conducerea de la Salubriserv.

- Nu este nimeni, mi-a răspuns secretara Fodor Gyöngyi.

- Doamnă, aș putea să știu când pot vorbi cu directorul?

- Sunt obligată să vă răspund?, a fost răspunsul destul de impertinent.

I-am arătat motivele nemulțumirii și ea, ca de obicei, mi-a făcut promisiuni că va rezolva, că a vorbit, că a spus…

Neavând încredere, am sunat și dispeceratul, l-am căutat pe șeful lor, domnul Csont Péter.

Din păcate, nici dânsul nu era, mi s-a spus că e „la datorie".

Lasă un comentariu