De ce suntem noi, oare, mai puțini români? Când ne referim, îndeosebi, la populația stabilă a țării, de numai 19 milioane de persoane!? Din alte posibile răspunsuri, unul este esențial: din cauza măsurilor antisociale din ultimii ani. Faptul că am ajuns la sub 20 de milioane, nu se datorează doar celor circa 3,5 milioane de români aflați în străinătate, ci, deopotrivă, pentru că cei rămași acasă au fost împovărați cu facturi, taxe și impozite greu suportabile, iar șomajul (în rândul tinerilor, mai ales) a crescut alarmant, toate, cu consecințe asupra sporului natural al populației.
Sigur, pe acest fond al sărăciei, semnalul de alarmă, privind scăderea dramatică a ratei natalității a fost tras, la un moment dat. Au lipsit însă măsurile de cointeresare ale populației de a se reproduce, de a nu părăsi țara. Efectul? Previzibil. Potrivit datelor INS, rata natalității scăzuse, la un moment dat, la 11,2 născuți vii la mia de locuitori. Asta în timp ce, conform aceleiași surse, rata mortalității infantile (decedați sub un an la mia de născuți-vii) a înregistrat o creștere cu 10,8 la mia de locuitori, față de 9,3 la mie. Opinia unanimă este că, dacă ar exista în România o siguranță a zilei de mâine și dacă românii obișnuiți și-ar putea face planuri de viitor, problema natalității ar fi fost lesne rezolvată, iar exodul populației, stopat. N-a fost să fie. Consecința: în 2050, România ar putea avea, conform unor prognoze, doar 16,5 milioane de locuitori! Trist!
