Când vom simţi şi noi, alegătorii, că, dacă ai ajuns parlamentar, nu doar… „om te-ai făcut", ci slujeşti, în primul rând, interesul naţional?!

…Grea întrebare, dar, să recunoaştem - vorba românului - „întrebarea moarte n-are". Am pus-o, totuşi, pentru că, nu o dată, citim prin presa scrisă „văzută" şi „auzită" cum politicienii - fără culoare (politică), dar şi fără onoare! - ne spun nouă, celor care

i-am votat, că au propus sau votat o lege „în interes naţional." Măi, să fie… mari „patrioţi" politicienii noştri!

Însă, cât de mult valorează „interesul naţional" în comportamentul majorităţii politicienilor noştri - la care ne-am referit de nenumărate ori! - s-a văzut, şi la (şi după) alegerile locale, când partide (autodeclarate) româneşti s-au aliat, în procesul de alegere a unor demnitari judeţeni, cu „partide" sau organizaţii „antiromâneşti", numai şi numai de dragul „ciolanului" sau a unor interese (în niciun caz naţionale!) de gaşcă şi de grup! Dar, într-un viitor comentariu, vom analiza mai detaliat (cu subiect şi predicat!) aceste aspecte!

…Până atunci, în rândurile de faţă, vom viza doar una din instituţiile - zice-se - fundamentale ale democraţiei: Parlamentul.

Cândva, ca o ironie a sorţii, un fost parlamentar, în două mandate - azi, condamnat la puşcărie într-o primă instanţă! -, declara că: „oamenii cinstiţi nu au ce căuta în Parlament!". Trist, dacă, într-adevăr, este (ar fi) aşa, referindu-se, probabil, la el în persoană! Fapt este - şi am mai vizat acest lucru - că, în ultimii 26 de ani, mulţi parlamentari au decredibilizat (dezonorat) instituţia, până la a o plasa în coada credibilităţii. Şi asta nu doar pentru că „aleşii" au abuzat şi profitat din plin, în perioada mandatelor, de unele privilegii - votate, aproape în unanimitate, pe bandă rulantă - ci şi pentru lăcomia majorităţii acestora. Când a fost vorba de privilegii, Opoziţia şi Puterea au ajuns uşor la un consens, nu s-au mai certat, precum în cazul unor legi (într-adevăr) de „interes naţional". Sunt prea multe exemple pentru a le mai repeta. Başca, lăcomia, cheltuielile diverse. Ei, parlamentarii, cred că populaţia nu a aflat, pe diferite surse, că, într-una din lunile anului curent (luată aleatoriu!) Camera Deputaţilor a plătit 582.340 de lei pentru deplasările în circumscripţii (de fapt, acasă la domiciliu!); că, potrivit datelor oficiale, cazarea deputaţilor a costat 1.236.800 de lei, transportul - 579.920 de lei, iar telefonia mobilă - 17.833 de lei? Plus, lunar, banii pentru deplasările externe. Bine, veţi spune, democraţia cu cheltuială se ţine! Doar nu ne spunea, mai zilele trecute, chiar preşedintele României, Klaus Iohannis - în încercarea de a-şi „justifica" salariul (super)mărit - că „remuneraţia trebuie să corespundă statutului demnitarului"?

Numai că, dacă e vorba de acest „statut", profesorii, medicii şi alte categorii sociale (şi bugetare) nu ar trebui plătiţi şi ei corespunzător statutului?! Asta, nu ne-a mai spus-o preşedintele! O fi fost, între timp, plecat la Bruxelles?

Din păcate, cu privire la Parlament, nici votul uninominal - prin care actualii parlamentari au fost, în parte, aleşi - n-a schimbat datele problemei. Şi acum, ca şi în trecut, parlamentarii (cu unele excepţii!) se ghidează după principiul „o mână spală pe alta", iar în spatele voturilor se ascunde spiritul gregar al unei găşti în care compromisurile şi interesele de gaşcă primează.

Pe de altă parte, deşi presa a semnalat, adeseori, cazuri de corupţie în care au fost implicaţi parlamentari, ridicarea imunităţii vreunui lider politic (parlamentar) a devenit, în multe cazuri, o luptă cu morile de vânt. Astfel stând lucrurile, mai poate avea alegătorul încredere într-un asemenea politician?

Sigur, nu generalizăm. Există şi parlamentari valoroşi şi conştiincioşi. Dar, per ansamblu, imunitatea parlamentară a fost (şi este) o… piatră de moară de gâtul politicienilor. Şi mai e o problemă. Mai ales că suntem, din nou, chemaţi la vot: numărul parlamentarilor. Acesta în loc să scadă, a crescut fără precedent. La dimensiunea şi populaţia României sunt prea mulţi cei care, fără a face aproape nimic, toacă banii ţării şi mai mult încurcă, uneori, lucrurile decât să le simplifice în Parlament. Deocamdată, încă, nimeni nu ştie ce configuraţie va avea noul Parlament! Dar, toate la timpul potrivit… Fapt este că, doar când Parlamentul va fi „curat", vom fi şi noi, votanţii, respectaţi! Dacă se va întâmpla aceasta la finele lui 2016, vom trăi şi vom vedea!

În realitate, până nu vom face ceea ce spunem (şi promitem la un moment dat), e greu de crezut că se va schimba ceva (în bine) în România. Să menţionăm, de asemenea, că, în primăvara lui 2014 şi comisia de la Veneţia a emis un punct de vedere referitor la proiectul de modificare a Constituţiei şi a precizat că este „o decizie înţeleaptă" ca numărul deputaţilor să fie limitat la 300, dar o prevedere identică trebuie să existe şi la Senat. Comisia a reafirmat, totodată: „Ne exprimăm mirarea că, deşi atribuţiile celor două Camere sunt aproape identice, numărul senatorilor nu este stabilit de Constituţie." Or, aicea-i problema! Căci, dacă se reduce numărul parlamentarilor, scad şi… „posibilităţile" de a le oferi un „ciolan de ros" membrilor găştilor, lipitorilor de afişe, politrucilor! Ce mai contează, câtă vreme România reală este o… vacă bună de muls!

În sfârşit, dacă vrem să fim realişti, în unele cazuri (şi până la un moment dat), nici Justiţia nu a fost mai… brează, când e vorba de respectul faţă de cetăţean, de cel care votează. Ţinut strâns la pieptul politic al mai-marilor zilei, actul de justiţie a învăţat să se muleze perfect pe „indicaţiile preţioase" ale celor care nu concep ca un procuror-şef numit politic să răspundă „prezent" ori de câte ori situaţia o impune. Şi, iată, cum, dintr-un foc, două instituţii fundamentale ale statului de drept - Parlamentul şi Justiţia - şi-au terfelit, singure, imaginea în faţa cetăţenilor.

Ultimele evenimente - petrecute atât în Parlament, cât şi în Justiţie (acţiunile DNA, mai ales) - ne arată, însă, că poate fi şi altfel! De aceea, revenim (şi încheiem) cu întrebarea din titlu:

…Dacă, după alegeri, aţi ajuns, totuşi, parlamentari, domnilor candidaţi, când veţi sluji, în primul rând (şi) interesul naţional?

Lasă un comentariu