EVENIMENTELE INTERNAŢIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANŞAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ŞI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAŢIE (XVI)

În zilele de 16-18 octombrie a fost continuată ofensiva română, dar epuizarea a făcut imposibilă trecerea la urmărirea inamicului aruncat în munţi şi dincolo de frontieră. În urma acestei victorii a rezultat un număr de 2.000 de prizonieri, 25 de tunuri inamice, armata noastră pierzând 17 tunuri în retragerea din zilele de 9-12 octombrie, dar recâştigate în acţiunea contraofensivă; 55 de mitraliere; bucătării de campanie, corturi, şei şi 6.000 de arme. Numărul morţilor s-a ridicat la peste 3.000. A fost spulberată toată divizia 11 Bavareză numită şi „divizia zburătoare", deoarece era deplasată în zonele unde pericolul era crescut sau se dorea o izbândă sigură, cu excepţia corpului ei alpin de pe frontul nostru. La 14 octombrie, detaşamentul venit de la Cerna şi-a început atacul înspre aripa dreaptă a inamicului, celelalte forţe luptând pe poziţiile lor de la nord de Tg.-Jiu şi până la Bumbeşti. Prin golul creat în timpul luptei s-a strecurat un batalion inamic care înainta înspre vestul oraşului Tg.-Jiu. Forţelor noastre armate angrenate în alte lupte le-a luat locul o companiae formată din circa 150 de miliţieni cărora li s-au alăturat 4 copii cercetaşi, câţiva cetăţeni care au stopat pătrunderea peste pod în oraş. Tentativele de penetrare ale inamicului de-a lungul râului Cerna au fost respinse de bravul general Dragalina, care i-a produs pierderi imense. La Dunăre, atât în Oltenia, cât şi în Muntenia, inamicul a bombardat deseori oraşele noastre, dar şi-a primit riposta, astfel încât Vidinul, Nicopole, Rusciucul etc. au fost incendiate de bombardamentul nostru. Flota austro-ungară - 9 monitoare cuirasate şi multe alte vase de pe Dunăre - a stat ascunsă după ostrovul Persina, neîndrăznind să se arate. Cu toată îndârjirea trupelor noastre şi a celor ruseşti, în Dobrogea, mareşalul Mackensen a reuşit să ocupe linia Cernavodă-Constanţa; trupele ruso-române sunt obligate să se retragă la nord de calea ferată; podul de peste Dunăre a fost avariat de trupele de marină şi de geniu române.

Începutul lunii noiembrie ne găseşte rezistând pe toată frontiera muntoasă, timp în care inamicul îşi împrospătează forţele şi pregătind noi lovituri; în nordul Moldovei încep să sosească ruşii care înlocuiesc de-a lungul frontierei muntoase de nord trupele armatei noastre de nord care au devenit astfel disponibile şi au fost trimise - aprox. o divizie - la Olt spre Suici, iar câteva batalioane au fost direcţionate la Jiu pentru a întări regimentele slăbite ale Diviziei 11.

c) Retragerea (5 noiembrie - 20 decembrie)

Deşi a suferit pierderi mari în personal şi materiale, inamicul a profitat de liniştea ce domnea pe fronturile francez, rusesc, italian şi macedonean pentru a transfera de acolo forţele necesare care să-i asigure succesul pe fronturile româneşti. Generalului Falkenhayn i se trimit încă 7 divizii germane, din care două de cavalerie; la sud, înspre Plevna, se grupează forţe germano-bulgaro-turce, sub ordinele directe ale mareşalului Mackensen, în timp ce operaţiunile din Dobrogea au fost suspendate temporar. Încercarea cea mare, ei o pregăteau a se desfăşura tot pe la Jiu.

Începând cu 20 octombrie, după dezastrul suferit de puternica lor armată compusă din diviziile 41 şi 109 germane, divizia 11 Bavareză refăcută după ce a fost aproape distrusă, brigada 144 de munte austriacă şi diviziile 6 şi 7 de cavalerie germane, formând un corp de cavalerie, au fost masate între Petroşani şi frontieră. Această armată era înzestrată cu automobile blindate, tunuri grele de calibru până la 210, o puternică şi numeroasă artilerie de câmp şi de munte, un număr imens de mitraliere şi în general tot ce era necesar, în cantităţi enorme. Aceste forţe însumau 60-65.000 de luptători, peste 250 guri de foc, şi reprezentau armata Kuehne din grupul de armate a lui Falkenhayn. În Cartierul lor stabilit la Petroşani, a venit însuşi Falkenhayn pentru a influenţa mersul începutului operaţiunilor. Începând cu finele lunii octombrie, grosul acestor forţe a fost îndreptat către răsărit de Jiu şi nu spre apus ca în prima ofensivă. În faţa acestor forţe colosale stau trupele române, aceleaşi care luptaseră la 15 august, 1 septembrie, 12 octombrie, adică aceleaşi cu care s-a început campania însă mult împuţinate şi „complet obosite" dar cu un moral ridicat datorită victoriilor din zilele precedente. Efectivul trupelor române era de circa 20.000 de luptători, aveau aproape 100 de tunuri şi 50 de mitraliere; calibrul tunurilor era de 63 mm, de 75 şi de 105. În primele 3 zile ale lunii noiembrie au mai sosit ajutoare care constau în 6.000 de oameni cu 24 de tunuri - o parte din divizia 17 - care însă au sosit pe rând; o parte din restul diviziei a ajuns mult timp după bătălie din cauza unor ciocniri de trenuri şi deraieri, între Piteşti - Slatina. Aşadar, aproximativ 26.000 de luptători obosiţi şi cu multe lipsuri în ceea ce privea înzestrarea, trebuiau să ţină piept unui număr de 65.000 de luptători duşmani, care pe deasupra aveau o înzestrare tehnică şi militară mult superioară.

(va urma)

Lasă un comentariu