„Zilele comunei Corunca 2016" - într-un climat de armonie interetnică

Distribuie pe:

Sâmbătă, 10 septembrie, după o pauză de câţiva ani, într-o minunată zi de toamnă şi o atmosferă de sărbătoare, a avut loc în frumoasa comună mureşeană Corunca - „Zilele Comunei Corunca". Chiar dacă, contrar titlului, evenimentul a durat doar o zi, a fost pe placul întregii comunităţi. Concluzia generală este că a fost o reuşită. Pentru prima dată de la înfiinţarea în anul 2004 a comunei Corunca această sărbătoare a fost astfel concepută încât să satisfacă doleanţele tuturor locuitorilor, indiferent de naţionalitate. Dacă în anii precedenţi disputele legate de organizarea zilelor satului se soluţionau în sălile de judecată, spre dezamăgirea locuitorilor, schimbarea conducerii comunei a adus şi o nouă mentalitate. E vorba de o deschidere faţă de cetăţeni şi o atitudine tolerantă faţă de toţi locuitorii. Chiar dacă evenimentul nu a avut amploarea pe care o merită o comună bogată ca şi Corunca, a reuşit să-i aducă laolaltă într-o atmosferă cordială şi de prietenie pe toţi locuitorii comunei şi pe prietenii acestora veniţi din cele mai îndepărtate locuri. Consiliul Local a atribuit organizarea evenimentului unei societăţi de impresariat, în urma unui concurs de oferte. Dacă în anii trecuţi evenimentele se desfăşurau exclusiv în limba maghiară, începând cu acest an totul s-a desfăşurat bilingv, spre satisfacţia locuitorilor care au reacţionat pozitiv. Programul a cuprins o gamă variată de spectacole şi evenimente cultural-sportive şi de gastronomie. În cursul zilei au avut loc un campionat de fotbal, un concurs de gătit sarmale şi gulaş, o expoziţie de maşini noi şi de epocă, programe pentru copii, iar după-masa a abundat de concerte susţinute de solişti şi trupe de prestigiu ca: Tamas Gabor, Compact şi Baricz Gergo. Sărbătoarea s-a încheiat târziu în noapte cu un superb foc de artificii. Consider că acest eveniment a pus piatra de temelie pentru instaurarea unui climat de armonie etnică în comuna Corunca. Meritul pentru acest climat pozitiv îl datorăm în cea mai mare măsură noului primar al comunei Corunca, dl Takács Szabólcs István, şi d-lui viceprimar László Sándor, care au decis să renunţe la mentalitatea xenofobă şi segregaţionistă promovată de predecesorii care s-au perindat la conducerea Primăriei Corunca. Un merit aparte îl are şi domnul Nagy Botond, organizatorul evenimentului, care a depus un efort susţinut pentru a satisface toate exigenţele participanţilor la sărbătoare. În numele meu, al colegilor consilieri Popa Răzvan Corneliu şi Oltean Elvira, dar şi al întregii comunităţii româneşti din Corunca, mulţumim pe această cale organizatorilor şi Primăriei Corunca pentru acest reuşit eveniment!

Iată şi punctul de vedere al noului primar al comunei, Takács Szabólcs István: „Reuşita acestui eveniment dovedeşte faptul că Primăria Corunca, împreună cu Consiliul Local, prin efort şi muncă comună, este capabilă de mult mai mult în folosul comunităţii. Sperăm că aplauzele au reprezentat mulţumirea şi bucuria cetăţenilor pentru varietatea de activităţi şi programe de calitate oferite. Scopul nostru trebuie să fie să oferim locuitorilor, indiferent de vârstă, cât mai mult putem, şi Corunca să devină nu doar un spaţiu de locuit, ci şi de trăit bine."

Iată şi opinia consilierului local Răzvan Popa:

„Este pentru prima dată când am simţit cu adevărat că fac parte pe deplin din această comunitate. Sentimentul că aparţii unui loc îţi oferă un confort sporit.

Cred că această sărbătoare reprezintă un moment de cotitură în activitatea Consiliului Local şi va reuşi să sudeze această echipă care, prin mentalitatea occidentală, a ales să lase deoparte disensiunile vechi şi să construiască pentru viitor.

Felicitări întregii echipe, felicitări consilierilor şi familiilor lor şi, mai ales, felicitări organizatorilor!"

Lasă un comentariu