c) Retragerea (5 noiembrie - 20 decembrie)
Inamicul şi-a început atacurile la 28 octombrie când au atacat dealul Moldovişul, la est de Jiu, forţând trupele noastre să se retragă spre vârful «Urma Boului». În acest timp, artileria lor din dreapta şi stânga Jiului bătea neîncetat poziţiile trupelor noastre, mai cu seamă ieşirea defileului de la Bumbeşti. În 29 şi 30 octombrie coloane numeroase ale inamicului coborau munţii pe toate căile de acces din dreapta şi stânga Jiului, dar mai ales la răsărit de Jiu sub protecţia unui puternic foc de artilerie, atacând poziţiile noastre de la poalele munţilor. O coloană de câteva batalioane întoarce dreapta întregului nostru front coborând dinspre «Urma Boului» şi împingând neîncetat puţinii noştri ostaşi din această parte. În ziua de 30 octombrie, la centru, asupra satului Sâmbotin, duşmanul a dat şapte atacuri şi „toate au fost înecate în sângele lui". La Arsuri, forţele române au atacat spatele şi stânga inamicului pe care au reuşit să-l respingă cu preţul multor pierderi pentru ei. De acum orice încercare a românilor de a mai lupta era anulată deoarece se apropiau numeroase coloane duşmane.
În zilele de 31 ortombrie şi 1 noiembrie, trupele române, deşi au luptat cu disperare la nord de Tg.-Jiu, au fost silite de efectivele copleşitoare ale inamicului, ca în seara de 1 noiembrie, să se retragă la sud de Tg.-Jiu, ocupând frontul Copăcioasa-Dăneşti-Cărăbeşti, cu detaşamente la Novaci la dreapta şi Şomăneşti la stânga. Sosirea primelor unităţi din divizia 17 debarcate în preajma câmpului de bătaie le-au mai ridicat alor noştri puţin moralul, dar acestea, ca prezenţă, erau aproape nesemnificative în raport cu efectivele de care dispunea inamicul. Pe această poziţie, trupele noastre, cu toată deznădejdea lor, au luptat mai departe şi în zilele de 2-4 noiembrie, cu speranţa sosirii unui ajutor în urma căruia soarta să ne devină nouă favorabilă. Un detaşament dislocat din puţinele trupe de la Cerna a fost îndreptat, începând din seara zilei de 2 noiembrie, prin Baia de Aramă spre flancul drept al inamicului, iar un altul prin Băbeni-Novaci spre aripa lui stângă, dar toate acestea au fost în zadar în faţa inamicului. Lupta inegală din 4 noiembrie a făcut ca efectivele trupelor române să fie înjumătăţite şi să se retragă spre noi poziţii. Corpul de cavalerie german Schmetow, format din diviziile 6 şi 7, alături de automobilele blindate, sunt lăsate să se îndrepte liber spre interiorul Olteniei şi în drumul lor să pârjolească totul.
Din acest moment, retragerea generală a trupelor române se impunea. Măsurile ce urmau a fi luate în această situaţie erau: 1) trupele de la Jiu să se retragă luptând şi să se oprească pe poziţia întărită dinainte la nord de Filiaşi; 2) retragerea imediată a trupelor de la Cerna, şi în marş continuu, zi-noapte, să treacă pe la sudul căii ferate Severin-Filiaşi, pentru ca în 6 noiembrie să ajungă la Filiaşi, în stânga trupelor de la Jiu;
3) detaşamentul de Dunăre să înceapă retragerea cu dreapta, dinspre Hinova şi, grupându-se treptat pe măsura retragerii grupului Cerna, să se îndrepte spre Caracal de unde mai apoi să treacă la apărarea Oltului la Stoeneşti.
Aceste măsuri, însă, nu au mai fost puse în aplicare, deoarece „interese superioare" cereau ca atât grupul de la Cerna cât şi detaşamentul de Dunăre să fie sacrificate, să rămână pe poziţiile ocupate pentru a rezista până la ultimul om. Ele şi-au îndeplinit complet însărcinarea, dar în această situaţie s-au trezit cu linia lor de retragere tăiată şi după lupte cu adevărat eroice, executate în spatele trupelor inamice, şi au fost nevoite ca la 23 noiembrie să se predea la Izbiceni pe Olt; era şi ziua căderii Bucureştiului.
Poziţia de la nord de Filiaşi nu a putut fi păstrată, mai ales că inamicul, ieşind din zona muntoasă, a dat drumul celor două divizii de cavalerie şi automobile blindate care au inundat tot şesul dintre Tg.-Jiu şi Turnu-Severin - Filiaşi, iar armata noastră nu dispunea în Oltenia nici de cavalerie şi nici de automobile blindate care să le permită opunerea vreunei rezistenţe.
(va urma)
