EVENIMENTELE INTERNAȚIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANȘAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ȘI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAȚIE (XVIII)

Distribuie pe:

c) Retragerea (5 noiembrie -20 decembrie)

Trupele noastre istovite s-au retras spre Craiova, pe care au ocolit-o pe la nord și s-au îndreptat spre Slatina, adică în direcția generală a ajutoarelor ce fuseseră anunțate a sosi dinspre Pitești, fără a lăsa în mâna inamicului prizonieri și materiale. În intervalul dintre Craiova și Slatina, ele s-au oprit pe toate pozițiile întâlnite, opunând rezistență inamicului cu scopul de a-l întârzia și câștiga timp. În acest timp, dinspre Caracal a sosit o divizie de cavalerie a cărei prezență le-a mai dat puțin curaj, dar cele 12 zile de luptă continuă, zi și noapte, i-au epuizat. Ei s-au oprit pe malul stâng al Oltului, nord și sud de Slatina, opunând o nouă rezistență.

Corpul de Olt, care lupta pe dreapta și pe stânga Oltului, a fost obligat să-și retragă pe malul stâng toate trupele, astfel încât, de la Călimănești până la sud de Slatina, Oltul să fie mai bine păzit; inamicul a încercat să străpungă în mai multe locuri această zonă, mai ales prin dreptul Drăgășanilor și lângă Slatina, însă a fost respins.

Partea de jos a Oltului era slab păzită din lipsă de forțe. Podul de la Stoenești, din dreptul Caracalului, a fost aruncat în aer de trupele proprii, dar prăbușirea lui a fost parțială, astfel încât a putut fi utilizat de cavaleria inamică, încă de a doua zi. O brigadă de cavalerie trimisă pe malul stâng a reușit doar să întârzie înaintarea forțelor inamice. Acum se putea vedea ce ajutor mare ar fi putut da detașamentul de Dunăre apărând Oltul la Stoenești și trupele de la Cerna. Dacă inamicul, cu toată superioritatea sa, a putut trece forțat Oltul doar prin întoarcerea flancului stâng, făcută cu corpul de cavalerie pe la Stoenești, se poate estima că i-ar mai fi trebuit multe zile - estimativ 7-8 - până să poată traversa Oltul și să treacă în Muntenia dacă pe stânga Oltului și în locurile mai periculoase s-ar fi aflat detașamentele Cerna și Dunăre, care însă au fost lăsate să cadă și să piară în fața dușmanului, fără niciun rezultat practic și fără niciun scop bine definit.

În momentul ajungerii trupelor noastre pe Olt, la 9 noiembrie, situația generală pe tot frontul nostru era următoarea: Armata I Română ocupa malul stâng al Oltului întinzându-se cu flancul stâng până în apropiere de confluența Oltețului cu Oltul, și apoi, urcând Oltul, până în dreptul orașului Râmnicu-Vâlcea, de aici spre NE de Curtea de Argeș, unde făcea joncțiunea cu Armata II Română. Armata I era alcătuită din 6 divizii, cu un efectiv total de cel mult 55.000 de luptători. În fața Armatei I Română se aflau: a) armata lui Kuehne, compusă din corpul de cavalerie Schmettow, cu două divizii, apoi diviziile 11 bavareză, 109 și 41 germane, brigada 141 munte austriacă; b) armata Krafft von Delmensingen, compusă din: brigada 10 munte, divizia 216 germană, corpul alpin, brigada 2 de munte austriacă. Totalul acestor forțe era de peste 120.000 de luptători, cu o înzestrare și pregătire net superioare, la care se adăuga și un moral ridicat.

Armata II Română se întindea pe munți, aproape pe frontieră, de la NE de Curtea de Argeș până aproape de izvoarele Putnei. Forța acestei armate însemna 6 divizii și o divizie de cavalerie cu un efectiv de aproape 75.000 de oameni. În fața acestei armate se aflau: a) armata generalului Morgen compusă din brigada 8 de munte austriacă, divizia 12 bavareză, divizia 76 germană și un regiment landsturn (oricare dintre rezervele finale ale for-țelor armate în Prusia și ulterior Germania, în Austria, sau în Elveția, în general, formate din persoane în vârstă, uneori constituit ca o parte regulată a forțelor armate ale țării); b) grupul din stânga al lui Falkenhayn compus din: divizia 51 honvezi, divizia 187 germană, divizia 87 erzatz - germană, regimentul 22 bavarez. Totalul acestor forțe era de aproape 100.000 de luptători.

(va urma)

Lasă un comentariu