Sfântul Antim Ivireanul - înțeleptul ierarh predicator

Anul acesta (2016), se împlinesc 300 de ani de la moartea mucenicească a Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul, personalitate reprezentativă a spațiului ecleziastic românesc și mai ales un ierarh al Bisericii, care a fost bun orator, desăvârșit predicator. Mitropolitul Antim Ivireanul, prin moartea sa mucenicească, a îmbrăcat cununa sfințeniei, fiind unul din casnicii lui Dumnezeu. Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul al Țării Românești a înscris unul din cele mai mari nume în istoria Bisericii și a neamului nostru. Cu drept cuvânt este vrednic de toată cinstea și lauda acest prea ales ierarh, care a înfrumusețat chipul neamului românesc ca prea puțini, iar în felul său, ca nimeni altul. Este de aceea o caldă datorie de pietate și de recunoștință să-l aducem în amintirea neamului și a Bisericii Ortodoxe, să coborâm figura lui din lumea celor drepți, între noi cei de azi, să-l privim în perspectiva timpului trecut, să-l prețuim spre învățătura și cu folosul, cu care se apropie și se privesc oamenii de seamă, a căror viață și lucrare s-a contopit pentru totdeauna cu destinele neamului și ale Bisericii Ortodoxe Române.

Antim a fost mai ales un talentat predicator, poate cel mai talentat dintre ierarhii noștri. Și doar nu arta cuvântului este de prețuit în vorbirea lui, ci sufletul celui care vorbește. Niciuna din laturile manifestării lui Antim n-a descoperit mai bine frumusețea lui sufletească, decât Didahiile lui: credință puternică, evlavie adâncă, înțelepciune, grijă de păstor și de părinte sufletesc, smerenie, bunătate, demnitate, gând înalt și inimă caldă, conștiința datoriilor de ierarh stimulată de vederea păcatelor din jurul lui, dornic să se mântuiască neamul românesc și el însuși.

Predica lui Antim Ivireanul a marcat începutul unei etape noi și un mare pas înainte în oratoria religioasă românească a timpului. Studiind Didahiile lui Antim, scoatem în evidență învățături de multe feluri, atât în ce privește materia și arta lui predicatorială, cât și trăsăturile care trebuie să caracterizeze pe adevăratul predicator creștin. Didahiile nu sunt numai un monument de limbă și de literatură, ele sunt în același timp o frecsă a lumii politice și sociale de atunci și, ceea ce este mai important pentru noi, un tratat de teologie exegetică și practică, îmbinat masiv mai ales cu elemente de teologie morală. Putem spune că cercetătorul oricărui domeniu, care ar vrea să-și îndrepte privirile către acel început al secolului al XVIII-lea, nu se va putea lipsi de lectura Didahiilor lui Antim, fiindcă alcătuitorul lor a fost într-adevăr omul epocii pe care a trăit-o.

În cursul Didahiilor se întâlnesc aspecte teologice care vădesc pe gânditorul ortodox profund, căruia nu-i scapă cele mai de seamă și în același timp cele mai fine interpretări ale esenței adevărurilor revelate. Încă din cuvântarea pe care „o a zis" când s-a făcut mitropolit, Antim enunță două elemente pe care le socotește că „întemeiază și întăresc biserica: credința la Dumnezeu și buna ascultare la biserică". Putem spune că Antim Ivireanul a contribuit la progresul limbii române literare, întărind elementele sale neaoșe populare și înmulțindu-le. Datorită artei oratorice cu totul elevată și datorită calităților artistice ale predicilor sale, tratatele de specialitate afirmă că Antim se situează printre cei mai de seamă propagatori ai limbii române literare.

Trebuie să vorbim și despre profilul slujitorului vrednic al cuvântului lui Dumnezeu, întruchipat în persoana sfântului mitropolit Antim Ivireanul. Trebuie observat că în toate ale sale a dus o viață neprihănită, în deplină concordanță cu învățătura creștină pe care și-o însușise și pe care o transmitea mai departe păstoriților săi, nu numai prin puterea elocvenței, ci și prin aceea a exemplului său personal. Vorba și fapta lui au stat în legătura cea mai strânsă. Aceasta pentru că o altă mare însușire a sfântului mitropolit Antim a fost convingerea sa religioasă nestrămutată, acceptarea conștientă a adevărurilor de credință, experierea și adâncirea lor cu ajutorul Sfinților Părinți și al Tradiției bisericești. Antim Ivireanul și-a dat bine seama că, pentru a învăța pe alții, predicatorul trebuie să fie mai întâi el însuși învățat, să-și însușească o cultură vastă și temeinică. Pe langă cultura sa teologică, pe care-și fundamenta, în primul rând, cuvântările, Antim apela adesea în predicile sale la elemente din cultura profană, ca mijloc de a face cuvântul său mai lămurit, mai accesibil, mai pătunzător. El a dovedit serioase cunoștințe de istorie, filozofie, logică, pedagogie, psihologie, științele naturii etc.

Cât despre elocvența sau puterea lui de persuasiune, Antim a fost capabil să comunice altora, în modul cel mai strălucit, gândurile de care însuși era pătruns. Capacitatea aceasta și-a etalat-o cunoscând bine mijloacele vorbirii frumoase, urmând în special exemplul marilor predicatori din epoca de aur a literaturii patristice, alegându-și cu grijă izvoarele, ca și cuvintele, pe care le-a cumpănit și le-a potrivit pentru a stabili prin ele o cât mai trainică punte de legătură cu sufletele ascultătorilor săi, punte prin intermediul căreia să poată apoi transmite acestora adevărurile de credință mântuitoare.

Zelul predicatorial a susținut fără contenire și a împodobit până la urmă toate aceste calități de mare predicator ale sfântului mitropolit Antim. Acest zel se hrănea, la rândul lui, din iubirea nețărmurită a mitropolitului pentru Dumnezeu și pentru oameni. Dăruindu-se lui Dumnezeu prin slujirea semenilor, Antim Ivireanul nu s-a mai temut de vrăjmași și nici nu s-a abătut cu ceva din drumul său drept. Dacă didahiile lui au fost și continuă să fie și astăzi atât de admirate, slujitorii altarelor noastre le pot folosi, pentru activitatea lor pastorală, cercetându-le, mai ales străduindu-se să afle și să urmeze căile și mijloacele prin care autorul lor a reușit cândva să le elaboreze.

În concluzie, putem spune că Antim Ivireanul se impune în peisajul culturii române atât laice cât și ecleziastice, drept o mare personalitate a vieții bisericești, în primul rând, dar și un făuritor de cultură și spiritualitate românească. El este unul dintre cei mai iluștrii predicatori din întreaga viață spirituală a poporului român.

Lasă un comentariu