Înainte de a vorbi despre revizionismul sau neorevizionismul ungar (care, între noi fie vorba, este tot cel vechi!), ar trebui să știm ceva, mai întâi, despre ,,rădăcinile" din care s-a născut, fiindcă el nu a apărut deloc întâmplător la această nație și se manifestă atât de virulent la toate generațiile de unguri. Cred că aceste ,,rădăcini" se datorează structurii psihice a ungurilor, specifice unei națiuni venite de aiurea în Europa, țintind să domine, cu orice preț, teritorii și popoare pe care le-au supus prin forța armelor.
,,O națiune mică, dar fantastică în aspirațiuni, cuprinsă de o febrilă epidemie spirituală", cum a caracterizat-o Eminescu.
Nu întâmplător deci, chiar de la apariția lor în Europa, ungurii s-au dovedit a fi un permanent factor destabilizator, dominați mereu de convingerea falsă că ei trebuie să stăpânească alte popoare. Această convingere a emant de la o altă fantasmagorie pe care doar ,,o națiune mică, cuprinsă de o febrilă epidemie spirituală" și-o putea închipui, anume că protopărinții omenirii, ,,Adam și Eva, au fost unguri, iar Dumnezeu vorbea cu ei în limba maghiară, când erau în rai"! Cel ce a afirmat o astfel de absurditate nu a fost un novice, ci chiar un istoric ungur! Cu alte cuvinte, ungurii se consideră un fel de ,,popor ales", născut în Grădina Edenului! Iar misiunea lor ,,sfântă" aici, pe pământ, este aceea de a fi stăpâni peste alții. Iar acești ,,alții" trebuie să devină musai unguri, ori să dispară.
Dintr-o asemenea ideologie primitivă nu se puteau naște decât monstruozități primitive, precum, de exemplu, cele cuprinse în capitolul ,,Mărturisirea leventului", din ,,Nincs Kegyelem"(Nu există iertare) a lu Ducso Csaba: ,,...voi suprima pe fiecare valah și atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naționalitate, cea maghiară, națiunea sângelui meu!". Aplicarea în practică a unor astfel de ,,mărturisiri" a făcut ca ,,mândrul pământ al Transilvaniei să se transforme într-o amarnică Golgotă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt închiși cu sutele, cu miile, sunt bătuți, sunt torturați în mod cumplit. Asasinatele și execuțiile se țin lanț, și toate acestea doar pentru că unica vină a nenoricitelor victime este aceea de a se fi născut români (…). Până aici se aude hohotul disperării a multor sute de mii de oameni, ajunși sub stăpânire străină pe pământul Golgotei din Transilvania, unde vântul suflă leșurile celor spânzurați, unde cadavrele martirilor asasinați cu o sălbatică cruzime vestesc că instictul bestial s-a eliberat și barbarismul - răzbunarea joacă dansul sălbatec al morții"(Ferenczy Gyorgy, jurnalist).
Revenind la convingerea lor falsă de a stăpâni, ungurii nu au făcut altceva decât să promoveze permanent o politică externă bazată pe expansiuni teritoriale, pe cotropirea și asimilarea tuturor popoarelor cu care au venit în contact. Apoi au făcut totul pentru a menține, cu orice preț, privilegiile impuse cu forța. Acestei politici i-au căzut victime popoare precum: sârbii, croații, sloveni, cehii, slovacii, polonezii și teritoriile acestora. Între ele și Transilvania românească. Aceasta, chiar cucerită fiind prin forța armelor, nu a fost niciodată transformată într-o țară ungurească. Regii unguri au trebuit să accepte o organizre politico-adminstrativă separată de cea a Ungariei, ,,menținându-se vechile jupănii geto-dacice, pe care ungurii le-au rebotezat în limba lor" (Ion Nestor)
Situația românilor transilvăneni s-a înrăutățit brusc începând din 1438, odată cu constituirea acelei monstruoase coaliții ,,Unio Trium Naționum", dintre nobilii unguri, sași și secui, devenită o adevărată instituție discriminatorie, de persecutare socială și politică a românilor din Transilvania, deveniți ,,tolerați" pe propriul lor pământ strămoșesc. Astfel, persecuțiile îndreptate împotriva românilor au devenit o tristă realitate tocmai prin acele ,,drăcești născociri", cu scopul de a-i desființa.
Loviți crunt atât în ființa lor națională, cât și în credința străbună, românii trasilvăneni au rezistat tuturor nedreptăților la care au fost supuși, pentru că nicio frontieră artificială, marcată prin silnice borne de hotar, nicio supraveghere menținută prin săbiile dușmane nu au reușit să-i rupă de firul moral ce-i lega de frații lor de peste munți, nu au putut să-i depărteze de credința că sunt parte a unui singur popor, unit de veacuri printr-un singur cuget și o singură simțire.
Primul Război Mondial, izbucnit ca urmare a unei profunde crize care a marcat Europa începutului de secol 20, a condus, în final, la dispariția de pe harta politică europeană a monarhiei austro-ungare. O construcție statală multietnică, artificială, a cărei dispariție a costituit un factor generator de progres social, prin apariția, pe mormântul acestui colos cu picioare de lut, a noilor state naționale, așezate pe temelii solide. Prin voința unanimă a românilor transilvăneni, exprimată la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu patria-mamă, România.
A fost un proces legic la care poporul român, în totalitatea sa, a avut o contribuție esențială. Intrarea României în război alături de Antanta a fost impusă de o nedreptate strigătoare la cer: asuprirea socială și națională de către un mic număr de feudali unguri a peste trei milioane de români ardeleni. ,,Noi, poporul românesc - scria Octavian Goga - suntem chemați să aruncăm cel dintâi bulgăre de pământ pe acest sicriu vinovat (al Austro-Ungariei,n.n.) Fiindcă avem un război mai mare al suferințelor și ne înfățișăm la această îngropare cu cea mai mare ură și cea mai mare durere în suflet… Poporul român din Transilvania a slujit cu aur, a slujit cu sânge o ingratitudine milenară".
Dezintegrarea monarhiei austro-ungare a condus desigur și la sfârșitul dominației Ungariei asupra popoarelor supuse, fără voia lor, între granițele regatului maghiar, denumit ,,stat național"! Fiindcă și Ungaria, la rândul ei, ,,nu a fost decât un conglomerat artifial de neamuri diferite și, în unele cazuri, ostile". Procesul de descompunere al Ungariei, ca și cel al Imperiului Habsburgic, a început înainte de debutul lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris, prin voința popoarelor. Acest proces nu a putut fi acceptat cu niciun preț de grofii și baronii unguri. Ei s-au opus cu toate puterile și prin toate mijloacele pierderii privilegiilor, motiv pentru care au pus la cale cele mai oribile crime și progromuri asupra românilor, sârbilor, croaților, slovenilor, slovacilor și polonezilor.
De aceea, imediat după semnarea Tratatului de pace cu Ungaria, la Trianon, în 4 iunie 1920, s-a pus în mișcare agrenajul uriaș al reacțiunii ungurești, prin ,,martirajul revanșard", pentru anularea ,,nedreptății istorice" făcută Ungariei. Întreaga aristocrație ungară și-a exprimat voința de a lupta ,,până la ultima suflare" pentru ca prevederile trataului să nu devină niciodată o realiate. Deviza lansată de Parlamentul din Budapesta: ,,Nem, nem, soha"! (nu, nu, niciodată) a devenit deviza simbolică a revizionismului unguresc, un fel de catehism revizionist. Era astfel spulberată dorința exprimată la Conferința de Pace de la Paris, anume că ,,Ungaria viitoare va fi în Europa un element de stabilitate și pace".
Nici nu putea fi vorba de stabilitate și pace din moment ce revizioniștii unguri au început o aprigă campanie pentru reînvierea Ungariei milenare: ,,Pretindem hotarele noastre milenare, pretindem munții ce au încojurat patria ungară! Vom muri dacă va trebui, dar nu vom avea liniște până când nu vom recâștiga țara"! Aristocrația ungară, generațiile de politiceni ce s-au perindat pe la Budapesta, din 1920 și până astăzi, au reușit, cu dibăcie, să infiltreze în sufletul poporului ungar ideea că Ungaria nu poate exista fără redobândirea vechilor hotare, instigând astfel la ură împotriva popoarelor vecine, care le-au furat țara. Aceasta nu a încetat nicio clipă din 1920 și până în prezent.
Însă acum, când s-au organizat manifestări prilejuite de împlinirea unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, care a fost războiul nostru pentru întregirea neamului, revizionismul unguresc s-a lansat într-o amplă campanie pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, în care sunt antrenate toate societățile așa-zise ,,culturale", partidele politice mai mult sau mai puțin extremiste, din Ungaria dar și din România, organizațiile extremiste, de esență paramilitară, unele ,,interzise" la Budapesta, dar cu largă libertate de acțiune în România, ,,pentru ca ceasul reînvierii Ungariei să ne afle înmulțiți și întăriți"!
Aplicând cu tenacitate și perseverență politica pașilor mărunți, folosindu-se cu iscusință de toate drepturile și privilegiile acordate de toate guvernele ce s-au perindat la conducerea României după decembrie 1989; plasându-și oamenii în cele mai înalte funcții politice, economice și administrative, extremismul și revizionismul unguresc din România s-a transformat într-o adevărată ,,coloană a cincea", care lucrează, încet și cu grijă, dar și cu destul spor la dezmembrarea teritorială a țării. Ei sunt convinși că ,,frații noștri din Ungaria și amicii noștri din străinătate subminează statul român - aceia pe dinafară, iar noi pe dinăuntru". Fiindcă ,,o înțelegere pașnică cu tâlharii - adică cu românii! - este exclusă. Trebuie să vindecăm rana Trianonului prin unirea celor 15 milioane de unguri și să eliberăm pământul secular al maghiarimii"!
Acesta a fost și a rămas visul dintotdeauna al revizionismului ungar: ,,dreptul indiscutabil de a-și recăpăta patria jefuită". Iar din această ,,patrie jefuită" face parte în primul rând Transilvania. Într-o astfel de situație, nu-mi rămâne altceva decât să mă rog: Doamne, ocrotește-i pe români! Nu față de dușmanii știuți, ci de cei neștiuți. Nu față de revizioniștii și extremiștii unguri, răi și ticăloși - cum bine știm cu toții! - ci împotriva miopiei și prostiei politice de care dau dovadă cei ce au guvernat și guvernează România. Nu e vorba de greșeli, ce se mai pot îndrepta, ci de prostia în care se persistă. Blestemata sete de putere a politrucilor de după 1989 i-a orbit pe toți, încât au fost și sunt incapabili să priceapă jocul perfid al revizioismului unguresc, al cărui slogan a rămas același: ,,România este un stat artificial, creat de Trianon, stăpânind teritorii ungurești ocupate".
