România, înainte și după '89 „Siguranța cetățeanului, regretată cel mai mult de români!

Distribuie pe:

23% dintre români au declarat - conform unui sondaj CURS - că expresia „România înainte de '89" le amintește de o stare de bine, 23% susținând contrariul. În ceea ce privește „România de azi", 66% au răspuns că primul lucru care le trece prin minte este o stare de rău, doar 12 procente declarând că este vorba despre una de bine. Întrebați și ce regretă cel mai mult din perioada comunistă, 43% au răspuns că le lipsește siguranța cetățeanului.

De altfel, conform unui studiu realizat de Institutul american Pew Research Center, la 26 de ani de la căderea Zidului Berlinului, o bună parte a populației din Europa Centrală și de Est declară că, din punct de vedere economic, au trăit vremuri mai bune înainte de '89.

Faptul că nostalgia comunismului este încă prezentă în Europa Centrală și de Est (inclusiv în România) ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care, în ultimii 26 de ani, s-au perindat la conducerea țărilor în cauză. Iar, în privința României, și mai mult, deoarece, cu foarte mici excepții, țara a fost condusă cam de aceleași personaje. Poate că și asta a fost marea tragedie a modului cum s-a implementat „capitalismul" (de cumetrie) în România.

Lasă un comentariu